„Cu Tigana, am fi putut ajunge ca Arsenal”

Hammersm End

Despre un derby londonez: Fulham – Arsenal, de la … 2-1 la 0-3

 Suntem norocosi. S-au anuntat ploi torentiale si inundatii insa doar frunzele cuprinse de vartejuri au de suferit in dupa-amiaza mohorata de ianuarie. Pe malul nordic al Tamisei, la podul Putney, e chiar placut iar atmosfera de meci pluteste in aer. Fani ai „Tunarilor”, deja descinsi in zona, palavragesc in fata pubului de pe colt, „Eight Old Bells”, la cele opt vechi clopote jucatorii din alte vremuri obisnuind sa se echipeze de meci. „Casa publica”, „Public house”, un edificiu al vietii sociale insulare, a tinut candva si de vestiare. E pe coltul Bishop’s Park, cu al sau Fulham Palace, fosta resedinta a arhiepiscopilor Londrei.

Intrand in fostul parc episcopal, bogat in vegetatie, chiar impadurit, cu ale sale alei si rondouri de flori, cu podete si terenuri de tenis, cu o cafenea in fata careia coada la hamburger e aidoma uneia la bilete iar pe a carei terasa suporterii nu stau deloc zgribuliti la un ceai si o taina, de parca n-ar fi in toiul iernii, doar tricourile alb-negre ale lui Fulham sau fularele rosii ale fanilor oaspeti, „Tunarii”, ar sugera ca in apropiere se pune la cale o desfasurare de forte de sute de milioane de lire sterline, intr-un joc din stralucitoarea Premier League. Daca parcul e idilic, in schimb fotbalul pe puncte de la marginea sa e o afacere in toata regula. Contrast. Ti-ar spune-o si cei patru asiatici savurandu-si pranzul pe fuga, acolo, pe o bordura.

Ray fan Fulham

Ray are 55 de ani si pe Fulham in suflet. „Nu implinisem nici zece ani cand tata m-a adus prima oara la Craven Cottage. Si asta a fost. De-atunci, an de an, am mers la meciuri, acasa si in deplasare. Peste tot. Nu pot sa uit ca am achitat ceea ce ar fi 12 pence in ziua de astazi pentru primul meu bilet de meci. M-am mai domolit odata ce m-am casatorit. Am mers mai rar in deplasari dar tot sunt abonat anual si platesc peste 650 de lire pentru tichetul sezonier. Cam pe acelasi loc pe care am obisnuit sa-l ocup peste ani. In preajma lojei directorilor, central, in tribuna de la Tamisa, Riverside Stand. Luand in considerare pozitionarea ideala in stadion si pretul, comparativ cu abonamentele anuale ale altor cluburi londoneze, pot spune ca sunt foarte norocos. E ieftin. In tribuna opusa, ce-i drept, as fi achitat doua treimi din pret.”

Il intreb daca a fost la recentul meci cu Bristol City, din turul trei al Cupei Angliei. „Desigur. Am fost mai putini fani Fulham decat cei veniti de la Bristol. Sigur are de-a face cu parcursul slab al echipei. Daca am fi mers bine, suporterii nu s-ar fi uitat la 15 lire in plus, cat a costat in acest tur biletul neinclus in pretul abonamentului anual”. S-a terminat 2-2 si Fulham se va deplasa marti in fieful clubului de liga a treia, pentru rejucare. Nu-l mai intreb pe Ray daca va merge la Memorial Ground. E o seara de peste saptamana si e insurat.

Il intreb insa de Marlon King. Isi pune sperante in noua achizitie? „Nu e confirmat inca. Si nu figureaza astazi pe foaia de arbitraj. Aducerea sa de la Watford ar fi un pas inainte dar, totusi, sa nu uitam ca anul trecut, in Premier League fiind, rareori a jucat, datorita unei accidentari. Cu alte cuvinte, n-are experienta primei ligi in picioare. E aceeasi poveste ca si in cazul lui David Healy. A facut intr-adevar minuni pentru Irlanda de Nord, insa cand a venit vorba de parcursul sau saptamanal, la club, n-a prins echipa pentru Leeds United, nici macar in liga a doua. Iar noi l-am luat sa marcheze in Premier League. E micut si cu King mai masiv ar putea merge dar ma intreb din nou daca nu e un cuplu ofensiv prea modest si fara rutina elitei, in conditiile in care da piept cu fundasi dintre cei mai buni. Cea mai mare pierdere e Brian McBride, atacantul care a marcat deseori pentru noi, accidentat in acest sezon. N-am pierdut doar un puncher ci un bun capitan de echipa. Dejan Stefanovic este constant si apreciat drept una dintre cele mai decente achizitii din ultimii ani, insa nu poate da si goluri. De aceea ne lipseste McBride, si se vede in clasament”.

„Sanchez a dezmembrat ce mai ramasese bun” 

Intr-adevar, Fulham se regaseste pe locul 19, retrogradant, intr-o postura nefamiliara in ultimii ani trupei de la Craven Cottage si oarecum surprinzatoare pentru un neutru sau neinitiat in bucataria clubului „de la cabana”. Spun „de la cabana” pentru ca vechea cladire cu care Ray a tinut sa fie imortalizat in fundal este insasi sufletul si spiritul locului. Craven Cottage e punctul de referinta al arenei, candva cabana de vanatoare pentru Anne Boleyn si simbol al stadionului pe care Fulham activeaza din 1896. La inceput in alb-rosu, culorile vizitatoarei Arsenal, apoi in alb-negrul zilelor noastre. A tinut loc si de vestiare iar acum intrarea echipelor pe teren se face tot pe panta dinspre cabana Craven.

Dar Ray imi dezvaluie ca picajul are explicatii clare. „Lawrie Sanchez a dezmembrat tot ce mai ramasese bun din echipa lasata de Chris Coleman. A transferat si le-a dat incredere jucatorilor pe care ii avusese pentru Irlanda de Nord dar nici unul nu corespunde cu adevarat pentru Premier League. Nici chiar Healy. Dar cel mai semnificativ este ca i-a facut vant fundasului lateral Liam Rosenior, care prinsese curaj sub Coleman, si l-a jucat pe Baird, care mereu s-a trezit gresit pozitionat. Cu el in teren, aveam o gaura. Nu mi-e teama sa afirm ca este poate cel mai slab fundas lateral pe care l-am vazut la Craven Cottage. Asta e mostenirea lui Sanchez”.

„Si Coleman a stricat ceea ce lasase bun Tigana” 

Pareri de rau dupa Coleman, demisionar de la Real Sociedad si vazut drept secund al lui Keegan la Newcastle? „Nu tocmai! Sezonul trecut a fost ratat, echipa nu mergea. Se stiu mai putine dar Coleman ii scotea pe unii dintre jucatori la o bauta. Aceasta a fost ambianta si declinul a fost lin dar continuu. Adevarul este ca el, la randul sau, a cam stricat in timp tot ceea ce cladise Jean Tigana cu o viziune pe termen lung. Tigana a fost antrenorul care ne-a pus cu adevarat pe picioare. Am promovat cu el in 2001 si jucam un fotbal atractiv. As spune ca Jean Tigana ar fi putut crea in timp un cadru in care sa sfarsim prin a evolua aidoma lui Arsenal. Cu el, am fi putut fi un Arsenal!”

„Clubul a pastrat o vreme mesajul scris cu care si-a motivat Keegan echipa la ultimul joc”  

Dar Arsenal are multi multimilionari in spate, chiar si Highbury era mai mare decat Craven Cottage, arena cu 26.500 locuri, iar numarul fanilor il intrece cu mult pe cel al sustinatorilor alb-negrilor. „Sigur, totul pastrand proportiile. Dar ma refeream la stilul de joc, la posibilitatea de a aduce nume mari la club. In fond suntem situati la fel de central in Londra ca si Arsenal. Fulham putea fi o destinatie dorita pentru unele staruri, avandu-l pe Tigana antrenor. De fapt l-a adus pe Marlet, ce-i drept nu pe evaluarea initiala, de un milion lire, ci ceva mai tarziu, cand Lyon nu i-a dat drumul decat pe 11, si doar neadaptarea l-a facut sa nu dea roade pentru noi. Dar cu Tigana a fost bine. Si inaintea sa, cu Kevin Keegan. Care ne-a promovat din liga a treia si apoi a preluat Anglia. De fapt, imi amintesc ca au lasat ultimul sau mesaj de meci scris pe tabla de la vestiare si era absolut motivant. Clubul a gandit-o bine, sa fie parte a turului de stadion oferit fanilor. Si s-a vorbit la vremea respectiva despre mesajul lui Keegan. Iti spuneai ca vorbele sale sunt suficiente pentru a-i face pe jucatori sa treaca prin zid pentru el si club”.

„L-as fi numit pe Venables. Hodgson a dus-o pe Blackburn pe ultimul loc”  

Sa nu fie la fel cu Roy Hodgson? Se vede o schimbare in bine, de la preluarea haturilor la Craciun, de la demisul Sanchez? „Nu sunt deloc incantat. As spune ca de la demiterea lui Sanchez cel mai bine am jucat in meciul cu interimarul Ray Lewington la timona. Roy are experienta sa internationala dar n-a mai antrenat o echipa de club de un deceniu. Si stim cu totii ca a luat-o pe Blackburn Rovers pe o pozitie la mijlocul ierarhiei si a fost inlaturat cand echipa era pe ultimul loc. Comparativ cu Keegan, care stie sa-si mobilizeze echipa, Roy nu-mi pare o alegere buna, in circumstantele actuale. Optiunea mea ar fi fost pentru Terry Venables, si pentru ca are conexiuni mai bune in lumea fotbalului de-aici, si ar fi atras jucatori mai croiti pentru nevoile noastre”.

Si totusi, Antti Niemi, portarul finlandez al lui Fulham, in editia de vineri a cotidianului gratuit londonez Lite, se declara usurat ca harababura din perioada cu Sanchez la timona e de domeniul trecutului in vestiarul lui Hodgson. „Da, pentru ca n-ar putea fi la fel de rau ca in lunile cu Lawrie antrenor”, a spus Ray. Am inteles. Asadar Coleman ar fi un bun secund pentru Keegan la Newcastle, Keegan care il aducea initial in apararea lui Fulham, pe cand in liga a treia, facandu-l pe galez cel mai scump jucator dinafara primelor doua ligii. Si am inteles ca va veni o primavara cel putin la fel de anevoioasa pe cat a fost in 2007, in ultimele zile ale lui Coleman. Sa-l mai intreb pe Ray de aspiratiile sale la jocul cu Arsenal?

„In campionatul trecut a fost o minune sa-i batem aici. Veneam dupa cinci esecuri la rand si cred ca Arsenal ne-a luat mult prea usor”, a retezat Ray din start orice paralela cu victoria cu 2-1 din noiembrie 2006, intr-un joc de peste saptamana transmis in direct de SKY Sports, si despre care imi amintesc din aprecierile unui alt fan, Steve, sustinator al „Tunarilor” care asistase la prima evolutie a favoritilor in deplasare dupa ani buni. „N-am mai fost afara de peste zece ani si iti zic ca s-a schimbat de-a binelea. Multi nu stiu ce cauta pe stadion. E ca la teatru. Tacere. Nu mai e atmosfera de altadata”.

mascota

„Am fost la jocul pierdut acasa in fata locului 24 in liga a patra. Noi eram pe 23. In 1996!”

Chiar asa sa fie, Ray? „Le-am vazut pe toate, ca fan al lui Fulham. Pana si cand am pierdut aici in fata lui Torquay, in derbyul ultimelor doua clasate in liga a patra, cea mai slaba intre diviziile profesioniste. Sa iei bataie acasa de la lanterna rosie a fotbalului profesionist este fundul fundului. S-a intamplat in 1995-1996. Dar am avut norocul sa vad si echipa noastra de vis din anii ’60. Ti-o recit ca pe apa. A promovat in 1959 si s-a clasat pe locul 10 in elita in 1960. Pana in 2004, cand am incheiat surprinzator pe locul noua, a fost cea mai buna clasare a noastra. Si cam pe-atunci m-a luat tata la meciuri. Chiar eram in tribuna, in locul meu de-acum! Si il vedeam jucand pe Bobby Robson, cu numarul 6. M-am distrat cand, peste ani, pentru a-si atrage simpatii, Fayed a spus cum il urmarea din tribuna pe Bobby Robinson. Fayed era pe-atunci inca in Egipt dar asta-i alta poveste. De fapt, ce ne-am face fara el, ca daca n-ar fi fost in acesti zece ani, probabil ne-am fi scufundat sau am fi pierdut stadionul?! Ca doar am fost la un pas de asa ceva si vreo doi ani am jucat in chirie la QPR. A fost cumplit sa suportam asa ceva. Iar daca ar pleca, deznodamantul ar fi acelasi. Dar i-am vazut intr-adevar jucand. L-am avut pe George Cohen, doiar care castiga Cupa Mondiala in 1966. Am avut un alt fundas, Tosh Chamberlain, care nu discuta nici macar cu unul ca Bobby Charlton. Il trimitea in tusa in primele cinci minute. Ar fi fost rosu in zilele noastre. Dar Tosh era cu totul aparte. Cand jocul nu curgea pe partea sa, se oprea si tragea din tigara unui spectator, la margine. Erau alte vremuri si as spune ca nu mai e amuzamentul si culoarea fotbalului de alta data”, si-a amintit suporterul lui Fulham.

Dar Johnny Haynes? „L-am vazut jucand. Avea o mare prestanta si personalitate. Asta ma infioara la Fulhamul de astazi, ca n-avem un cap limpede si autoritar in teren, sa spunem, da domnule, asta ar putea mobiliza echipa si intoarce meciul in favoarea noastra. Ar fi pe undeva Jimmy Bullard, dar n-a mai jucat de mai bine de-un an, de la accidentarea teribila suferita la Newcastle”. Si de parca n-ar fi fost auzit doar de Cel de Sus, Ray este inganat de la statia de amplificare a stadionului. Jimmy Bullard, londonezul blond carliontat de la mijlocul terenului, este anuntat pe foaia de arbitraj. Urale din interiorul arenei, dinspre peluza Hammersmith End, cea a fanilor gazda.

„Ha, ha, ha… Poate ca Hodgson il va si folosi. Avem nevoie de unul ca Bullard”, spune Ray in vreme ce in jurul nostru forfota e maxima. Suporteri de ocazie se fotografiaza cu mascota lui Fulham, vanzatori ambulanti imbie spectatorii sa cumpere programe de meci, ritual de la care Ray imi marturiseste ca nu se poate abate, desi incearca sa se abtina, iar Politia, in numar mare, si organizatorii, ghideaza fanii spre caile de acces, prin megafoane. Ray o ia spre poarta care il duce la tribuna de pe partea cealalta, ce „curge” in fluviu. „E tribuna mea. S-a numit odata Eric Miller, conform cu un membru dubios dintre directorii clubului. Dar e stiuta ca Riverside Stand. E singura nealterata dar sa vedem, caci stadionul va fi marit la 30.500 locuri. Slava Domnului.”. Ii mai smulg o vorba despre eroul al carui nume a fost atribuit tribunei principale, care, din strada, aduce cu bai termale sau o biblioteca. „Da, Johnny Haynes e tot ceea ce a avut Fulham mai bun in anii ’60, in elita…” si-a amintit Ray zilele de suporter de-altadata, ca adolescent, la Craven Cottage. Haynes a jucat doar pentru alb-negri, din 1952 si pana in ’70, cand se retragea intr-un 17 ianuarie. Joi au fost deci 38 de ani… A fost de 22 de ori capitan al Angliei, si ca jucator de liga secunda, si a marcat goluri dupa goluri. Cam in ritmul lui Graham Leggat, legenda care, conform spuselor lui Ray, merita credit maxim pentru a fi marcat doar in prima liga cele 134 de goluri in 277 aparitii. „Ce mai jucatori am avut in anii ’60!”

stand programe

Fayed defiland cu Cupa Intertoto

Echipa de-atunci a fost vazuta la lucru si de pensionarii postati in coltul peluzei Hammersmith End, la capatul aleii ce duce spre Tamisa si a sa tribuna secunda. Programe vechi si de demult, din acele vremuri, la 3 lire bucata. Programul pe fond verde al finalei Cupei Angliei din 1975, unica atinsa de Fulham in intreaga sa istorie, desi era in liga a doua: 0-2 pe Wembley, cu West Ham. Dar si programe mai noi, sub titlul „The Grecians”. Cine sunt Grecii? „Asa sunt denumiti cei de la Exeter City”, mi-a explicat cel mai tanar dintre administratorii standului, citind coperta programului unui joc de-acum cativa ani, cu Fulham. Da, asa cum mi-a zis Ray, care a colindat mai toate stadioanele tarii mergand dupa Fulham cu liftul intre divizii, alb-negrii au trecut si pe la Exeter. Hopa, au si un program recent Arsenal – Manchester United. Mulati deci pe cererea pietei. La Craven Cottage sfarsesc multi fani straini iar „Tunarii” si United sunt la mare pret. In voga. Alaturat, un program cu o fotografie a unui autobuz double-decker, pe a carui platforma Fayed si jucatorii arata publicului trofeul. Papelitos, din plin. E Cupa Intertoto, castigata in 2002 in dauna Bolognei, si prin care Fulham a acces in Cupa UEFA, unde se poticnea in turul doi in fata Herthei BSC. „Ce n-as da sa fi fost si eu pe platforma, acolo, sus!” imi spune acelasi batranel.

Ce m-as bucura nu doar sa-l vad cu programele vandute si banii in buzunar dar si bucuros, dupa minutul 90. Ce va fi, oare? 2-1 ca in noiembrie 2006? Intuitia imi zice nu. Iar pasii ma duc spre nord-vest, pe stradutele din Fulham, spre biserica St Andrew’s, pe langa a carei scoala de duminica, Church Sunday School, era fondat in 1879 clubul Fulham FC. Si astazi, alb-negrii constituie cea mai veche grupare profesionista din capitala Albionului. Au trecut 129 de ani…

St Andrews 

O biserica, un club din 1879 si un fan timp de 6 decenii…

Severa si cu un turn semet, St. Andrew’s este amplasata taman in spatele renumitului club de tenis londonez Queen’s, care vara gazduieste un turneu pe iarba, preambul al Wimbledonului de pe malul sudic al fluviului. In biserica, intre enoriasi, printre care si un fan in trusoul lui Chelsea, care a jucat la Birmingham, cu City, si Veronica, sotia autorului brosurii dedicate infiintarii clubului Fulham in locasul sfant. Carticica scrisa de Morgan Phillips a fost publicata la finele anului trecut si biserica a pus-o in vanzare, la 5 lire. „Morgan e la meci, cu fiica-mea. Are 69 de ani si merge de sase decenii la Fulham. A cercetat amanuntit izvoarele clubului si a publicat lucrarea”. E scris ca Fulham a trecut la profesionism la 19 ani de la crearea sa, deci in 1898, pe cand juca deja la Craven Cottage.

Dar ani mai buni ca in deceniul sase n-au fost. Pana in 1968, cand Fulham a retrogradat. Asteptarea a fost curmata in 2001, cand cu Jean Tigana, cel admirat de Ray, alb-negrii au revenit in elita, in Premier League. Al saptelea sezon cot la cot cu Arsenal si Chelsea. Sa fie oare si ultimul? In 2008, ca si in ’68? Micuta grupare din vecinatatea lui Chelsea n-are forta clubului lui Abramovich. Fayed, asa cum remarca si Ray, a salvat clubul, l-a mentinut in batatura, la Craven Cottage, a investit peste 100 milioane lire, bani pe care practic ii ruleaza in pierdere, si e unica sansa de existenta pe linia de plutire. „Daca pleaca, ne-am dus”. Si Tamisa, involburata, roade la temelia tribunei Riverside.

Din arena, vestile n-au fost bune pentru alb-negri. „O prada usoara care a parut din prima repriza condamnata la esec si care tinde sa se scufunde, daca nu cumpara chibzuit pana la 31 ianuarie”, a fost concluzia lui Nigel Aderley, pe BBC Radio 5 Live. Cu Togo necalificata la Cupa Africii, Fulham a avut de-a face cu Emmanuel Adebayor, care a marcat cu capul in minutele 19 si 39, din centrarile lui Clichy si Hleb. Doar Da Silva, brazilianul croat, cu 7/2, avea o cota mai buna decat africanul pentru a deschide scorul, in viziunea celor de la Paddy Power. Ca si Emmanuel, Van Persie a fost cotat la 4/1 dar are cateva saptamani pe tusa. Accidentat.

Dempsey, americanul care a condus atacul lui Fulham, a avut un gol anulat la 0-2 iar Bullard si-a facut intr-adevar reintrarea la pauza, insa tot „Tunarii” au mai dat o salva, prin Rosicky, in minutul 81. 0-3. Cine a anticipat corect, ia 9 lire pentru fiecare moneda mizata la irlandezii de la Paddy Power. La suturi pe poarta a fost 0-4 si tind sa-i dau dreptate lui Ray. Cu Roy Hodgson, inspiratia din zilele lui Keegan e inca Fata Morgana. Mr Motivator a preluat pe Newcastle. Fulham l-a ales luna trecuta pe Roy. Dar nu e totul pierdut si plutonul nu e inca distantat. Doua victorii… Urmatoarele doua deplasari in campionat, la Bolton si Middlesbrough, ar putea limpezi apele. Cea a Tamisei e gri-maronie si tulbure. Dar macar sambata mohorata n-a fost complet ruinata pentru Ray. Baird, nord-irlandezul stangaci, a fost singurul jucator de camp lasat pe banca pana la sfarsit. Healy, favorit sa deschida scorul in meci dintre gazdari, cu 9/1, a intrat in locul coreeanului iar Kuqi, albanezul pe care Hodgson l-a avut la nationala Finlandei, a intrat spre final. Nu si cosmarul lui Ray…

Alta ar fi fost poate povestea daca Tigana nu si-ar fi pierdut tatal, pe cand era la carma lui Fulham. Dar de la 2-1 cu Coleman la timona, in 2006, s-a ajuns la 0-3, in ianuarie 2008. Arsenal trage la titlu, Fulham mai spera sa tina micul dar mandrul club vest londonez pe harta derbyurilor din elita. 

Fulham: Niemi – Volz, Stefanovic (cpt), Bocanegra, A Hughes – Ki-Hyeon (61, Healy), Smertin (78, Kuqi), Davis (45, Bullard), Murphy – Davies, Dempsey.

Arsenal: Almunia – Sagna, Senderos, Gallas (cpt), Clichy – Hleb, Flamini, Fabregas, Rosicky – Adebayor, Eduardo. Wenger, 3-0 fara a face inlocuiri!   

  

      

  

Etichete: , , , ,

Un răspuns to “„Cu Tigana, am fi putut ajunge ca Arsenal””

  1. Cornel Says:

    Multumesc Mihai imi place Fulham si fotbalul englez in general, sunt foarte interesante povestirile despre micile cluburi din Britain, dar cu o traditie colosala in spate;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: