e-CARTE: “DRUMUL SPRE WEMBLEY” – FA CUP

“Drumul spre Wembley… CUPA ANGLIEI, 1871 – 2010: DE LA BUTURUGILE MICI LA FINALE” este o “e-brosura virtuala” pe care o puteti lectura in randurile de mai jos. Am incercat sa inmanunchiez reportaje de la meciuri de Cupa Angliei din diverse tururi, la care am asistat in Albion, cu date istorice si statistice, plus rezultatele tuturor jocurilor de F.A. Cup din 2009/2010.

DRUMUL SPRE WEMBLEY … CUPA ANGLIEI, 1871 – 2010: DE LA BUTURUGILE MICI LA FINALE

The F.A. Cup este competitia cea mai veche din istoria fotbalului mondial si fara doar si poate cea mai pretuita si admirata dintre intrecerile knock-out interne la nivelul cluburilor. Cupa Angliei, cu izvoarele ei conturandu-se in ceata insulara a secolului XIX, cu nenumaratele ei picanterii, cu metamorfoza sa mai ales de ordin comercial la care a fost supusa in fotbalul in varianta globalizata a mileniului III.

Cupa Angliei este un ritual anual, datand din 1871, caravana competitiei fiind urnita din loc de echipe amatoare pentru care alinierea la start constituie infaptuirea unui vis destainuit la o vorba si-o bere, in pub, si descinzand in luna mai pe Wembley, cu o finala invariabil intre cluburi profesioniste. The F.A. Cup este un pelerinaj prin istoria jocului la el acasa.

Doar conflagratiile mondiale i-au intrerupt temporar activitatea si numai reconstructia din temelii a stadionului Wembley, ale carui simbolice doua turnuri albe au fost inlocuite la startul secolului XXI de noul arc boltit, inclinat peste tribuna principala, i-au stramutat finalele pentru cateva editii, la Cardiff.

Dar The F.A. Cup a rezistat peste ani, si-a pastrat samburele spiritual si a crescut in popularitate la nivelele bazei piramidei jocului in Albion desi recent, paradoxal, a inregistrat o scadere a fluxului de spectatori pe portile de intrare ale arenelor, datorita propulsarii ca importanta a campionatelor ligilor, a exploziei generale a preturilor pentru amatorii acestui mod de petrecere al timpului liber si a invaziei mass-media, cu varianta comoda a fotoliului in fata micului ecran.

La cate meciuri s-au jucat si cate evenimente notabile s-au petrecut de-a lungul anilor in Cupa Angliei, un istoric riguros al competitiei ar necesita zeci si zeci de mii de pagini. Intr-un fel, fiecare meci, de la fazele incipiente ale The F.A. Cup si pana la finalele londoneze, are semnificatia sa, are un suflet, pastrat in cutiuta cu amintiri a fanilor.

M-am limitat asadar la a desira firul competitiei in editia 2009-2010, asistand la jocuri din prima faza a competitiei si pana la ultimul act de pe Wembley, punctand cronologic pe parcurs si momente de referinta din istoria Cupei Angliei.

Am vazut pe viu, in editia 2007-2008, doua jocuri din The F.A. Cup, unul in chiar al doilea tur preliminar, pe Champions Hill din sudul Londrei, stadion al lui Dulwich Hamlet pe care chiriasa Fisher Athletic a primit vizita lui Margate, scor 3-4, iar celalalt in turul intai propriu-zis, intre doua grupari profesioniste, Leyton Orient Londra si Bristol Rovers, pe Brisbane Road din estul capitalei, incheiat nedecis, 1-1. Cu povestioarele acestor dueluri ce confera intreg farmecul tipic al competitiei knock-out incheiam precedenta mea carte “Gazon englezesc”, publicata la finele anului 2007, cam pe cand favoritele Cupei Angliei abia se pregateau sa intre in arena.

“Gazon englezesc” a ramas parca neterminata, in suspensie, fara drumul pana la capat al The F.A. Cup, ce se sfarseste invariabil pe Wembley. Am reluat sirul povestii de la turul inaugural din vara lui 2009, dintr-o sambata dominata de alte evenimente sportive si in care debutul Cupei Angliei ar trece doar la “alte stiri”. Dar cati dintre noi stim cu adevarat unde izvoraste Dunarea ori Amazonul?

Cate n-ar fi de facut in miez de august…  Ai de unde alege. Tolanit la soare in Baleare. Cutreierand la umbra potecile batranei Europe. Sau urmarind debutul Campionatului Mondial de atletism, de la Berlin, cu campionul olimpic si recordmanul mondial pe 100 metri Usain Bolt nestemata vedetelor. Ar fi si debutul in acelasi 15 august, ca la inaugurarea in 1992 a Premiership, a noii editii a Premier League, reunind fotbalisti cu salarii saptamanale in lire sterline de sase cifre.

Dar aceeasi sambata de 15 august ofera si un altfel de start. Mai putin stiut, mai putin mediatizat dar totusi abordat cu speranta in suflet de mii si mii de iubitori ai fotbalului. Fiecare campanie a celei mai vechi competitii din istoria jocului rege intre sporturi, Cupa Angliei, inaugurata in 1871, trebuie sa inceapa de undeva, iar izvorul editiei cu numarul 129 e mai bogat ca niciodata.

The F.A. Cup 2009-2010 ofera recorduri absolute de participare in competitie, cu 204 cluburi aliniate la debut, in runda calificatoare extra-preliminara, prima dintre cele 13 tururi ale competitiei knock-out ce cern sita inaintea finalei de pe Wembley, in 15 mai 2010, respectiv cu un total de 762 inscrise la start. Din 15 august 2009, in 15 mai 2010. Noua luni pe muchie.

Cupa Angliei confera farmecul absolut al jocului iar rundele sale preliminarii si calificatorii, desi nu propun decat grupari amatoare, in vreme ce finalistele vor fi mai mult ca sigur alese dintre profesioniste, daca nu chiar dintre favoritele din fruntea diviziei de elita, au parfumul inconfundabil al ierbii crude, de la baza piramidei fotbalului.

Iar drumul spre Wembley l-am inceput undeva in apropierea marelui stadion, peste linii de tren, la terenul Vale Farm, ferma din vale, al clubului locului, Wembley FC…  Nu inainte insa de a consemna data nasterii venerabilei competitii.

20 iulie

“That it is desirable that a Challenge Cup should be established in connection with the Association for which all clubs belonging to the Association should be invited to compete”.

Concis, în 29 de cuvinte, iniţiatori vizionari puneau în 20 iulie 1871 bazele primei şi celei mai vechi competiţii din istoria fotbalului mondial: Football Association Challenge Cup. Cupa Angliei.

Nu trecuseră nici opt ani de la înfiinţarea Football Association şi ideea demarării întâii sale întreceri, Cupa Angliei, era concepută în sediul ziarului The Sportsman din Ludgate Hill, din centrul Londrei, undeva aproape de malul nordic al Tamisei: “Este dezirabil să se stabilească Challenge Cup în conexiune cu Association, în care vor fi invitate a participa toate cluburile aparţinând de Association”.

Pe zidul unei clădiri de pe colţul intersecţiei Ludgate Circus, de la capătul vestic al arterei Ludgate Hill, o placă albastră dreptunghiulară consemnează: “Într-o casă din preajma acestei locaţii a fost publicat în 1702 primul cotidian londonez, The Daily Courant”. Tot acolo şi-a avut sediul şi The Sportsman, în curtea Boy Court, unica rămasă în City la acea vreme şi care-şi trage numele din Naked Boy Court, denumirea a trei alei londoneze distincte. În traducere, naked boy înseamnă băiatul gol, dar referirea denumirii curţii se face probabil la o figură nudă de pe faţada clădirii, conform lui H.B. Wheatley într-un istoric al capitalei, “London: Past and Present”.

Sufletul şi pionierul întrecerii a fost Charles William Alcock, care la nici 30 de primăveri, încă în primul său an în postul de secretar al Football Association, federaţia engleză de fotbal, a înaintat altor şase gentilomi şi ofiţeri reprezentanţi ai cluburilor din cadrul comitetului federal propunerea de a organiza competiţia Challenge Cup. Alcock, de loc din nord-estul Angliei, din Sunderland, s-a inspirat în privinţa sistemului ei eliminatoriu din jocurile pe care le practicase la o şcoală publică din Harrow, în nord-vestul Londrei.

La început au fost doar cincisprezece. Multe dintre cele 50 de cluburi membre ale Football Association au declinat invitaţia de a se alinia la startul întâii ediţii a competiţiei knock-out, invocând o potenţială rivalitate păguboasă între competitoare. Barnes, Civil Service, Crystal Palace, Clapham Rovers, Donington Grammar School, Hampstead Heathers, Harrow Chequers, Hitchin, Maidenhead, Marlow, Queen’s Park,  Reigate Priory, Royal Engineers şi Wanderers s-au înscris în prima ediţie a Cupei Angliei, sezonul 1871-1872.

Nu putea lipsi Barnes, club înfiinţat în 1862 de “tăticul” fotbalului, Ebenezer Cobb Morley, şi care în 19 decembrie 1863 disputa primul joc de fotbal consemnat oficial, împotriva unei alte echipe din sud-vestul Londrei, Richmond, pe terenul Limes Field din Mortlake, undeva pe malul sudic al fluviului. Istoria lui Barnes în Cupa Angliei avea însă să fie scurtă, până în sezonul 1886-1887.

Dintre pionierele competiţiei, doar Donington Grammar School, din Spalding, o localitate din comitatul Lincolnshire, în nord-estul Angliei, şi Queen’s Park, din Glasgow, nu erau din capitala Angliei sau împrejurimile sale, ceea ce s-a dovedit a fi un handicap decisiv. Echipa locaşului de învăţământ din Spalding, înscrisă la iniţiativa directorului său, îngrijorat de absenţa activităţii fizice din programul studenţilor, a fost nevoită să abandoneze  întrecerea încă înaintea primului joc, datorită lipsei de fonduri pentru deplasarea în Scoţia, la Glasgow, la jocul cu Queen’s Park. Mai apoi, în semifinale, aceeaşi soartă a împărtăşit-o tocmai Queen’s Park, care, după ce fusese scutită de jocuri până în respectiva fază pe acelaşi criteriu al depărtării de Londra, n-a mai avut însă suficienţi bani de cazare pentru a rămâne în capitală, în vederea rejucării cu Wanderers.

Neajuns de care a profitat Wanderers, avându-l căpitan tocmai pe Charles William Alcock. Iar Wanderers avea a-şi crea un al doilea avantaj, decisiv prin prisma deznodământului finalei competiţiei.

Ca şi Donington Grammar School şi Reigate Priory, echipa Harrow Chequers n-a ajuns să joace nici un meci, retrăgându-se datorită unei crize de efectiv înaintea jocului din primul tur cu Wanderers. Înscris în competiţie sub culorile clubului Chequers din Harrow, Morton Peto Betts of West Kent sfârşea prin a evolua pentru Wanderers, însă sub pseudonim.

Betts, alias A.H. Chequer, purtând numele clubului din Harrow, a marcat golul primei finale din istoria competiţiei, adjudecată de Wanderers în faţa lui Royal Engineers: 1-0 în 16 martie 1872, în doar al treisprezecelea joc al întrecerii ştirbite de abandonuri.

Alcock, un polisportiv, deţinea şi funcţia de secretar al Surrey County Cricket Club, asociaţie regională de cricket, de unde şi rolul de gazdă al arenei The Oval, din Kennington, pe malul sudic al Tamisei, al primei finale şi ale celor disputate între 1874 şi 1892.

La finală au asistat circa 2.000 de spectatori, care au achitat 1 şiling pentru accesul în stadionul de cricket. Terenul era prevăzut doar cu linii de margine iar sfori erau pe post de bare transversale. John Alexander Brodie avea a inventa plasele porţilor peste alte două decenii.

Nu s-a apelat la lovituri libere sau de pedeapsă, lovirea balonului cu capul era interzisă în regulament iar repunerea mingii în joc de la linia de margine se făcea cu o mână de echipa care îl atinsese prima după ieşirea sa din joc. Nu erau prevăzute nici înlocuirile, locotenentul Cresswell, de la învinşi, fiind nevoit să evolueze cu clavicula ruptă pe  aproape întreaga durată a jocului. Chiar şi în aceste condiţii, Wanderers, evoluând în portocaliu, violet şi negru, şi Royal Engineers, echipată în roş-albastru, au pus în acea zi de martie din 1872 bazele unei tradiţii care a fascinat peste decenii milioane de iubitori ai fotbalului.

Alcock a intrat în istorie nu doar graţie imensului său entuziasm pentru jocurile de echipă şi iniţierea diverselor competiţii, ci şi în calitate de căpitan al primului club triumfător în Challenge Cup. Trofeul de argint, făurit de Martin, Hall and Company pentru suma de 20 lire sterline, a fost denumit Little Tin Idol, având pe post de ţugui al capacului un jucător cu mingea la piciorul stâng şi cu mâna stângă în şold.

Wanderers şi Royal Engineers, o echipă militară, au jucat pe rând cu Little Tin Idol pe masă în fiecare din primele şapte finale ale Cupei Angliei. Clubul exclusiv al finalistelor primelor zece ediţii le regăseşte în plus doar pe Old Etonians, Oxford University, Clapham Rovers şi Old Carthusians. Statutul amator şi apartenenţa de zona Londrei, din sudul Angliei, sunt trăsăturile caracteristice principale ale celor 6 cluburi calificate în finale.

Sud-londoneza Clapham Rovers a marcat primul gol din istoria competiţiei, prin Jarvis Kenrick, în 11 noiembrie 1871. Kenrick avea să câştige de trei ori Cupa Angliei, cu Wanderers.

Wanderers, prima câştigătoare, i-a avut pe Alcock şi Betts între cei 7 membri ai comitetului federal care iniţiau competiţia Cupei Angliei, onoare împărtăşită şi de arbitrul finalei, Stair, respectiv de căpitanul învinsei Royal Engineers, Francis Marindin, care avea ulterior să oficieze finalele disputate între 1882 şi 1890.

Queen’s Park Glasgow, navigând în ultimii ani în eşaloanele inferioare din Scoţia, e unica protagonistă a primei ediţii încă angrenată în fotbalului profesionist insular. Iar Crystal Palace e o altă formaţie decât actuala divizionară secundă. În schimb micuţa Marlow este unica grupare înscrisă în toate ediţiile competiţiei, iniţial cu oarecare succes, cum s-a întâmplat în 1882, când s-a calificat în semifinale, ulterior însă, în ultimii peste o sută de ani, formaţia amatoare abia atingând turul trei, în 1993: 1-5 la Tottenham.

Football Association, ţinând cont de data iniţierii competiţiei, în 20 iulie 1871, păstrează tradiţia şi rezervă începutului lunii iulie organizarea tragerii la sorţi a primelor 4 runde ale competiţiei, şi anume turul extrapreliminar, turul preliminar şi primele două din totalul celor patru tururi calificatorii.

15 august

Drumul spre Wembley, pentru finala din 15 mai 2010, a inceput pentru doua “buturugi mici” peste liniile de tren, in preajma marelui stadion. Cu exact noua luni inaintea ultimului act. Am coborat la statia Wembley, de pe tronsonul suburban ce deserveste din terminalul central Marylebone uriasa arena in zile de meci, concerte ori alte festivitati, dar n-am trecut pasarela peste calea ferata, spre intrarea in stadion, ci am iesit in artera Harrow Road si am continuat spre vest…

La un moment dat, am ajuns la statia Sudbury & Harrow Road, de pe alta magistrala feroviara suburbana, la care as fi coborat in mod normal, daca n-ar fi fost inchisa pe perioada sfarsitului de saptamana. Semn ca sunt foarte aproape de destinatia mea, stadionul Vale Farm al gruparii amatoare Wembley Football Club, dar un indiciu si in privinta interesului aproape nul in jurul jocului la care aveam sa asist. Daca ar fi fost important pentru public, probabil si statia n-ar fi fost zavorata…

Un chioscar ma incurajeaza ca sunt la cinci minute de teren, situat intr-un complex reunind si sali de sport, o pista atletica, o cresa si un centru medical. Suntem undeva in nord-vestul Londrei, la adresa corespunzatoare codului postal HA0 3AG, iar linia orizontului, joasa, intr-o zona predominant rezidentiala, e scurtcircuitata doar de structura metalica alburie a marelui Wembley. Cat de aproape si totusi, atat de departe. Candva in aprilie, pentru semifinale, si apoi in 15 mai. Pana atunci, cate si mai cate obstacole. Un prim tur, la debut, in aceasta sambata calduroasa de vara. Imi spun ca puhoi de suporteri curge spre numeroase stadioane din Premier League, la debutul in campionat, iar absenta atmosferei de meci ma pune nitel pe ganduri. Ce caut de fapt aici? Nimic special… Doar ca sunt la unul din izvoarele editiei din acest an al The F.A. Cup.

Ma autoconving ca fotbalul englez nu inseamna nici pe departe doar Premier League si imi soptesc in barba ca am privilegiul sa vad pe viu doua din totalul celor 406 dintre cele mai neinsemnate “buturugi mici”, aliniate la startul turului extrapreliminar. Pe Arsenal pot s-o vad saptamanal, ba chiar mai des, in transmisiune directa. Dar pe Wembley Football Club? Poate o data in viata.

Abia s-a terminat de cateva minute undeva cam la 10 kilometri la sud-est de-aici, pe Stamford Bridge, unde Chelsea a ridicat cortina in elita cu un 2-1 si imi zic, vai, ce desfatare, c-am ignorat aerul statut al unui oare al catalea joc cu “albastrii” pe “sticla”, si care castigatori la zi ai F.A. Cup te asalteaza si de pe conserve, panouri publicitare ba fie si daca deschizi frigiderul, optand in schimb pentru prospetimea unui nestiut meci intre Wembley FC si Basildon United, partida cu numarul 102, conform tragerii la sorti, de pe tabloul cu 203 intalniri din turul de start al Cupei Angliei, care la aceasta a 129-a editie va inregistra un record egalat de participare, de 762 cluburi.

Desigur, e imposibil ca amatoarele sa-si croiasca drum prin totalul de 13 faze ale competitiei knock-out, pana in finala de sambata 15 mai 2010, dar cert e ca zaharelul urmatorului tur, runda preliminara din 29 august, cu premiul de calificare din partea federatiei de 1.500 lire sterline, e un stimulent suficient. Sambata, in extrapreliminara, potul a fost de 750 lire…

Nu de alta dar atat Wembley FC cat si Basildon, orasel din preajma estuarului Tamisei ce a dat muzicii alde Depeche Mode ori Alison Moyet, fac echilibristica financiara nu pe-o funie, ci pe ata, veniturile la acest nivel amator depinzand mai ales de vanzarile facute nu doar in zi de meci de “Clubroom”, barul din incinta arenei, dupa cum mi-a explicat un cunoscator local al fotbalului amator. Aha, poate de aceea pe a treia dintre cele 36 pagini ale programului de meci, sub numele conducatorilor lui Wembley F.C., sunt trecute si cele ale portarului stadionului, barmanului, si ale gazdelor ceainariei…

Dau ocol unor gradini de zarzavat ale localnicilor si portile larg deschise ale stadionului Vale Farm, ferma din vale, confirma stramtorarea financiara. Infloriturile de fier de pe grilaj, Wembley Football Club 1946, sunt prada ruginei. Odata insa ce inimosi ai locului iti dau binete la intrare pe doar 7 lire, ceea ce l-a facut pe un alt platitor ce avea sa-si dezvaluie ulterior identitatea sa remarce ca “la acest nivel esti tratat ca o fiinta umana, nu ca un portofel”, dau ochii de o arena totusi cocheta, la tribuna intai cu o cladire lunguiata pe un nivel, adapostind si vestiarele, cam ca la UMT, si cu o tribuna a doua acoperita, cu 6 randuri de scaune rosii, care-mi zic c-ar putea sa fi fost surplus pe marele Wembley.

E drept, un ceas ca in gara, tronand ca un cocostarc in preajma intrarii echipelor in teren, indica ora 12, desi e aproape trei, iar cei cate 3 piloni avand doua reflectoare, dispusi relativ central pe lungimea terenului, nu sunt prea inalti, insa arena are farmecul ei… O poarta “Ron Clarke Memorial Gate”, o tabela de marcaj manuala dar si vreo 12 nume pe panourile publicitare, printre care si Ryman, sponsor al esalonului in care evolueaza Hendon, chiriasa mai sus pusa a micutei Wembley.

Gazdele, Wembley F.C., s-au clasat pe locul 17 din 22 echipe in Combined Counties League Premier Division, esalon care, in pofida pomposului “Premier” din denumire, reprezinta doar al noualea “strat” al piramidei fotbalului din Albion. Pe-aici, ca si in Essex Senior League, de la acelasi nivel, in care “Albinele” oaspete din Basildon au incheiat pe 8, jucatorii se antreneaza dupa orele de munca, martea si joia, si nimeni nu se plange ca a ostenit pe schela.

Acesta e nivelul si nu m-am asteptat la un joc minune, ci doar sa admir intruparea unui vis. Caci, asa cum e inscris pe emblema “Leilor” lui Wembley FC, “A Posse Ad Esse”, adica de la posibilitate la realitate, oameni ai locului si-au spus in 1946 ca in umbra celebrului stadion se cade sa existe si un club al cartierului, ce devenea chiar membru fondator al diviziei Delphian League, in ’51. Ei bine, a trecut mai bine de-o jumatate de secol si, chit ca alb-rosii au atins o singura data turul I in drumul spre Wembley, adica abia a saptea faza a competitiei, in 1980, au supravietuit totusi in preajma renumitei arene.

De-aici, de pe Vale Park, arcul boltit al Wembleyului pare cu atat mai inalt, drumul de la micul teren la marele stadion fiind urmat in zig-zag prin toate fazele competitiei, in una din editiile sale recente, de John Stoneman, un pasionat de fotbal ce a creionat traiectoria in cartea “Drumul de la Wembley: o odisee a Cupei Angliei”. Asadar de la Wembley, si nu spre Wembley, de unde ca exista destui fani apreciind alinierea la debutul competitiei a unor amatoare ca Wembley FC, de la baza piramidei.

Alb-rosii in dungi verticale, Wembley F.C., cu antrenorul-jucator cu coama de viking Ian Bates in rolul septarului, fata in fata cu alti vargati, in negru-portocaliu, Basildon United. Care pe care. Wembley n-a inceput bine in campionat, cu un 0-2 si 0-3, iar Basildon, prin cei doi atacanti vanjosi,  a profitat si ea, mai intai in urma unui corner. In minutul 35, déjà 0-2… Nouarul de culoare Phil Ankrah a ripostat imediat, la prima ocazie mai de Doamne ajuta a Wembleyului, 1-2 in minutul 37, dar repriza e a oaspetilor.

Imi zic ca Wembley s-ar multumi cu un egal si deci o rejucare, in deplasare la Basildon. Doar ca programul competitional in campionat e din start stufos, cu meciuri sambata-marti in primele 5 saptamani ale sezonului, iar palmaresul lor e slab, cand e vorba de rejucari in Cupa Angliei. La debutul lor in competitie, in 1949/’50, 2-2 acasa, apoi 2-2 in deplasare, in rejucarea cu Ware, si 1-5 in a doua rejucare, pe teren neutru, la Barnet. Figura care avea sa se repete si in 1976, ’92 si ’93, pe scut la a doua rejucare. Tare a fost doar o data in inclestari cu doua rejucari, in ’84, contra lui Sudbury Town. Imi spune ceva numele… Da, la aceasta statie am coborat pentru a ajunge la Vale Farm. Asadar vecina… Bun program de meci!

La inceputul reprizei a doua, sa ne fi strans vreo 50 de spectatori, dar Basildon a retezat sperantele, 1-3, si apoi a stins motoarele, oferindu-i doua sprinturi blondei lor fizioterapeute. Rezerva lui Wembley, Daniel Burnett, a marcat apoi un eurogol de la 25 metri, ce sfarsea noaptea la BBC, dupa Match of The Day, dar era prea tarziu. 2-3 si eliminare. Tot programul ne spune ca Wembley ceda acasa cu 3-2 in acelasi 15 august si in 1970, in campionat. Denumit atunci Athenian League. Atena londoneza…

Drumul spre Wembley, pornit de la… Wembley, va continua doar pentru Basildon. In cerc pe teren, stropi de sampanie in soare si un inimos “Yeeeeee!”, apoi o alergare usoara. Cum si tragerile la sorti pentru urmatoarele doua tururi, preliminar si primul de calificare, au fost facute inca din start, Basildon isi stie adversarele. Wembley e déjà istorie.

16 august

Prima etapa in elita si-a consumat grosul meciurilor, ce au luat partea leului in duminicalele marilor publicatii londoneze. Dar intr-un colt, cu litere marunte, au fost insiruite si cele aproape 200 de rezultate ale turului extrapreliminar. Pentru simetrie, 4 meciuri s-au disputat in uvertura, vineri seara, iar ultimele 4 duminica dupa-amiaza. Nume banale, nume sonore, cluburi nestiute din orase mari, formatii satesti, un Babilon al fotbalului amator, la baza piramidei din Albion. Numerele corespund celor din urnele tragerii la sorti, distribuite pe criterii geografice, de la nord-est la sud-vest…

  1. Bridlington – Esh Winning             0-0; rejucare: 2-2 (4-2 la lovituri de departajare)
  2. Spennymoor – Ashington              5-1
  3. Seaham Red Star – Morpeth          1-4
  4. Sunderland RCA – Ryton               1-3
  5. Bedlington – Thackley                    2-0
  6. Hebburn – Eccleshill                       7-0
  7. Jarrow Roofing – Armthorpe      2-1
  8. Whickham – Chester-le-Street  2-0
  9. Scarborough Athletic – Guisborough       1-2
  10. Selby – Leeds Carnegie 0-0
  11. Consett – Billingham Town          5-0
  12. Team Northumbria – Marske     4-0
  13. Hall Road – Bishop Auckland       2-6
  14. Norton & Stockton – Pickering   3-0
  15. Shildon – Northallerton 0-0; 2-1
  16. South Shields – Newcastle Benfield         1-4
  17. Pontefract – Penrith       1-4
  18. Stokesley – Crook            3-1
  19. West Auckland – Brandon            2-2; 1-2
  20. Whitley Bay – Dunston  2-2; 2-0
  21. Billingham Syn – Birtley 1-1; 3-1
  22. Horden – Tow Law          0-0; 2-1
  23. West Allotment – Liversedge     3-2
  24. Silsden – Colne 3-1
  25. Congleton – Dinnington                3-2
  26. Abbey Hey – Hallam       1-6
  27. Chadderton – Atherton Colls      2-2
  28. Maltby – Rossington       1-3
  29. Parkgate – St Helens      1-3
  30. Holker – Padiham            0-2
  31. Bacup – Atherton LR       1-1; 0-1
  32. Maine Road – Alsager    3-1
  33. Squires Gate – Staveley                2-2; 2-2 (3-5 l.d.)
  34. Ashton Athletic – Bootle               1-2
  35. Runcorn Linnets – AFC Emley     4-1
  36. Nostell – Oldham Town 2-1
  37. Ramsbottom – Cheadle                5-1
  38. Flixton – Winsford           3-3; 6-4
  39. Formby – Glossop           1-1; 1-3
  40. Meir KA – Tipton              0-4
  41. Bewdley – Alvechurch   0-2
  42. Cradley – Biddulph          3-3; 1-0
  43. Eccleshall – Tividale         1-3
  44. Westfields – Bolehall      5-0
  45. Stone Dominoes – Cadbury         7-0
  46. Causeway – Wellington 3-1
  47. Studley – Pershore         1-0
  48. Dudley Sports – Southam             2-1
  49. Coleshill – Bridgnorth     2-0
  50. Pegasus – Ellesmere       5-1
  51. Norton Utd – Newcastle Town  2-5
  52. Dudley Town – Walsall Wood     3-2
  53. Coventry Sphinx – Bromyard      3-2
  54. Heath Hayes – Lye           2-1
  55. Brocton – Shifnal              5-1
  56. Castle Vale – Goodrich  4-2
  57. Stratford – Pilkington XXX            5-0
  58. AFC Wulfrunians – Boldmere      2-0
  59. Rocester – Wednesfield
  60. Nuneaton Griff – Shawbury        3-1
  61. Highgate – Malvern        3-3; 1-2
  62. Holwell – Ellistown          2-2; 1-2
  63. Hinckley Downs – Boston Town 1-4
  64. Borrowash – Greenwood Meadows       3-0
  65. Barwell – Long Eaton      1-2
  66. Holbrook – Heanor          5-0
  67. Radford – Rainworth      0-3
  68. Oadby – Kirby Muxloe   2-3
  69. Bardon Hill – Arnold        3-2
  70. Coalville – Barrow Town                3-2
  71. Bottesford – New Mills 1-5
  72. Dunkirk – Winterton       1-3
  73. Lincoln MR – St Andrews              2-3
  74. Shirebrook – Holbeach  2-2; 2-1
  75. Sleaford – Loughborough Uni
  76. Gresley – Heather St John           2-2
  77. Teversal – Bourne           1-1
  78. Deeping – Friar Lane & Epworth                1-1
  79. Gedling MW – Blackstones          1-1
  80. Gedling Town – Barton  2-2
  81. Long Buckby – Hadleigh                3-2
  82. Cornard – Gorleston       0-4
  83. Yaxley – Rothwell Corinthian      1-2
  84. Gt Yarmouth – Raunds  1-1
  85. Ely – Wisbech    0-1
  86. Whitton – Daventry Town            0-5
  87. Walsham – Kirkley & Pakefield   1-1
  88. St Ives – Daventry Utd   6-1
  89. Needham Market – Felixstowe & W       1-0
  90. Wellingborough – Wroxham       0-2
  91. Woodbridge – St Neots 1-4
  92. Desborough – Newmarket          4-1
  93. Diss – Cogenhoe              2-3
  94. Dereham – Leiston          3-1
  95. Godmanchester – Haverhill         0-0
  96. Stewarts & Lloyds Corby – Norwich Utd 1-2
  97. Northampton Spencer – March 1-0
  98. Stowmarket – Mildenhall             0-3
  99. Clapton – Kingsbury LT  2-5
  100. St Margaretsbury – Hullbridge   0-0
  101. Thame – Bedford             1-0
  102. Wembley – Basildon       2-3
  103. Erith Town – Ampthill     2-0
  104. Leverstock Green – Burnham Ramblers 2-1
  105. Oxhey Jets – Brimsdown              0-1
  106. Eton Manor – Stanway  1-2
  107. Wootton Blue Cross – Sporting Bengal   2-2
  108. Hertford – Newport Pagnell        1-2
  109. Flackwell Heath – Welwyn Gardens C     4-0
  110. Bicester – Dunstable      1-4
  111. FC Clacton – London ASPA           2-1
  112. Tiptree – Colney Heath 3-2
  113. Buckingham Town – Hanwell      1-3
  114. Broxbourne – Enfield 1893           1-4
  115. Biggleswade Utd – Stotfold         2-0
  116. Hillingdon – Kentish Town            2-3
  117. Hatfield – Southend Manor         2-2
  118. London Colney – Harwich             4-1
  119. Halstead – Wivenhoe     1-1
  120. Potton – Hoddesdon      2-2
  121. North Greenford – Cockfosters 0-2
  122. Stansted – Royston         2-5
  123. Chalfont St Peter – Tokyngton Manor    3-2
  124. Witham – Saffron Walden            2-1
  125. Barkingside – Bowers & Pitsea
  126. Crawley Green – Cranfield           3-1
  127. Langford – Aylesbury     0-6
  128. Barking – Tring Athletic  2-3
  129. Harefield – Haringey       1-1
  130. Tunbridge Wells – Sevenoaks     2-2
  131. Raynes Park – Farnham 2-2
  132. Hailsham – Lingfield        1-7
  133. Worthing Utd – Badshot Lea       0-2
  134. Hartley Wintney – Holmesdale  1-2
  135. Wick – Frimley Green     4-0
  136. Deal – Arundel  3-2
  137. Littlehampton – Cobham              1-1
  138. Southwick – Herne Bay 2-1
  139. Chessington & Hook – Chertsey
  140. Egham – Ringmer             2-2
  141. Whitehawk – Hythe        1-2
  142. Banstead – Pagham        1-1
  143. Camberley – East Preston            1-2
  144. Oakwood – Lordswood 2-4
  145. Croydon – Shoreham     2-5
  146. East Grinstead – Feltham             4-1
  147. Eastbourne Utd – Redhill              3-1
  148. Erith & Belvedere – Sandhurst   1-1
  149. Wealden – Epsom           1-3
  150. Cove – Bookham              4-0
  151. Crowborough – Bedfont                               1-1
  152. Faversham – calificata din oficiu
  153. Binfield – Colliers Wood                3-5
  154. Peacehaven – Mile Oak                1-3
  155. Lancing – Selsey               0-2
  156. Dorking – Horley              0-0
  157. Crawley Down – Westfield          4-1
  158. Molesey – Sidley              2-1
  159. Guildford – St Francis     4-1
  160. Three Bridges – Chichester          1-3
  161. Hassocks – Ash 1-4
  162. Wootton Bassett – Westbury     2-2
  163. New Milton – Cowes      4-1
  164. Petersfield – Brokenhurst            0-2
  165. Ringwood – Cristchurch                2-1
  166. Downton – Calne             1-1
  167. Milton – Corsham            3-0
  168. Bournemouth – Highworth         1-2
  169. Fareham – Moneyfields                1-2
  170. Hamble ASSC – Wantage              2-2
  171. Romsey – Hayling
  172. Lydney – Totton & Eling                0-5
  173. Alresford – Shaftesbury               8-0
  174. Warminster – Amesbury              5-1
  175. Bitton – Newport IOW   1-2
  176. Laverstock & Ford – Alton            1-3
  177. Devizes – Shrivenham   0-5
  178. Almondsbury Town – Longwell Green    2-0
  179. Marlow Utd – Hallen      1-2
  180. Ardley – Witney               2-2
  181. Kidlington – Abingdon Town       1-0
  182. Winchester – Bemerton Heath
  183. Brading – Fairford
  184. Carterton – Bristol MF
  185. Shortwood – Blackfield 1-0
  186. Reading Town – Melksham         2-0
  187. Lymington – Harrow Hill
  188. Wellington Town – Bideford       1-3
  189. Launceston – Clevedon Utd        2-0
  190. Bridport – Keynsham     3-1
  191. Gillingham Town – Cullompton  5-1
  192. Larkhall – Shepton Mallet             4-1
  193. Radstock – Wimborne   0-1
  194. Dawlish – Elmore             0-0
  195. Barnstaple – Tavistock   3-1
  196. Bishop Sutton – Bodmin               1-2
  197. Willand – Street                2-2
  198. Buckland – Hamworthy Utd        1-1
  199. Saltash – Chard 6-2
  200. Portishead – Brislington                1-1
  201. Ilfracombe – Falmouth  0-1
  202. Sherbourne – St Blazey 4-1
  203. Poole Town – Welton    3-2

Mai jos, fazele competitiei, cu numarul de echipe participante in fiecare tur si primele de victorie din partea Football Association…

Tur extrapreliminar: 406 echipe ; 750 lire sterline

Tur preliminar: 334 echipe ; 1.500

Primul tur de calificare: 232 echipe ; 3.000

Al doilea tur de calificare: 160 echipe ; 4.500

Al treilea tur de calificare : 80 echipe ; 7.500

Al patrulea tur de calificare: 64 echipe ; 12.500

Turul I: 80 echipe* ; 18.000

Turul II: 40 echipe ; 27.000

Turul III: 64 echipe** ; 67.500

Turul IV: 32 echipe ; 90.000

Turul V: 16 echipe ; 180.000

Turul VI: 8 echipe ; 360.000

Semifinale: 4 echipe ; 900.000

Finala: 1.800.000 lire sterline.

* cluburile de liga a treia şi 22 formaţii din liga a patra intră în competiţie

** prim-divizionarele şi cluburile din eşalonul secund intră în competiţie

Invinsele in semifinale incaseaza 450.000 lire sterline iar finalista invinsa, 900.000. Un milion opt sute de mii de lire sterline pentru câştigătoarea competiţiei! La premiile acordate de Football Association se adaugă încasările din drepturi de televiziune, cifrate la 75.000 lire pentru meciurile din tururile unu şi doi transmise în direct, 150.000 lire pentru cele din tururile trei şi patru, respectiv 265.000 lire pentru jocurile televizate din optimi şi sferturi. BBC şi Sky Sports au întâietate, televiziunile plătind cluburilor şi câte 13.000 lire pentru difuzarea de secvenţe de la jocuri din primele două tururi respectiv 18.000 în cazul meciurilor din rundele următoare. BBC Radio 5 Live achită 9.000 lire pentru drepturi de radiodifuzare în cazul unui comentariu complet, 4.500 lire pentru o repriză respectiv 2.250 pentru 24 de minute.

18 august

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal. Randurile de mai jos erau publicate in editorialul <Football Made in UK>, marti 18 august, sub titlul “Fisa unui <Groundhopper> incognito”.

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…

29 august

Cupa Angliei si-a continuat sambata “Drumul spre Wembley” cu runda preliminara, dintre ale carei 167 jocuri am ales Corinthian Casuals – Vicars Crayford Datford Athletic, mai ales datorita fascinantei istorii a gazdelor in roz-ciocolatiu, incluzand cel mai sever esec aplicat lui Man United in intreaga ei existenta, un 11-3 in 1904.

Esti brazilian?” sunt intrebat la intrare, pe cand achitam 8 lire pe bilet si una si jumatate pe programul in 32 pagini cu nimeni altul decat Ronaldo pe coperta. Veritabilul, nu Cristiano. De unde pana unde, la clubul amator de pe locul 20 in ultimele doua editii ale Isthmian League Division One South, nivelul zece al piramidei fotbalului englez!?

Ei bine, Corinthian Casuals este – de la fuziunea in 1939 cu Casuals F.C., sau “Lejerii”, infiintati vremelnic, in 1878 – continuatoarea admirabilei grupari amatoare Corinthians, fondata in Londra in 1882 si care, la primii ei pasi, oferea nationalei Angliei toti cei 11 componenti, intr-un amical din 1894 contra galezilor, apoi reusea zdrobirea record a pe-atunci divizionarei secunde Manchester United si mai ales inspira intr-unul din turneele promovand fotbalul in jurul lumii crearea in 1910 a gruparii SC Corinthian Paulista. Club unde evolueaza acum candva campionul mondial Ronaldo.

Au venit cativa spectatori brazilieni aici” a prins firul un domn in etate cu o sepcuta a Benficai. Si a continuat: “Suntem un nucleu de 30 suporteri fideli ai echipei. Veterani… Eu, din 1938, cand m-a adus tata la Corinthians, pe cand aveam 7 ani”. Septuagenarul fan e asadar umblat…

Nu de alta, dar Corinthians n-a fost doar pelerina mondiala intru raspandirea spiritului jocului, mai peste tot prin Europa, in Africa de Sud, Libia sau S.U.A., ci s-a plimbat si… cu cortul prin Londra. “Memorabila a fost incercarea de a ne stabili pe un teren din Wimbledon Park, esuata pentru ca districtul londonez in care era amplasata o jumatate din suprafata de joc n-a semnat permisiunea de ridicare a stalpilor nocturnei. Districtul vecin ne aprobase…” a oftat veteranul.

1988 a fost insa anul norocos al roz-ciocolatiilor, ce au preluat de la clubul falimentar sud-vest londonez Tolworth terenul King George’s Field si in plus au participat la festivalul centenar al Sao Paulo AC, ocazie cu care au dat piept cu veteranii “Best Ever” Paulista XI, incluzandu-i pe Rivelino ori Socrates, ultimul, unic marcator al jocului, trecand din minutul 70 la… Corinthian Casuals. “Delegatia a fost tratata regeste in Brazilia” a subliniat batranul, tragandu-ma de maneca sub o fotografie de grup din sala clubului, cu… Corintienii in tara cafelei.  

Asadar o istorie remarcabila, pe masura motto-ului cap de afis pe pagina web a clubului: “Telul este de a promova fair-playul si sportivitatea, de a fi competitivi la un nivel cat mai inalt, ramanand insa strict amatori si perpetuand idealurile lui Corinthians si Casuals F.C.”. O alta fotografie de epoca, in alb-negru, ii infatiseaza pe temutii amatori de la inceputul secolului trecut, pe cand o socau pe Man United sau o zdrobeau cu 10-3 pe detinatoarea la zi a Cupei Angliei, Bury, autoare a celei mai categorice victorii in finalele F.A. Cup, 6-0. Cu totii in cadrul portii, unii lejeri, “Casuals”, cu mainile in buzunare…

Sala clubului e imbibata de istorie. Alte fotografii inramate, cu Corinthians la Cape Town ori Moscova sau sezand in stil japonez, trasi la kimono. Un impozant cabinet cu trofee si, alaturat, o uriasa cupa aurita, de la memorabilia reuniune braziliana cu… “fiii” Corintieni ai Paulistei. De mare ce e, trofeul n-a incaput in cabinet!

La loc de cinste, inramat, tricoul rosu cu semnaturi al lui Manchester United. Caci, incredibil dar adevarat, “Diavolii rosii” au trecut recent prin fieful lui Corinthian Casuals, aici, la King George’s Field, pentru a puncta centenarul acelui 11-3 cu care erau batuti de Corinthians in toamna lui 1904. N-a venit elita lui Ferguson, ci “manjii” lui Brian McClair, United solicitand 48 de sticle cu apa, 24 banane si 4 pachete de biscuit Jaffa. S-au prezentat pe 31 iulie 2004 si s-au revansat, 3-1, marcand si Sylvan Ebanks-Blake, golgeterul lui Wolves anul trecut.

Batranelul mi-a mai spus ca, luat fiind in deradere in metrou de fani ai lui United si West Ham, care ii remarcasera fularul roz-ciocolatiu, le-a scos copia decupajului din ziarul de arhiva cu acel 11-3 record din 1904. “Erau tineri inchipuiti… Mai intai nu le-a venit sa creada, apoi au ramas masca. Din pacate, pana si nepotii mei sunt fani United, ca mai toti copiii, ce tin cu echipele mari. Asta e tendinta, din ce in ce mai mult…

Am mai admirat un tablou, cu actuala echipa pozand pe Wembley, in aprilie 2008, invitata fiind de federatie la un amical cu vecina Wimbledon AFC pentru a aniversa 125 de ani de istorie a Corinthians, al carei nume este purtat de una dintre lojele arenei nationale! Iar pe pagina web a clubului ruleaza un filmulet in alb-negru cu jocul finalei Cupei Angliei pentru amatori, din 1956, Corinthian Casuals – Bishop Auckland 1-1, in fata a 80.000 de oameni, pe Wembley…

Din sala clubului, pe sub vie, in tribuna acoperita “Micutul” Liddle Stand, cu 3 randuri de locuri, inaugurata in mai ’94 prin munca fratilor Phillips, inca prin preajma, ce au transformat terenul mai degraba pista atletica al falimentarei Tolworth, in arena cu 2.700 locuri a Corintienilor Lejeri. Spre norocul meu, am luat loc langa Theo Foley, nimeni altul decat ex-internationalul irlandez fost secund al lui George Graham cand Arsenal cucerea titlul, in 1989, in ultima etapa, pe Anfield. Theo era cu ochii pe oaspetii “Vicari”, antrenati de fiul sau, Paul… Iar langa Theo, un fan venerabil cu bloc-notes, ce bifa jocul cu 4.935, pretutindeni in Albion.

Din pacate, nouarul lui Corinthian Casuals a incalcat spiritual clubului, lovind fara balon si fiind eliminat in minutul 15, oaspetii echipati in Nike a la Internazionale si cu o faimoasa marca de bere in piept profitand si calificandu-se dupa un joc bun: 0-1, 1-1 la pauza, 1-3.

Vicars CD Athletic in turul urmator, primul de calificare, din 12 septembrie, iar roz-ciocolatiii lui Corinthian Casuals intrebandu-se cum ar putea repeta performanta unui 0-0 cu Bristol City in primul tur propriu-zis, din 1983…

Iata toate rezultatele turului preliminar… Willand Rovers 2 – 1 Falmouth Town AFC

Lymington Town 0 – 4 Hallen

Guisborough Town 1 – 0 Wakefield

West Allotment Celtic 2 – 3 Horden CW

Mickleover Sports 3 – 1 Grantham Town

Waltham Forest 1 – 0 Great Wakering Rovers

Southwick 0 – 3 Lingfield

Warminster Town 2 – 4 Bristol Manor Farm

Staveley MW 1 – 3 Clitheroe

Rossendale United 3 – 1 Trafford

Lancaster City 3 – 2 Curzon Ashton

Bromsgrove Rovers 3 – 0 Dudley Town

Stourport Swifts 0 – 2 Coventry Sphinx

Willenhall Town 0 – 2 Pegasus Juniors

AFC Wulfrunians 2 – 2 Chasetown ( AFC Wulfrunians castiga cu 5-4 la penaltyuri )

Quorn 4 – 1 Borrowash Victoria

Holbrook Miners Welfare 1 – 0 Belper Town

Daventry Town 2 – 1 Desborough Town

Northampton Spencer 3 – 2 Gorleston

Godmanchester Rovers 3 – 0 Rothwell Corinthians

St Ives Town 2 – 1 Soham Town Rangers

Cockfosters 1 – 4 Potters Bar Town

Kingsbury London Tigers 2 – 1 Harlow Town

Aylesbury 1 – 0 Leighton Town

Horley Town 0 – 2 Sittingbourne

Faversham Town 4 – 4 Merstham ( Faversham Town castiga cu  5-4 la penaltyuri )

Whitstable Town 2 – 1 Lordswood

Walton & Hersham 2 – 2 Fleet Town ( Walton & Hersham castiga cu 5-4 la penaltyuri )

Eastbourne United 1 – 2 Chatham Town

Sevenoaks Town 0 – 2 Dulwich Hamlet

Dawlish Town 1 – 2 Bridport

Cradley Town 2 – 1 Malvern Town

Harrogate Railway 1 – 1 Consett ( Harrogate Railway castiga cu 4-3 la penaltyuri )

Aylesbury United 2 – 1 Tiptree United

Ashford Town 6 – 1 Mile Oak

Horsham YMCA 5 – 3 Wick

Lingfield 0 – 0 Southwick / la East Grinstead Town FC /

Highworth Town 1 – 0 Bemerton Heath Harlequins

Brandon United 0 – 6 FC Halifax Town

Chorley 2 – 1 Nostell MW

Nuneaton Griff 1 – 4 Stratford Town

Malvern Town 1 – 1 Cradley Town

Borrowash Victoria 0 – 0 Quorn

Rainworth MW 3 – 1 Heather St Johns

Leighton Town 0 – 0 Aylesbury

Wimborne Town 2 – 1 Sherborne Town

Bedlington Terriers 2 – 3 Garforth Town

Chester-Le-Street Town 0 – 5 Norton & Stockton Ancients

Selby Town 1 – 2 Ryton

Bridlington Town 1 – 0 Shildon

Wakefield 0 – 0 Guisborough Town

Team Northumbria 1 – 2 Ossett Albion

Stokesley 1 – 3 Spennymoor Town

Jarrow Roofing Boldon CA 2 – 0 Penrith AFC

Hebburn Town 3 – 4 Bishop Auckland

Horden CW 2 – 2 West Allotment Celtic

Newcastle Benfield 1 – 2 Whitley Bay

Consett 0 – 0 Harrogate Railway

Clitheroe 1 – 1 Staveley MW

Padiham 2 – 4 AFC Fylde

Bootle 1 – 4 Woodley Sports

Silsden AFC 1 – 4 Hallam

Sheffield 4 – 0 Flixton

Trafford 2 – 2 Rossendale United

Rossington Main 1 – 2 Glossop North End

Curzon Ashton 2 – 2 Lancaster City

Colwyn Bay 2 – 4 St Helens Town

Cammell Laird 2 – 1 Mossley AFC

Maine Road 2 – 1 Ramsbottom United

Atherton LR 1 – 0 Prescot Cables

Atherton Collieries 0 – 1 Radcliffe Borough

Bamber Bridge 6 – 0 Runcorn Linnets

Witton Albion 0 – 1 Congleton Town

Salford City 3 – 2 Skelmersdale United

Castle Vale 5 – 1 Studley

Kidsgrove Athletic 1 – 0 Alvechurch

Dudley Town 3 – 3 Bromsgrove Rovers

Coventry Sphinx 4 – 4 Stourport Swifts

Heath Hayes 0 – 1 Tividale

Pegasus Juniors 2 – 2 Willenhall Town

Atherstone Town 1 – 2 Romulus

Stone Dominoes 0 – 1 Market Drayton Town

Coleshill Town 0 – 2 Causeway United

Dudley Sports 2 – 0 Rocester

Chasetown 1 – 1 AFC Wulfrunians

Sutton Coldfield Town 2 – 1 Tipton Town

Leek Town 2 – 3 Bedworth United

Newcastle Town 1 – 2 Westfields

Brocton 0 – 2 Rushall Olympic

Carlton Town 4 – 2 New Mills

Blackstones 3 – 2 Shepshed Dynamo

Barton Town Old Boys 6 – 3 Kirby Muxloe

Brigg Town 4 – 0 Spalding United

Lincoln United 5 – 2 Friar Lane & Epworth

Winterton Rangers 6 – 1 St Andrews

Coalville Town 0 – 1 Bardon Hill Sports

Glapwell 3 – 1 Ellistown

Sleaford Town 3 – 1 Stamford AFC

Long Eaton United 0 – 2 Loughborough Dynamo

Grantham Town 2 – 2 Mickleover Sports

Shirebrook Town 0 – 2 Boston Town

Belper Town 1 – 1 Holbrook Miners Welfare

Bourne Town 3 – 1 Goole AFC

Desborough Town 1 – 1 Daventry Town

Norwich United 0 – 1 Long Buckby

Woodford United 1 – 2 AFC Sudbury

Rothwell Town 0 – 1 Bury Town

Needham Market 4 – 0 Wisbech Town

Lowestoft Town 3 – 0 Great Yarmouth Town

Kirkley & Pakefield 4 – 0 Cogenhoe United

Gorleston 1 – 1 Northampton Spencer

Rothwell Corinthians 0 – 0 Godmanchester Rovers

Dereham Town 3 – 0 Wroxham

Soham Town Rangers 0 – 0 St Ives Town

Mildenhall Town 3 – 0 St Neots Town

Great Wakering Rovers 0 – 0 Waltham Forest

Windsor & Eton 3 – 1 Bowers & Pitsea

Northwood 3 – 1 St Margaretsbury

Potters Bar Town 1 – 1 Cockfosters

Harlow Town 1 – 1 Kingsbury London Tigers

Chesham United 2 – 0 Chalfont St Peter

Marlow 3 – 0 Ilford

Witham Town 3 – 6 London Colney

Newport Pagnell Town 0 – 2 Heybridge Swifts

Hanwell Town 1 – 3 Concord Rangers

Enfield Town 2 – 0 Leverstock Green

Enfield 1893 7 – 0 Crawley Green

Harefield United 2 – 1 Biggleswade Town

FC Clacton 0 – 1 Hitchin Town

Barton Rovers 2 – 3 Ware

Thame United 2 – 0 Wootton Blue Cross

Thamesmead Town 4 – 2 Tilbury

Burnham 2 – 1 Kentish Town

Biggleswade United 1 – 2 Halstead Town

Stanway Rovers 2 – 0 Beaconsfield SYCOB

Cheshunt 2 – 3 Maldon Town

Tring Athletic 0 – 4 Slough Town

Dunstable Town 0 – 2 Wingate & Finchley

Arlesey Town 2 – 0 Hatfield Town

Erith Town 3 – 0 Basildon United

East Thurrock United 2 – 0 Brentwood Town

Redbridge 0 – 1 Romford

Croydon Athletic 2 – 0 Godalming Town

Sittingbourne 0 – 0 Horley Town

Worthing 4 – 0 Raynes Park Vale

Merstham 2 – 2 Faversham Town

Dulwich Hamlet 1 – 1 Sevenoaks Town

Folkestone Invicta 1 – 0 AFC Hayes

Selsey 1 – 0 Epsom & Ewell

Gosport Borough 0 – 1 East Preston

Lordswood 1 – 1 Whitstable Town

Shoreham 1 – 2 Crawley Down

Chichester City 1 – 3 AFC Totton

Pagham 1 – 2 Walton Casuals

Fleet Town 1 – 1 Walton & Hersham

Burgess Hill Town 2 – 3 Chipstead

Andover 2 – 3 Molesey

Chatham Town 1 – 1 Eastbourne United

East Grinstead Town 4 – 2 Cove

Cobham 0 – 6 VT

Leatherhead 3 – 0 Bedfont Green

Guildford City 3 – 1 Ramsgate

Hythe Town 4 – 0 Eastbourne Town

Ash United 4 – 0 Erith & Belvedere

Bedfont 4 – 2 Colliers Wood United

Holmesdale 1 – 3 Badshot Lea

Deal Town 4 – 1 Ringmer

Corinthian Casuals 1 – 3 VCD Athletic

Whyteleafe 0 – 1 Uxbridge

Hallen 0 – 0 Lymington Town

Shortwood United 5 – 1 Romsey Town

Totton & Eling 1 – 4 Kidlington / la AFC Totton /

Wootton Bassett Town 0 – 1 Brockenhurst

Yate Town 3 – 1 Alton Town

Mangotsfield United 2 – 0 Bracknell Town

Calne Town 0 – 1 Shrivenham

Bishop’s Cleeve 3 – 1 Reading Town

Bristol Manor Farm 4 – 4 Warminster Town

North Leigh 2 – 1 Milton United

Almondsbury Town 2 – 1 Cinderford Town

Wantage Town 5 – 0 Newport (IW)

Moneyfields 3 – 4 Hungerford Town

Ringwood Town 1 – 3 Abingdon United

Brading Town 3 – 2 Alresford Town

Witney United 3 – 1 New Milton Town_

Cirencester Town 2 – 1 Thatcham Town

Paulton Rovers 3 – 1 Bideford

Falmouth Town AFC 1 – 1 Willand Rovers

Taunton Town 2 – 1 Bodmin Town

Poole Town 7 – 2 Barnstaple Town

Launceston 2 – 3 Bridgwater Town

Bridport 3 – 3 Dawlish Town

Gillingham Town 6 – 0 Portishead Town

Larkhall Athletic 0 – 2 Saltash United

Hamworthy United 3 – 2 Frome Town

Morpeth Town 4 – 3 Billingham Synthonia

Warrington Town 1 – 0 Leigh Genesis

Hoddesdon Town 0 – 1Royston Town / la Hertford Town FC /

Brimsdown Rovers 2 – 4 Flackwell Heath

Chertsey Town 0 – 1 Metropolitan Police

9 septembrie

Si a urmat primul tur de calificare…

Willand Rovers 2 – 1 Falmouth Town AFC; Lymington Town 0 – 4 Hallen; Guisborough Town 1 – 0 Wakefield; West Allotment Celtic 2 – 3 Horden; Mickleover Sports 3 – 1 Grantham Town; Waltham Forest 1 – 0 Great Wakering Rovers;
Southwick 0 – 3 Lingfield; Warminster Town 2 – 4 Bristol Manor Farm; Staveley MW 1 – 3 Clitheroe; Rossendale United
3 – 1 Trafford; Lancaster City 3 – 2 Curzon Ashton; Bromsgrove Rovers 3 – 0 Dudley Town; Stourport Swifts 0 – 2 Coventry Sphinx; Willenhall Town 0 – 2 Pegasus Juniors; AFC Wulfrunians 2 – 2 Chasetown (AFC Wulfrunians a castigat cu 5-4 la penaltyuri); Quorn 4 – 1 Borrowash Victoria; Holbrook Miners Welfare 1 – 0 Belper Town; Daventry Town
2 – 1 Desborough Town; Northampton Spencer 3 – 2 Gorleston; Godmanchester Rovers 3 – 0 Rothwell Corinthians; St Ives Town 2 – 1 Soham Town Rangers; Cockfosters 1 – 4 Potters Bar Town; Kingsbury London Tigers 2 – 1 Harlow Town
Aylesbury 1 – 0 Leighton Town; Horley Town 0 – 2 Sittingbourne; Faversham Town 4 – 4
Merstham (5-4 la penaltyuri); Whitstable Town 2 – 1 Lordswood; Walton & Hersham 2 – 2 Fleet Town (5-4 la penaltyuri); Eastbourne United 1 – 2 Chatham Town; Sevenoaks Town 0 – 2 Dulwich Hamlet; Dawlish Town 1 – 2 Bridport; Cradley Town 2 – 1 Malvern Town; Harrogate Railway 1 – 1 Consett (4-3 la penaltyuri); Aylesbury United
2 – 1 Tiptree United; Ashford Town 6 – 1 Mile Oak; Horsham YMCA 5 – 3 Wick; Lingfield 0 – 0 Southwick(jucat la East Grinstead Town FC); Highworth Town 1 – 0 Bemerton Heath Harlequins; Brandon United 0 – 6 FC Halifax Town; Chorley 2 – 1 Nostell MW; Nuneaton Griff 1 – 4 Stratford Town; Malvern Town 1 – 1 Cradley Town; Borrowash Victoria
0 – 0 Quorn; Rainworth MW 3 – 1 Heather St Johns; Leighton Town 0 – 0 Aylesbury; Wimborne Town 2 – 1 Sherborne Town; Bedlington Terriers 2 – 3 Garforth Town; Chester-Le-Street Town 0 – 5 Norton & Stockton Ancients; Selby Town
1 – 2 Ryton; Bridlington Town 1 – 0 Shildon; Wakefield 0 – 0 Guisborough Town; Team Northumbria
1 – 2 Ossett Albion; Stokesley 1 – 3 Spennymoor Town; Jarrow Roofing Boldon CA 2 – 0 Penrith AFC; Hebburn Town
3 – 4 Bishop Auckland; Horden CW 2 – 2 West Allotment Celtic; Newcastle Benfield 1 – 2 Whitley Bay; Consett 0 – 0 Harrogate Railway; Clitheroe 1 – 1 Staveley MW; Padiham2 – 4 AFC Fylde; Bootle 1 – 4 Woodley Sports; Silsden AFC
1 – 4 Hallam; Sheffield 4 – 0 Flixton; Trafford 2 – 2 Rossendale United; Rossington Main 1 – 2 Glossop North End; Curzon Ashton 2 – 2 Lancaster City; Colwyn Bay 2 – 4 St Helens Town; Cammell Laird 2 – 1 Mossley AFC; Maine Road 2 – 1
Ramsbottom United; Atherton LR 1 – 0 Prescot Cables; Atherton Collieries 0 – 1 Radcliffe Borough; Bamber Bridge
6 – 0 Runcorn Linnets; Witton Albion 0 – 1 Congleton Town; Salford City 3 – 2 Skelmersdale United; Castle Vale
5 – 1 Studley; Kidsgrove Athletic 1 – 0 Alvechurch; Dudley Town 3 – 3 Bromsgrove Rovers; Coventry Sphinx 4 – 4
Stourport Sports; Heath Hayes 0 – 1 Tividale; Pegasus Juniors 2 – 2 Willenhall Town; Atherstone Town 1 – 2 Romulus; Stone Dominoes 0 – 1 Market Drayton Town; Coleshill Town 0 – 2 Causeway United; Dudley Sports 2 – 0 Rocester
;Chasetown 1 – 1 AFC Wulfrunians; Sutton Coldfield Town 2 – 1 Tipton Town; Leek Town 2 – 3 Bedworth United; Newcastle Town 1 – 2 Westfields; Brocton 0 – 2 Rushall Olympic; Carlton Town 4 – 2 New Mills; Blackstones 3 – 2 Shepshed Dynamo; Barton Town Old Boys 6 – 3 Kirby Muxloe; Brigg Town 4 – 0 Spalding United; Lincoln United 5 – 2
Friar Lane & Epworth; Winterton Rangers 6 – 1 St Andrews; Coalville Town 0 – 1 Bardon Hill Sports; Glapwell 3 – 1
Ellistown; Sleaford Town 3 – 1 Stamford AFC; Long Eaton United 0 – 2 Loughborough Dynamo; Grantham Town
2 – 2 Mickleover Sports; Shirebrook Town 0 – 2 Boston Town; Belper Town 1 – 1 Holbrook Miners Welfare; Bourne Town 3 – 1 Goole AFC; Desborough Town 1 – 1 Daventry Town; Norwich United 0 – 1 Long Buckby; Woodford United
1 – 2 AFC Sudbury; Rothwell Town 0 – 1 Bury Town; Needham Market 4 – 0 Wisbech Town; Lowestoft Town 3 – 0
Great Yarmouth Town; Kirkley & Pakefield 4 – 0 Cogenhoe United; Gorleston 1 – 1 Northampton Spencer; Rothwell Corinthians 0 – 0 Godmanchester Rovers; Dereham Town 3 – 0 Wroxham; Soham Town Rangers 0 – 0 St Ives Town; Mildenhall Town 3 – 0 St Neots Town; Great Wakering Rovers 0 – 0 Waltham Forest; Windsor & Eton3 – 1 Bowers & Pitsea; Northwood 3 – 1 St Margaretsbury; Potters Bar Town 1 – 1 Cockfosters; Harlow Town 1 – 1 Kingsbury London Tigers; Chesham United 2 – 0 Chalfont St Peter; Marlow 3 – 0 Ilford; Witham Town 3 – 6 London Colney; Newport Pagnell Town 0 – 2 Heybridge Swifts; Hanwell Town 1 – 3 Concord Rangers; Enfield Town 2 – 0 Leverstock Green; Enfield 1893 7 – 0 Crawley Green; Harefield United 2 – 1 Biggleswade Town; FC Clacton 0 – 1 Hitchin Town; Barton Rovers 2 – 3 Ware; Thame United 2 – 0 Wootton Blue Cross; Thamesmead Town 4 – 2 Tilbury; Burnham 2 – 1 Kentish Town; Biggleswade United 1 – 2 Halstead Town; Stanway Rovers 2 – 0 Beaconsfield SYCOB; Cheshunt 2 – 3 Maldon Town; Tring Athletic 0 – 4 Slough Town; Dunstable Town 0 – 2 Wingate & Finchley; Arlesey Town 2 – 0 Hatfield Town
; Erith Town 3 – 0 Basildon United; East Thurrock United 2 – 0 Brentwood Town; Redbridge 0 – 1 Romford; Croydon Athletic 2 – 0 Godalming Town; Sittingbourne 0 – 0 Horley Town; Worthing 4 – 0 Raynes Park Vale; Merstham 2 – 2
Faversham Town; Dulwich Hamlet 1 – 1 Sevenoaks Town; Folkestone Invicta 1 – 0 AFC Hayes; Selsey 1 – 0 Epsom & Ewell; Gosport Borough 0 – 1 East Preston; Lordswood 1 – 1 Whitstable Town; Shoreham 1 – 2 Crawley Down; Chichester City_1 – 3 AFC Totton; Pagham 1 – 2 Walton Casuals; Fleet Town 1 – 1 Walton & Hersham; Burgess Hill Town
2 – 3 Chipstead; Andover 2 – 3 Molesey; Chatham Town 1 – 1 Eastbourne United; East Grinstead Town 4 – 2 Cove; Cobham 0 – 6 VT; Leatherhead 3 – 0 Bedfont Green; Guildford City 3 – 1 Ramsgate; Hythe Town 4 – 0 Eastbourne Town; Ash United 4 – 0 Erith & Belvedere; Bedfont 4 – 2 Colliers Wood United; Holmesdale 1 – 3 Badshot Lea; Deal Town 4 – 1
Ringmer; Corinthian Casuals 1 – 3 VCD Athletic; Whyteleafe 0 – 1 Uxbridge; Hallen 0 – 0 Lymington Town; Shortwood United 5 – 1 Romsey Town; Totton & Eling 1 – 4 Kidling (la AFC Totton); Wootton Bassett Town 0 – 1 Brockenhurst; Yate Town 3 – 1 Alton Town; Mangotsfield United 2 – 0 Bracknell Town; Calne Town 0 – 1 Shrivenham; Bishop’s Cleeve 3 – 1
Reading Town; Bristol Manor Farm 4 – 4 Warminster Town; North Leigh 2 – 1 Milton United; Almondsbury Town 2 – 1
Cinderford Town; Wantage Town 5 – 0 Newport (IW); Moneyfields 3 – 4 Hungerford Town; Ringwood Town 1 – 3
Abingdon United; Brading Town 3 – 2 Alresford Town; Witney United 3 – 1 New Milton Town; Cirencester Town 2 – 1
Thatcham Town; Paulton Rovers 3 – 1 Bideford; Falmouth Town AFC 1 – 1 Willand Rovers; Taunton Town 2 – 1 Bodmin Town; Poole Town 7 – 2 Barnstaple Town; Launceston 2 – 3 Bridgwater Town; Bridport 3 – 3 Dawlish Town; Gillingham Town 6 – 0 Portishead Town; Larkhall Athletic 0 – 2 Saltash United; Hamworthy United 3 – 2 Frome Town; Morpeth Town 4 – 3 Billingham Synthonia; Warrington Town 1 – 0 Leigh Genesis; Hoddesdon Town 0 – 1 Royston Town(la Hertford Town FC); Brimsdown Rovers 2 – 4 Flackwell Heath; Chertsey Town 0 – 1 Metropolitan Police.

 11 septembrie

Trofeul „Little tin idol” avea să dispară fără urmă din vitrina magazinului lui William Shillcock, un producător de mingi şi ghete de fotbal din Birmingham. Cupa a fost sustrasă în seara de 11 septembrie 1895, la doar două săptămâni după ce fusese expusă la vedere de deţinătoarea sa la zi, Aston Villa, învingătoare cu 1-0 a finalei din 20 aprilie contra concitadinei West Bromwich Albion, pe arena londoneză Crystal Palace, în faţa a 42.560 spectatori.

Inspirându-se după copia în miniatură a trofeului original, oferită de învingătoarea din 1893, Wolverhampton Wanderers, firma Vaughton s din Birmingham a modelat al doilea trofeu, care a fost disputat până în 1910, recent, în anul 2005, fiind câştigat la licitaţie de David Gold, preşedintele lui Birmingham City, care l-a donat spre expunere muzeului naţional al fotbalului din Preston.

La peste două decenii de la startul competiţiei, altele erau aşadar numele cluburilor finaliste. Deşi în continuare întrecere open, în premieră cu peste 200 de grupări înscrise, şi anume 210 aliniate la startul sezonului 1895-1896, Cupa Angliei era deja apanaj exclusiv al formaţiilor în activitate şi în fotbalul profesionist modern. Semnificativ, din 1894 avea să se decerneze şi trofeul Football Association Amateur Cup, rezervat unei competiţii knock-out similare exclusiv a echipelor amatoare, cu 81 participante la start, iar Old Carthusians devenea prima sa câştigătoare: 2-1 în finala cu Casuals, disputată pe Richmond s Athletic Ground. Competiţia a rezistat până în 1974, când ultimă câştigătoare devenea Bishop s Strotford. The F.A. Vase a preluat ştafeta, trofeul fiind disputat şi în zilele noastre. Prima finală, din 1975, câştigată cu 2-1 de Hoddesdon Town, din Spartan League, în faţa lui Epsom & Ewell, din Surrey Senior League, a adunat peste 9.000 de spectatori.

Zilele de glorie în Challenge Cup ale lui Wanderers ori Royal Engineers erau deja apuse însă prima decadă a competiţiei păstrează un farmec aparte. Aidoma majorităţii respectivelor cluburi amatoare, fondate de învăţăcei ai şcolilor publice sau colegiilor, Wanderers de exemplu şi-a tras seva din gruparea Forest FC (1859-63), de pe lângă un lăcaş de învăţământ din Harrow, care juca la Snaresbrook, lângă pădurea Epping Forest.

În zilele sale de pionierat, Wanderers a evoluat în… parcul Battersea, de pe malul sudic al fluviului Tamisa. Cum porţile parcului se închideau în sezonul rece la ora 16, unele jocuri erau programate la ora prânzului.

În calitate de învingătoare a finalei ediţiei inaugurale, Wanderers a avut nu doar privilegiul de a fi automat calificată în cea de-a doua finală dar şi de a alege scena celui de-al doilea ultim act, din 29 martie 1873, optând pentru Lillie Bridge, din cartierul vest-londonez West Brompton. Finala, câştigată tot de Wanderers, 2-0 cu Oxford University, programată în matineu, la ora 11, pentru a permite fotbaliştilor să asiste în apropiere la tradiţionala cursă de canotaj Oxford – Cambridge, programată după-amiaza, a avut însă lovitura de începere abia la 11,30, unii protagonişti sosind cu întârziere la arenă. Peste ani, în 1887, Lillie Bridge avea să dispară de pe hartă, pista atletică şi tribuna principală fiind distruse.

În 1875, cu ocazia finalei între Royal Engineers şi Old Etonians, transversalele de lemn au luat locul benzilor de hârtie şi s-a renunţat la schimbarea terenului după înscrierea fiecărui gol. “Militarii” s-au impus cu 2-0, încununând trei sezoane foarte prolifice, cu 244 goluri marcate şi doar trei eşecuri şi 21 goluri primite în nu mai puţin de 86 de meciuri! Din nefericire pentru Royal Engineers, două dintre înfrângeri se consemnaseră în precedente finale ale Cupei Angliei.

The Old Etonians FC, învinsă în două finale consecutive abia în meciul rejucare, devenea ulterior ultimul club amator pur sânge care să câştige, în 1882, respectiv să evolueze în finala Challenge Cup, un an mai târziu. Sufletul echipei ajunsă în 6 finale a fost Arthur Kinnaird, membru al comitetului federal încă din 1869 iar mai apoi, timp de 33 de ani, preşedinte al Football Association. Kinnaird a evoluat în nu mai puţin decât nouă finale, cucerind de cinci ori trofeul, în trei rânduri cu Wanderers şi în alte două dăţi cu Old Etonians, record deţinut şi de Charles Wollaston, cu Wanderers, şi James Forrest, cu Blackburn Rovers.

Kinnaird a sărbătorit triumful cu 1-0 din 1882 contra primului club din nordul ţării calificat în finală, Blackburn Olympic, stând în cap în faţa pavilionului terenului de cricket The Oval. Iar fotbalul profesionist avea într-adevăr să întoarcă pe dos competiţia Challenge Cup…

Darwen, echipa unui orăşel industrial din Lancashire, învecinat actualei arene a lui Blackburn Rovers, Ewood Park, a dat primele semne că profesionismul bate la uşă, plătindu-şi jucătorii scoţieni Fergie Suter şi Jimmy Love şi rezistându-i amatoarei Old Etonians în sferturile de finală din 1879: 5-5, 2-2 după prelungiri, şi învinsă abia în a doua rejucare, cu 6-2. Come-back notabil, Darwen a egalat de la 5-1, Old Etonians refuzând însă atât prelungirile cât să şi dispute meciul rejucare la Darwen. În consecinţă, locuitorii din Darwen au strâns mână de la mână “fondul pentru Londra”, Football Association ajutând şi ea cu 10 lire echipa venită din comitatul nordic Lancashire. Drept urmare, din 1880, federaţia a decis ca ultimele trei faze ale competiţiei să nu se mai desfăşoare doar în Londra.

Aducând mai degrabă a echipă profesionistă şi apelând la un cantonament premergător finalei, la Blackpool, staţiune litorală la Marea Irlandei, Blackburn Olympic a câştigat finala din 1883 graţie golului de 2-1 marcat în prelungiri de Jimmy Costley, în ciuda dârzei rezistenţe opuse de Old Etonians, rămasă în zece jucători. Puterea era preluată de oraşul Blackburn, în special de Rovers, concitadina lui Olympic, şi aveau să treacă 18 ani până ce trofeul Cupei Angliei se întorcea în Londra.

La începutul lui 1884, londoneza Upton Park, contestând statutul clubului Preston North End la finele unui joc din Cupa Angliei disputat în capitală, l-a determinat pe maiorul William Sudell, preşedinte şi totodată manager al vizitatoarei, să admită că şi-a plătit jucătorii. Clubul din Preston a fost suspendat timp de un an din competiţia Cupei Angliei însă inevitabilul s-a produs la 20 iulie 1885. Aşadar la exact 14 de ani după iniţierea popularei întreceri, statutul profesionist a fost legalizat în fotbalul englez, condiţia de participare în competiţie fiind ca jucătorul folosit să fie născut în oraşul respectivei echipe sau să aibă rezidenţa în ultimii 2 ani pe o rază de 6 mile în jurul localităţii. Alcock şi Kinnaird, intuind de ceva vreme inevitabilitatea introducerii profesionismului, încercaseră deja la ora contestaţiei depuse de Upton Park să convingă alţi membri loiali amatorismului că zilele sale sunt numărate.

Primele opt finale s-au jucat în luna martie, iar următoarele două, incluzând ultima finală între cluburi amatoare, Old Carthusians – Old Etonians (3-0), din 1881, în aprilie, ca de altfel toate cele desfăşurate din 1885 până în 1952, cu excepţia ultimului act din 1937, programat în luna mai. Din 1953 încoace, aceeaşi lună mai este rezervată ultimului act.

Anul 1887 a consemnat ultima prezenţă a cluburilor scoţiene în Cupa Angliei, Renton punându-şi amprenta cu un surprinzător 2-0 în dauna lui Blackburn Rovers. Un an mai târziu, în ceea ce s-a dorit a fi o primă finală mondială la nivel de cluburi, aceeaşi Renton, în calitate de câştigătoare a Cupei Scoţiei, dispunea tot cu 2-0 de West Bromwich Albion, deţinătoarea FA Challenge Cup.

Dintre cele şapte cluburi scoţiene angrenate în anii de pionierat ai Cupei Angliei, patru încă evoluează în fotbalul profesionist, şi anume Glasgow Rangers, care chiar atingea o semifinală a Challenge Cup, pierdută în faţa lui Aston Villa, Hearts, Partick Thistle şi Queen’s Park, cu două finale la activ. La fel, grupările nord-irlandeze Linfield Athletic, Cliftonville şi Distilerry au participat şi ele în Cupa Angliei, iar dintre formaţiile engleze, Nottingham Forest este singura care s-a aliniat peste ani în toate competiţiile knock-out din arhipelagul britanic, şi anume în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda.

Preston North End, echipa momentului, defila spre finala din 1888, cu 51 goluri marcate în şase jocuri, incluzând un 26-0 cu Hyde, marş care n-a împiedicat-o însă pe West Bromwich Albion s-o învingă cu 2-1 în finală. John Goodall, un scoţian adus de la Great Lever, a fost prolificul vârf de lance al lui Preston.

În 22 martie, în preziua respectivului ultim act, la hotelul londonez Andertons s-a schiţat formatul Football League, organizaţie care avea să fie înfiinţată peste alte câteva săptămâni, în 17 aprilie, şi sub umbrela căreia activează şi în zilele noastre competiţiile profesioniste ale ligilor a doua, a treia şi a patra. Cluburile prim-divizionare se despărţeau de Football League în 1992, alcătuind Premier League şi pornind la drum în Premiership. În 8 septembrie 1888 însă, Football League inaugura prima etapă de campionat din istoria fotbalului, cu 5 jocuri, viitoarea campioană naţională Preston North End înscriind primul gol, într-un 5-2 contra lui Burnley.

De la 15 participante aliniate la start în 1871, la 149 în 1888. Deja în paralel cu o a doua competiţie, campionatul cu etape şi dispute tur-retur, organizatorii Cupei Angliei au decis delimitarea întrecerii în faze calificatorii şi propriu-zise. Până la despărţirea de arena de cricket The Oval, în 1892, numărul cluburilor avea să crească la 163, însă nu multe au avut şansa de a încheia triumfătoare în Kennington în primii 21 de ani. Wanderers şi Blackburn Rovers, cu câte cinci trofee, şi Old Etonians şi West Bromwich Albion, cu câte două, au dominat primele decenii ale competiţiei.

Anul 1889 a adus şi prima învingătoare atât în campionat cât şi în Cupa Angliei. Preston North End n-a pierdut nici unul dintre cele 22 jocuri ale ediţiei inaugurale de campionat şi n-a primit nici un gol în drumul spre finală, adjudecată cu un sec 3-0 în dauna lui Wolverhampton Wanderers. De-atunci, doar alte şase cluburi au realizat eventul campionat – cupă: Aston Villa, în 1895, Tottenham Hotspur, în 1961, o altă londoneză, Arsenal, în 1971 şi apoi în 1998 şi 2002, Liverpool, în 1986, şi Manchester United, în 1994, 1996 şi 1999.

De pe un teren de cricket, în fine, în premieră pe stadionul unui club de fotbal, cu ocazia finalei din 1894: Goodison Park din Liverpool, arena lui Everton. Precedentul ultim act, din 1893, a fost primul găzduit înafara Londrei, în nordul Angliei, pe Fallowfield din Manchester, oraş în care se va desfăşura şi finala din 1915, pe Old Trafford.

Tottenham Hotspur Londra a scris istorie în 1901, rămânând unicul club de la lansarea Football League în 1888 şi până în zilele noastre care să cucerească trofeul Cupei Angliei din postura de grupare neparticipantă în ligile profesioniste. Deşi renunţase la statutul amator în lunea dinaintea Crăciunului din 1895, Spurs nu a figurat la ora finalei în Football League. Dar scoţianul Sandy Brown a reuşit premiera de a marca în fiecare tur al întrecerii, cele 15 goluri din totalul de 20 ale londonezei fiind un record sezonier încă în picioare al Cupei Angliei. Pe rând, cândva invincibila Preston North End, Bury, deţinătoare la zi a trofeului, Reading şi West Bromwich Albion, ajunsă de cinci ori în finală, au fost eliminate de Spurs, proaspătă câştigătoare a campionatului Southern League.

Sheffield United, cu nouă jucători internaţionali în echipă, era marea favorită a finalei găzduite de arena sud-londoneză Crystal Palace, preferată între 1893 şi 1914, însă Spurs a smuls un 2-2 în faţa a 110.820 spectatori, dintre care circa 40.000 de suporteri veniţi din nord, din Sheffield. Tottenham a dat lovitura tocmai în nordul Angliei, în meciul rejucare de la Bolton, de pe Burnden Park: 3-1. Trofeul cucerit de Spurs a constituit unicul triumf în Cupa Angliei al unei grupări din sud-estul insulei în răstimp de 37 de ani.

22 septembrie

Badshot Lea 2 – 1 Lingfield

Durham City 1 – 3 Horden CW / at Esh Winning FC /

Frickley Athletic 2 – 1 Worksop Town

Stanway Rovers 0 – 0 Heybridge Swifts / Heybridge Swifts won 4-3 on kicks from the penalty mark /

Aveley 4 – 2 London Colney

Walton Casuals 2 – 1 Chatham Town

Hallen 3 – 0 Brading Town

Congleton Town 5 – 0 Atherton LR

Bedworth United 3 – 0 Causeway United

Tividale 1 – 2 Evesham United

Stourbridge 3 – 1 Bromsgrove Rovers

Lincoln United 2 – 1 Retford United

Sleaford Town 1 – 2 Matlock Town

Mildenhall Town 4 – 3 Long Buckby

Hitchin Town 0 – 1 Canvey Island

Halstead Town 1 – 1 Enfield 1893 / Enfield 1893 won 2-0 on kicks from the penalty mark /

Harrow Borough 0 – 2 Chesham United

Aylesbury 2 – 1 Erith Town

Wingate & Finchley 3 – 1 Northwood

Slough Town 2 – 1 Hemel Hempstead Town

Potters Bar Town 2 – 0 Aylesbury United

Concord Rangers 6 – 0 Romford

East Preston 2 – 2 Guildford City / East Preston won 4-3 on kicks from the penalty mark /

Selsey 3 – 0 Deal Town

Sutton United 3 – 2 Margate

Yate Town 1 – 2 Almondsbury Town

Chippenham Town 3 – 2 Banbury United

Witney United 2 – 1 Shortwood United

Gillingham Town 6 – 5 Saltash United

Bridport 0 – 7 Truro City

Hallam 0 – 4 Burscough

Worksop Town 1 – 1 Frickley Athletic

Cirencester Town 2 – 1 North Leigh

Newcastle Blue Star – Ossett Albion: Ossett Albion calificata prin retragerea lui Newcastle Blue Star

Rainworth MW 2 – 1 Holbrook Miners Welfare

Bardon Hill Sports 5 – 0 Barton Town Old Boys

Enfield 1893 3 – 3 Halstead Town

Thame United 0 – 2 Burnham

Aylesbury United 0 – 0 Potters Bar Town

Maidstone United 2 – 1 Bedfont

Horden CW 2 – 2 Durham City

North Ferriby United 2 – 0 Harrogate Railway

Kendal Town 9 – 1 Guisborough Town

Spennymoor Town 6 – 0 Ryton

Morpeth Town 0 – 1 Ossett Town

Norton & Stockton Ancients 0 – 4 FC Halifax Town

Bridlington Town 0 – 1 Whitby Town

Bradford (Park Avenue) 4 – 1 Bishop Auckland

Jarrow Roofing Boldon CA 1 – 0 Garforth Town

Guiseley AFC 2 – 0 Whitley Bay

Cammell Laird 3 – 1 St Helens Town

Maine Road 1 – 4 Bamber Bridge

Clitheroe 0 – 2 Stocksbridge Park Steels

Atherton LR 1 – 1 Congleton Town

Warrington Town 1 – 0 Nantwich Town

Lancaster City 0 – 3 Ashton United

Glossop North End 2 – 3 Chorley

AFC Fylde 4 – 1 Rossendale United

Salford City 2 – 1 Marine

Sheffield 1 – 3 FC United Of Manchester

Causeway United 0 – 0 Bedworth United

Westfields 0 – 6 Sutton Coldfield Town

Hednesford Town 1 – 4 Pegasus Juniors

Evesham United 0 – 0 Tividale

Cradley Town 0 – 1 Stratford Town

Bromsgrove Rovers 1 – 1 Stourbridge

Kidsgrove Athletic 2 – 3 AFC Wulfrunians

Coventry Sphinx 1 – 0 Rushall Olympic

Leamington 0 – 2 Market Drayton Town

Romulus 2 – 1 Castle Vale

Rugby Town 6 – 0 Dudley Sports

Bourne Town 3 – 1 Boston Town

Buxton 2 – 1 Winterton Rangers

Retford United 1 – 1 Lincoln United

Blackstones 2 – 4 Hucknall Town

Quorn 0 – 2 Mickleover Sports

Brigg Town 0 – 5 Nuneaton Town

Matlock Town 1 – 1 Sleaford Town / at Belper Town FC /

Glapwell 0 – 1 Carlton Town

Boston United 4 – 2 Loughborough Dynamo

Lowestoft Town 3 – 1 Dereham Town

Godmanchester Rovers 1 – 2 Northampton Spencer

St Ives Town 1 – 2 Kirkley & Pakefield

Bury Town 2 – 0 Kings Lynn

AFC Sudbury 0 – 2 Needham Market

Long Buckby 1 – 1 Mildenhall Town

Cambridge City 2 – 0 Daventry Town

Harefield United 3 – 1 Maldon Town

Canvey Island 3 – 3 Hitchin Town

Flackwell Heath 2 – 1 Royston Town

Chesham United 1 – 1 Harrow Borough

Erith Town 3 – 3 Aylesbury

Heybridge Swifts 1 – 1 Stanway Rovers

Waltham Abbey 0 – 1 Enfield Town

Thamesmead Town 1 – 2 Windsor & Eton

Arlesey Town 1 – 2 Wealdstone

East Thurrock United 4 – 1 Ware

Northwood 2 – 2 Wingate & Finchley

Hemel Hempstead Town 1 – 1 Slough Town

Marlow 0 – 2 Hendon

AFC Hornchurch 0 – 3 Billericay Town

London Colney 1 – 1 Aveley

Boreham Wood 1 – 0 Waltham Forest

Bedford Town 5 – 1 Kingsbury London Tigers

Romford 1 – 1 Concord Rangers

Guildford City 4 – 4 East Preston

Molesey 2 – 3 Bashley

Walton & Hersham 2 – 1 Cray Wanderers

Chatham Town 0 – 0 Walton Casuals

Farnborough 2 – 1 Hastings United

Whitstable Town 2 – 1 Carshalton Athletic

Crawley Down 2 – 3 Ashford Town (Middx)

Leatherhead 2 – 0 Ashford Town

Uxbridge 4 – 3 Ash United

Bognor Regis Town 1 – 4 Kingstonian

Folkestone Invicta 0 – 1 Sittingbourne

Hythe Town 2 – 1 Faversham Town

AFC Totton 5 – 0 VCD Athletic

Lingfield 4 – 4 Badshot Lea

Chipstead 1 – 6 Dartford

Tooting & Mitcham United 4 – 2 Horsham

Deal Town 1 – 1 Selsey

VT 1 – 0 Dulwich Hamlet

Tonbridge Angels 1 – 0 Metropolitan Police

Croydon Athletic 0 – 1 Worthing

Horsham YMCA 1 – 0 East Grinstead Town

Margate 2 – 2 Sutton United

Almondsbury Town 1 – 1 Yate Town

Brading Town 1 – 1 Hallen

Banbury United 0 – 0 Chippenham Town

Brackley Town 1 – 0 Swindon Supermarine

Bishop’s Cleeve 5 – 2 Brockenhurst

Oxford City 4 – 2 Kidlington

Mangotsfield United 3 – 0 Wantage Town

Shortwood United 3 – 3 Witney United

Highworth Town 0 – 3 Abingdon United

Hungerford Town 4 – 0 Bristol Manor Farm

Didcot Town 5 – 0 Shrivenham

Bridgwater Town 3 – 1 Hamworthy United

Saltash United 1 – 1 Gillingham Town

Truro City 1 – 1 Bridport

Taunton Town 0 – 3 Merthyr Tydfil

Willand Rovers 1 – 0 Poole Town

Paulton Rovers 1 – 0 Tiverton Town

Clevedon Town 4 – 2 Wimborne Town

Woodley Sports 0 – 1 Radcliffe Borough

14 septembrie

Primul meci de Cupa Angliei jucat la lumina reflectoarelor a avut loc în 14 septembrie 1955, în rejucarea rundei preliminare, între Kidderminster Harriers şi Brierley Hill Alliance.

26 septembrie

Comentatorul n-a ajuns langa Wembley

Legendarul Ryan Giggs, campion al Albionului si finalist la zi al Champions League, va trebui sa reuseasca cinci calificari pentru prezenta in finala din 15 mai 2010 a Cupei Angliei, pe care Manchester United n-a mai cucerit-o din 2004, dar anonimul atacant Bobby Traynor si-a acontat deja din partea Football Association doua bilete VIP la acelasi ultim act de peste 7 luni, desi a fost eliminat cu a sa Kingstonian din The F.A. Cup.

In fiecare debut de sezon, in care nestiute cluburi amatoare transpira aproape neluate in seama in doua tururi preliminare si 4 runde calificatorii ale Cupei Angliei, populara competitie lansata in 1871 lasa macar senzatia ca este a tuturor, oferind si ‘buturugilor mici’ sansa unor zile de glorie si a amintirilor de-o viata.

In ianuarie, cand in The F.A. Cup intra si prim-divizionarele, altele vor fi datele problemei, dupa cum bine stiu cluburile non-profesioniste, a caror ultima performanta de a elimina o grupare din elita a fost opera lui Sutton United, o sud londoneza, in dauna lui Coventry City, in 1989, insa pana atunci suficiente sunt ocaziile in care jucatori si echipe isi pot trambita numele.

M-am intors la arena lui Wembley Football Club, din preajma marelui stadion londonez, unde asistam la eliminarea cu 3-2 a localnicilor, de catre Basildon United, deja in turul extrapreliminar, pentru a vedea cum se descurca Hendon F.C., chiriasa locului, in fata unor oaspeti din Kingston, nu… Jamaica ci de pe Tamisa, in atac cu un castigator al trofeului “Best Player” in runda calificatoare precedenta.

Ne-am strans mai multi decat la jocul lui Wembley F.C., ca doar e deja Second Round Qualifying, mai exact 226 spectatori, dupa cum aveam sa aflu ulterior, insa la arena Vale Farm n-a ajuns un nume sonor in lumea fotbalului din Albion.

Martin Tyler, cunoscutul comentator inclusiv al unor finale de Cupa Angliei, tocmai consemnase de la Fratton Park, pentru Sky Sports, jocul de Premier League dintre Portsmouth si Everton Liverpool. Mai intai monitorul si microfonul, abia apoi rolul de antrenor al echipei secunde a lui Kingstonian…

Dar in atacul lui Kingstonian s-a aliniat Bobby Traynor, autor al unui hat-trick in turul precedent, in care sud londoneza se impunea cu 4-1 pe litoral, la Bognor Regis, tripla ce-i asigura titlul de jucator al rundei si biletele in loja Wembleyului la finala, in baza votului a peste 1.000 de microbisti, intr-un concurs dat de Football Association pe mana lui Ricky George, la vremea sa erou al competitiei, cu un inca de generic gol antologic in prelungiri, intr-un Hereford United – Newcastle 2-1, in ’71. Si Traynor aproape ca l-a copiat cu o “bomba” deturnata din vinclu dar Kingstonian tot s-a desprins mai apoi, 0-1 in minutul 16, prin Carl Wilson-Denis.

Dupa pauza, gazdele in verde si-au amintit ca joaca pe teren propriu in umbra marelui Wembley, unde triumfau de trei ori in F.A. Amateur Cup, si au egalat in minutul 59 prin fundasul Casey Maclaren, intrat inaintea pauzei langa fratele sau mai mic, sesarul Kevin. Iar cand putini se mai asteptau, in minutele de prelungire, bulgarul Lubomir Guentchev, o alta rezerva, a fost faultat in careul lui Kingstonian, iar Harry Hunt, abia intrat in joc, in urma unei scene gen “nu-mi lua mingea, eu bat” intre Drogba si Ballack, si-a deposedat de balon colegul O’Sullivan si a transformat precis: 2-1. Salvarea sa.

Hendon calificata si cu un premiu de 4.500 lire sterline in buzunar din partea federatiei, Kingstonian eliminata iar Martin Tyler ramas pe drumul spre Wembley doar ca si comentator de televiziune. Dar Tyler si-a trait veacul ca jucator, la roz-ciocolatia Corinthian Casuals de unde scriam nu demult, in niste vremuri in care amatoarea nu neaparat se alinia an de an in Cupa Angliei. “Era un adevarat privilegiu sa joci in competitie, fie si in rundele incipiente”, dupa cum rememoreaza comentatorul.

Rasfoind apoi programul de meci al calificatei Hendon F.C., n-am fost tare surprins sa aflu ca “verzii” nord-vest londonezi nu sunt inediti doar prin vecinatatea cu Wembleyul, ci au in palmares si obscura European Amateur Champions, datand din 1973, si i-au avut in randurile lor pe Rod Haider, cu 65 selectii in reprezentativa de amatori a Angliei, si Iain Dowie, varf cu 12 goluri in 59 de aparitii pentru Irlanda de Nord, pe care-l cedau lui Luton Town pe 30.000 lire pentru calitatile sale ofensive si nu de inginer cu masterat angajat de British Aerospace.

Hendon va fi asadar una din cele 40 de gazde ale celei de-a treia runde calificatorii, de sambata 10 octombrie, cand miza disputei cu Ashford Town va fi 7.500 lire. Creste potul pe Vale Farm, la o aruncatura de bat de Wembley. Cutezatoare in F.A. Cup, gazda Hendon are insa handicapul unei inhibitii in liga, unde desi reusea promovarea in esalonul sase, Conference South, in 2004, refuza sa-si preia locul, lipsa de ambitie a “verzilor” determinandu-l pe antrenorul Dave Anderson sa-si mute traista la Wimbledon, pe care o ducea imediat in divizia a opta, Isthmian First, un prim pas al progresului ce-i regaseste azi pe galben-albastri in preajma podiumului anticamerei profesionismului, liga a cincea. Unii renasc, pe cand Hendon, fondata in 1908 sub numele Christ Church Hampstead, se multumeste cu postura de chiriasa la Wembley F.C.

Iar lui Hendon nu-i va fi usor contra lui Ashford Town, club din comitatul Middlesex, din vestul Londrei, calificat cu un umilitor 10-0 in fata lui Badshot Lea, stoarsa dupa o rejucare victorioasa cu Lingfield, in urma unui 4-4 ca la table in jocul initial, in care revenise de la 4-1 in minutul 67. Sunt rundele scorurilor mari, sunt tururile unor antrenori ca Tony Beckenham, de pe banca lui Lingfield, agent de asigurari pentru Lloyds, de la noua la 17, si-apoi manager de fotbal. Sunt rundele unor vechi si ilustre uitate de lume…

De exemplu, pentru a se alinia in caderea de cortina a turului din weekend, contra rivalei locale Stalybridge Celtic, infiintata exact acum un secol, recent fondata FC United of Manchester, aparuta intr-o reactie de fronda la preluarea lui Giggs&Co. de Malcolm Glazer, a trecut in prealabil cu 3-1 de F.C. Sheffield, pornita la drum in incetosatul 1857. Pe drumul spre Wembley mai e inca si Bradford Park Avenue, aparuta in 1863, ce se va deplasa la Buxton, dar nu si galeza Merthyr Tydfil, invingatoare in 1987 a Atalantei, 2-1 in Cupa Cupelor. Sita cerne…

Salford City 1 – 0 Hyde United

Hyde United 2 – 2 Salford City

Aveley 3 – 1 Burnham

Radcliffe Borough 3 – 1 Warrington Town

Stafford Rangers 2 – 3 Coventry Sphinx

Bury Town 2 – 0 Matlock Town

Carlton Town 0 – 3 Nuneaton Town

Stratford Town 0 – 2 Redditch United

Leatherhead  0 – 1 Lewes

Woking 5 – 1 Hythe Town

Hampton & Richmond Borough 4 – 1 Braintree Town

Aylesbury 2 – 1 Wingate & Finchley

Mangotsfield United 3 – 0 Gillingham Town

Cirencester Town 3 – 1 Abingdon United

Evesham United 0 – 1 Stourbridge

Whitby Town 0 – 5 Vauxhall Motors

Warrington Town 1 – 1 Radcliffe Borough

Congleton Town 0 – 1 Frickley Athletic

Lincoln United 2 – 1 Jarrow Roofing Boldon CA

Kendal Town 2 – 0 Ossett Town

Droylsden 0 – 2 FC Halifax Town

Horden CW 1 – 4 Burscough

Blyth Spartans AFC 7 – 1 Ossett Albion

North Ferriby United 0 – 1 FC United Of Manchester

Chorley 2 – 1 Ashton United

Southport 3 – 1 Spennymoor Town

Bradford (Park Avenue) 4 – 0 Harrogate Town

Northwich Victoria 8 – 0 Bardon Hill Sports

Fleetwood Town 3 – 1 Farsley Celtic

Workington 4 – 1 Cammell Laird

Stocksbridge Park Steels 2 – 7 Stalybridge Celtic

Guiseley AFC 2 – 0 Bamber Bridge

Buxton 5 – 0 AFC Fylde

Coventry Sphinx 2 – 2 Stafford Rangers

Matlock Town 2 – 2 Bury Town

Bedford Town 2 – 1 Romulus

Alfreton Town 6 – 0 AFC Wulfrunians

Bedworth United 2 – 1 Rainworth MW

AFC Telford United 4 – 1 Pegasus Juniors

Sutton Coldfield Town 3 – 1 Needham Market

Hinckley United 2 – 1 Kirkley & Pakefield

Lowestoft Town 1 – 0 Boston United

Redditch United 1 – 1 Stratford Town

Market Drayton Town 1 – 2 Gainsborough Trinity

Ilkeston Town 4 – 1 Mildenhall Town

Eastwood Town 2 – 1 Corby Town

Worcester City 3 – 0 Bourne Town

Mickleover Sports 3 – 4 Solihull Moors

Rugby Town 1 – 3 Hucknall Town

Cambridge City 4 – 1 Northampton Spencer

Enfield 1893 0 – 5 Chelmsford City

Walton Casuals 1 – 0 Selsey

Canvey Island 0 – 2 Tooting & Mitcham United

Heybridge Swifts 1 – 0 St Albans City

Burnham 1 – 1 Aveley

Chesham United 4 – 2 Billericay Town

Sutton United 3 – 0 Uxbridge

Lewes 1 – 1 Leatherhead

Bishop’s Stortford 2 – 3 Thurrock

Hythe Town 2 – 2 Woking

Tonbridge Angels 4 – 0 Horsham YMCA

Dover Athletic 8 – 0 East Preston

Boreham Wood 2 – 4 Wealdstone

Windsor & Eton 0 – 1 Farnborough

Hendon 2 – 1 Kingstonian

Potters Bar Town 3 – 0 Whitstable Town

Bromley 2 – 0 Flackwell Heath

Braintree Town 0 – 0 Hampton & Richmond Borough

Harefield United 0 – 2 Maidstone United

Wingate & Finchley 2 – 2 Aylesbury

Sittingbourne 2 – 3 Staines Town

Worthing 1 – 2 Dartford

Welling United 2 – 0 East Thurrock United

Walton & Hersham 3 – 2 Enfield Town

Ashford Town (Middx) 10 – 0 Badshot Lea

Slough Town 2 – 0 Concord Rangers

Bishop’s Cleeve 3 – 0 Weymouth

Dorchester Town 4 – 0 Hungerford Town

Bashley 1 – 2 Gloucester City

Gillingham Town 3 – 3 Mangotsfield United

Abingdon United 0 – 0 Cirencester Town

Willand Rovers 0 – 5 Bath City

Almondsbury Town 1 – 4 AFC Totton

Weston Super Mare 0 – 1 Havant & Waterlooville

Brackley Town 0 – 1 Basingstoke Town

Clevedon Town 1 – 3 Newport County

Chippenham Town 4 – 1 Merthyr Tydfil

Witney United 1 – 6 Eastleigh

VT 0 – 1 Oxford City

Bridgwater Town 1 – 0 Hallen

Maidenhead United 2 – 5 Truro City

Didcot Town 0 – 2 Paulton Rovers

Nuneaton Town 1 – 1 Carlton Town

10 octombrie

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

AFC Telford United 4 – 0 Blyth Spartans AFC

Redditch United 0 – 1 Kettering Town

Chester City 0 – 4 Barrow

Fleetwood Town 3 – 1 Kidderminster Harriers

Lowestoft Town 4 – 2 Gloucester City

Salisbury City 4 – 2 Farnborough

AFC Wimbledon 3 – 1 Crawley Town

Eastbourne Borough 3 – 4 Tooting & Mitcham United

Lincoln United 1 – 3 Cambridge United

Hinckley United 2 – 1 Histon

Nuneaton Town 1 – 0 Kendal Town

FC Halifax Town 0 – 1 Wrexham

Gateshead 3 – 0 Southport

Workington 0 – 3 Rushden & Diamonds

Mansfield Town 3 – 0 Altrincham

Buxton 0 – 4 Stourbridge

Blyth Spartans AFC 0 – 0 AFC Telford United

Ilkeston Town 2 – 0 Tamworth

Kettering Town 1 – 1 Redditch United

Northwich Victoria 3 – 0 FC United Of Manchester

Barrow 1 – 1 Chester City

Kidderminster Harriers 0 – 0 Fleetwood Town

York City 2 – 0 Bedworth United

Hendon 0 – 5 Woking

Gloucester City 1 – 1 Lowestoft Town

Farnborough 0 – 0 Salisbury City

United 1 – 2 Forest Green Rovers

Crawley Town 1 – 1 AFC Wimbledon

Oxford City 2 – 1 Bury Town

Bromley 3 – 0 Ebbsfleet United

Chelmsford City 1 – 2 Stevenage Borough

Aylesbury 2 – 4 Wealdstone

Dover Athletic 3 – 5 Eastleigh

Hayes & Yeading United 0 – 1 Staines Town

Luton Town 3 – 0 Grays Athletic

Oxford United 2 – 0 Thurrock

Bath City 3 – 2 AFC Totton

Paulton Rovers 3 – 0 Chippenham Town

Tooting & Mitcham United 3 – 3 Eastbourne Borough

Hampton & Richmond Borough 1 – 3 Sutton United

24 octombrie

AFC Telford United 4 – 0 Blyth Spartans AFC

Redditch United 0 – 1 Kettering Town

Chester City 0 – 4 Barrow

Fleetwood Town 3 – 1 Kidderminster Harriers

Lowestoft Town 4 – 2 Gloucester City

Salisbury City 4 – 2 Farnborough

AFC Wimbledon 3 – 1 Crawley Town

Eastbourne Borough 3 – 4 Tooting & Mitcham United

Lincoln United 1 – 3 Cambridge United

Hinckley United 2 – 1 Histon

Nuneaton Town 1 – 0 Kendal Town

FC Halifax Town 0 – 1 Wrexham

Gateshead 3 – 0 Southport

Workington 0 – 3 Rushden & Diamonds

Mansfield Town 3 – 0 Altrincham

Buxton 0 – 4 Stourbridge

Blyth Spartans AFC 0 – 0 AFC Telford United

Ilkeston Town 2 – 0 Tamworth

Kettering Town 1 – 1 Redditch United

Northwich Victoria 3 – 0 FC United Of Manchester

Barrow 1 – 1 Chester City

Kidderminster Harriers 0 – 0 Fleetwood Town

York City 2 – 0 Bedworth United

Hendon 0 – 5 Woking

Gloucester City 1 – 1 Lowestoft Town

Farnborough 0 – 0 Salisbury City

Mangotsfield United 1 – 2 Forest Green Rovers

Crawley Town 1 – 1 AFC Wimbledon

Oxford City 2 – 1 Bury Town

Bromley 3 – 0 Ebbsfleet United

Chelmsford City 1 – 2 Stevenage Borough

Aylesbury 2 – 4 Wealdstone

Dover Athletic 3 – 5 Eastleigh

Hayes & Yeading United 0 – 1 Staines Town

Luton Town 3 – 0 Grays Athletic

Oxford United 2 – 0 Thurrock

Bath City 3 – 2 AFC Totton

Paulton Rovers 3 – 0 Chippenham Town

Tooting & Mitcham United 3 – 3 Eastbourne Borough

Hampton & Richmond Borough 1 – 3 Sutton United

27 octombrie

 Tottenham Hotspur, „buturuga mică” din Southern League, readucea după 18 ani Cupa Angliei în Londra, în 1901, deşi între cele 220 cluburi aliniate la startul ediţiei se aflau toate formaţiile  profesioniste din Football League.

Deceniile au trecut iar la începutul mileniului trei o asemenea performanţă este imposibilă. Nimeni şi nimic nu împiedică însă participarea în competiţia începută cu 136 de ani în urmă. Măcar 90 de minute pe scena celei mai vechi întreceri fotbalistice de club din lume, şi-au spus probabil unele dintre cele 731 grupări înscrise în sezonul 2007-2008 al F.A. Cup sponsored by e.on, conform denumirii complete a competiţiei.

Conform tradiţiei, cluburile din elită intră în scena Cupei Angliei abia în turul trei, cu 32 de jocuri pe tabloul competiţiei, programate ca de obicei în primul weekend după Anul Nou. În 2008, pe 6 ianuarie. Respectând ierarhiile, grupările profesioniste din ligile a treia şi a patra  se aliniază la startul F.A. Cup în primele două tururi, din noiembrie şi decembrie. Caravana competiţiei K.O. porneşte însă vara la drum, cu două  tururi preliminarii, urmate de alte patru tururi calificante. Sita e foarte deasă, fapt trecut cu vederea de fanii lăfăindu-se în carurile mari.

Într-o  sâmbătă de toamnă, în 27 octombrie 2007, am avut de ales din patru meciuri din cel de-al patrulea  tur calificant al Cupei Angliei, disputate de la aceeaşi oră trei pe o rază de câţiva kilometri în sudul Londrei. A fost poate pentru prima oară când mi-am zis că, programând partidele televizate din ligile superioare la alte ore şi în alte zile, diriguitorii jocului încurajează indirect iubitorii fotbalului să ia pentru sâmbăta la trei, conform obiceiului de peste un secol, drumul arenelor găzduind meciuri din eşaloane inferioare, fie şi amatoare.

De la vest la est, oferta includea Hampton & Richmond Borough contra Braintree Town, Sutton United cu Woodford, în imediata vecinătate, pe War Memorial Sports Ground, un joc găzduit de Carshalton Athletic şi, în fine, Dulwich Hamlet – Chalfont Saint Peter.

Iniţial am fost tentat să merg la meciul lui Hampton & Richmond Borough, club nou-promovat în eşalonul şase al fotbalului englez, Conference Blue Square South League, situat cu doar două trepte mai jos decât subsolul structurii profesioniste.

Aaaa, am mai luat trenul ăsta, mi-am spus studiind harta. Din gara Waterloo, spre sud-vestul Londrei, până în Kingston, unde am urmărit-o pe AFC Wimbledon jucând în liga din care tocmai s-a propulsat Hampton & Richmond. Acum e şi mai mult de călătorit, alte patru staţii în plus, dar undeva tot în zona concentrică şase, de la periferia capitalei, nu departe de sofisticatul Esher, unde locuiesc staruri ale lui Chelsea.

Însă tocmai distanţele m-au determinat finalmente să mă sucesc. Deşi pe teritoriul Londrei, în interiorul centurii M25, primele trei cluburi gazdă amintite aparţin însă – conform codurilor poştale – comitatelor limitrofe capitalei, Middlesex şi Surrey. Aşa că am sfârşit pe arena Champion Hill de pe Edgar Kail Way din aria SE22, sud-est 22 conform Royal Mail, la meciul calificant de Cupa Angliei găzduit de Dulwich Hamlet. Cel mai aproape de inima metropolei…

Devonshire a jucat pe „1 Mai”

Pe hârtie, cel mai atractiv duel ar fi fost probabil Hampton & Richmond – Braintree, al colegelor de eşalon în liga a şasea, locul 10 contra 17 la ora jocului, mai ales că la cârma gazdelor este Alan Devonshire, fosta extremă cu pleata în vânt care a jucat şi cu West Ham United la Timişoara respectiv în reprezentativa Angliei. Hampton & Richmond a tot urcat în ierarhii, cândva rulând în alde Spartan League sau Athenian League iar în vară promovând din Ryman Premier.

Pentru a vă face o idee despre dificultatea misiunii lor, e de menţionat că de la prima sa participare în FA Cup, în sezonul 1966-67, Hampton & Richmond s-a calificat o singură dată în turul întâi propriu-zis, în anul 2000, cu un 5-0 acasă, pe Beveree Stadium, contra lui Worcester, succes care i-a adus în vizită pe profesioniştii de la Barnet, din nordul Londrei. Iar amatorii au fost la doar şase minute de glorie. De la 1-0, eliminaţi cu 2-1…

Aceeaşi poveste şi pentru Dulwich Hamlet, care în perioada interbelică se califica în două rânduri în turul întâi propriu-zis, în 1930 şi 1933, cedând însă în meciurile rejucare.

O nouă încercare, în 2007, contra roş-verzilor de la Chalfont Saint Peter, un club vechi de 81 de ani, din comitatul Buckinghamshire, undeva la nord de Londra.

Reţeaua de transport subteran este ca şi inexistentă în sud-estul Londrei, aşa încât mi-am verificat busola, sus-jos peste câteva mici dealuri cu parcuri, până am intrat pe strada Edgar Kail Way, unde se află stadionul cu 3.000 locuri Champion Hill, al grupării roz-albastre ce a încheiat pe locul opt în ultima ediţie a Isthmian League Division One South, eşalonul opt al piramidei fotbalului englez.

Ei bine, istoria spune că în vremurile sale bune arena strângea până şi 20.744 spectatori, la finala Cupei Angliei rezervată exclusiv cluburilor amatoare, FA Amateur Cup, disputată în 1933 de Kingstonian şi Stockton.

Kail, ultimul amator în tricoul Angliei

Tot pe-atunci, în perioada 1919-1933, Edgar Kail aduna 427 de goluri la activ în contul lui Dulwich Hamlet, plus trei selecţii în reprezentativa Angliei, în anul 1929, în meciuri contra Franţei, Belgiei şi Spaniei. Refuzul de a semna contracte profesioniste şi loialitatea sa pentru Dulwich Hamlet, înscrisă încă din 1907 între amatoarele din Isthmian League, i-au conferit lui Kail statutul de erou al locului, de unde şi strada care-i poartă numele.

Pe Edgar Kail Way au păşit unii ca Alan Pardew, un produs al clubului, între alţi jucători în general de culoare lansaţi de Hamlet şi sfârşiţi în elită, sau Peter Crouch, împrumutat pentru o vreme lui Dulwich, ori Marlon King, vârful de care se leagă speranţele lui Watford de-a reveni în elită.

Pardew urma să-şi facă un nume ceva mai la sud, la Crystal Palace, ulterior promovând-o pe Reading în eşalonul secund, fiind demis apoi de la cârma lui West Ham, anul trecut, şi revenind în sud-estul Londrei, în SE7, la Charlton, acum divizionară secundă.

Hamlet a supravieţuit graţie talentelor lansate peste ani dar şi mulţumită vânzării unei suprafeţe din proprietatea arenei Champion Hill, pentru extinderea supermarketului Sainsbury s din preajmă, plus datorită clubului de fitness şi sălilor de divertisment din incinta tribunei întâi.

„Pa”, fondatorul rozaliei Hamlet

O placă de bronz dezvelită anul trecut, cu efigia fondatorului lui Dulwich Hamlet în 1893, Lorraine „Pa” Wilson (1865-1924), un venerabil gentleman cu pălărie şi monoclu, străjuieşte intrarea principală, sub o rotundă placă explicativă postată de Consiliul Local în memoria golgeterului Edgar Kail (1900-1976), cu menţiunea: „Ultimul amator ce a jucat pentru Anglia. Alesul oamenilor locului”. Totul foarte cochet şi uman.

Dau colţul tribunei, norii nu stropesc, ci doar o boare a jeturilor spălătoriei de maşini din preajmă, şi aştept în urma a doi spectatori, la intrare. Deasupra stă scris „şase lire, două pentru juniori”. „Nouă lire” îmi spune vânzătoarea înmânându-mi tichetul şi declanşând poarta rotativă de acces. Cam scump, îmi zic… Şi totuşi, e un meci de Cupa Angliei, nu de campionat. Face.

Programul de meci, 32 de pagini color pe două lire, îmi dă însă busola peste cap. Un meci de Cupa Angliei, într-adevăr, dar între… Fisher Athletic şi Margate. Întreb, iar Tim, un fan al lui Arsenal din zonă, mă luminează şi linişteşte: „Vin mereu să-i văd pe Hamlet dar am avut exact surpriza ta, când am luat programul. Am sunat la prânz la club şi mi-au spus că joacă echipa locului. Am tras concluzia că e Hamlet. De fapt e Fisher, chiriaşa lui Hamlet. Chiar mai bine, Fisher fiind cu două ligi mai sus. Deci un meci mai tare…”

Vi s-a întâmplat oare să aveţi de ales din patru jocuri şi să asistaţi de fapt la un al cincilea? Ei bine, am avut noroc cu un meci pe cinste… Ce mai meci de Cupa Angliei am ratat! Dulwich Hamlet contra Chalfont Saint Peter. Cu gazda, din liga a opta, gruparea mai tare, dintr-un eşalon mai sus pus.

Pe arena lui Hamlet, Champion Hill, s-a jucat însă în acea sâmbătă de la trei Fisher Athletic – Margate, e drept, tot din turul doi calificant al Cupei Angliei, dar în rolul gazdelor cu chiriaşa lui Hamlet, pe nume Fisher.

Dar dacă a muşcat până şi companionul meu de ocazie, Tim, un suporter al Arsenalului hârşâit prin tribune încă de la finele anilor 50, inclusiv pe la destule finale pe Wembley, susţinându-i pe „tunari”, atunci chiar că pot să râd în hohote. O glumiţă memorabilă…

„Pe-atunci îţi asigurai un loc pe scaun la Highbury contra 10 şilingi, o jumătate de liră în zilele noastre. Cu doi şilingi stăteai în picioare, iar copiii, acceptaţi cu un şiling, aveau sectorul lor, în faţă. Salariul era cam de 10-12 lire pe săptămână”, a rememorat Tim zilele de după război cu Arsenal în elită, în vreme ce luam loc în „scoicile” gri din al cincilea şi ultimul rând al tribunei întâi, acoperită şi dotată „la cucurigu”, pe întreaga ei lungime, cu loje în spatele geamurilor de plexiglas. Dulwich Hamlet are o bijuterie de stadion Champion Hill. Dealul campion…

Tribuna principală s-a cam umplut, pe latura opusă, a doua constând doar dintr-un zid împrejmuitor al arenei, cu acoperiş în porţiunea din preajma liniei de centru. Câteva suflete şi acolo, alţi şapte fani, ai lui Fisher, cu un steag în pătrăţele alb-negre a la Formula 1, în spatele unei porţi, şi alţi vreo 30, ai oaspetei Margate, cu o tobă şi bannerul „Blue Army”, armata albastră, în spatele celeilalte plase.

Ian Wright, la un pas de rozul lui Hamlet

Reflectoarele nocturnei şomează dar ambianţa din arena aducând cu cea a lui Electrica, însă ceva mai mare şi mult mai dichisită, este una pe cinste. „La meciurile lui Dulwich Hamlet vin în general niţel mai mulţi oameni, deşi e doar în liga a opta. Şi e ceva mai ieftin, doar şapte lire, de la şase anul trecut”, îmi spune Tim, privind în jur şi arătându-mi şi datele statistice din programul de meci. Chiriaşa Fisher a strâns o medie de 321 spectatori în acest început de sezon, cu recordul de 522 la jocul cu Bromley. Deloc rău, pentru un club din eşalonul şase, Conference Blue Square South.

Parcurg ierarhia celor 22 echipe şi o găsesc pe Fisher Athletic pe locul opt după 10 etape, la patru poziţii în urma lui Newport County, trupă galeză cu cei mai mulţi chibiţi la meci, 1.159, şi care în alţi ani reprezenta Wales în Cupa Cupelor. Aflu şi că pătratul albastru, Blue Square, numele sponsorului diviziilor a cincea şi a şasea, e un soi de William Hill mai mic, pe internet. Agenţie de pariuri. Panourile lor publicitare, noi, în spatele porţilor. Cel cu însemnul Ryman, de la centrul terenului, pe un roşu şters de ploi, ne spune că prin liga a şaptea, cu respectivul nume, treceau recent gazda locului, Dulwich Hamlet, acum în stratul opt, şi chiriaşa ei, Fisher, elevată într-al şaselea. În Ryman sunt însă tocmai oaspeţii de azi, Margate. Deci şase contra şapte.

„N-avem cum să câştigăm Cupa Angliei, la fel şi Margate”, citesc comentariul din programul de meci şi îmi mut privirea spre teren. În nici două ore, vom şti echipa ajunsă în al treilea tur calificant al FA Cup…

Gazda, Fisher, în dungi verticale alb-negre, a la UMT. Margate, sosită de la estuarul Tamisei în Marea Nordului, în albastru cu umeri şi mâneci albe. Două seturi de tricouri cu numere de la unu la unsprezece. Tradiţional.

Jeff Goulding, înaltul blond nouar al chiriaşilor, deschis de lunganul şeptar mulatru Batt, l-a tot întors pe fundaş şi a şutat pe jos: 1-0 în minutul 23. O repriză curată, cursivă, alertă, dar fără faze de poartă. Un joc bun de liga a treia în România.

La pauză, rocadă a suporterilor, mutaţi în spatele porţilor unde vor ataca favoriţii, iar Tim îmi explică de unde vine sonora denumire Hamlet. În traducere, o micuţă comună. Comuna Dulwich, de fapt un cartier al Londrei. Şi mă lasă mască, spunându-mi că Ian Wright, marele atacant sfârşit la Arsenal, era iniţial înşfăcat de sud-londoneza Crystal Palace, pentru care şi avea să înscrie într-o finală de Cupa Angliei cu Man United, taman când mai că bătuse palma pe 50 lire pe săptămână cu micuţa Hamlet. Wrighty ar fi putut sfârşi în roz acum vreo două decenii, la Dulwich!

De la 3-1 în minutul 80, la 3-4

Minutul 52. 2-0. Cotită, sus la colţ, din lovitura liberă a decarului Tomlin, unul dintre cei patru jucători de culoare ai chiriaşei Fisher. Pe stemă au trei spice şi-un peşte, fish pe engleză, care este şi porecla clubului altfel de loc din patria lui Millwall, o altă sud-londoneză dar mai de la est, din zona Insulei Câinilor cu al ei faimos district financiar de zgârie-nori Canary Wharf.

Minutul 59. 2-1. Operă a masivului vârf abia introdus într-o echipă complet „albă”, Rob Howarth, cu 29 de jocuri la activ în echipa a doua a lui Fulham, acum peste zece ani. O altă rezervă, Jean-Serge Musungu, reia pentru 3-1 în minutul 75. Să fie oare gata? Fisher Athletic nu e Arsenal dar tot are trei muşchetari. Fundaşul central de 24 ani Romuald Bouadji, pornit de la St. Etienne, şi încă unul, Nic Plumain, de 20 ani, plus marcatorul de 29 ani Musungu. Franţa în Dulwich. Şi calificarea în buzunar. Hmmm…

A ieşit şi soarele iar jucătorul demn de urmărit conform programului jocului, Charley Side, decarul de 26 ani al oaspetei Margate, a reechilibrat meciul de cupă. Gol în minutul 80, apoi tot el, 3-3 în minutul 86. Dulwich Hamlet poate să regrete… L-a avut patru ani la club, dar asemenea altora, fie acum în teren pentru Fisher sau Margate, fie prin ligi profesioniste, Side a lăsat rozul Hamletului, un club mic care odată, când strângea 15.000 de oameni, ar fi putut forţa uşa, să devină mare…

Aşadar 3-3. Un al doilea duel, în rejucare la Margate? Nu, nu… Răsturnare, în ultimele secunde: 3-4. James Saunders, căpitanul optar. O repriză de pomină. Margate merge mai departe! „Cel mai bun joc pe care l-am văzut vreodată”, îl aud, spre ieşire, pe un tânăr fan al albaştrilor. Care nu şi-ar fi imaginat bomba, conform mărturisirii amicilor săi, în programul de joc: „Am fi preferat o deplasare la un club mic, cu terenul în parc şi puţini fani, pe care să-i acoperim vocal. Plus ocazia de-a vizita alte puburi, că în Dulwich am mai jucat”.

Fundaşul-manager Trott, egalul lui Shearer

Gata cu Cupa Angliei pentru Fisher dar tot mai are trei competiţii eliminatorii, pe lângă campionatul cu 42 etape. E vorba de Setanta Shield, London Senior Cup şi FA Trophy. Alte şanse pentru antrenorul de 35 ani Wayne Burnett, un londonez ajuns cândva în nord, cu peste 100 meciuri jucate în liga a doua pentru alţi alb-negri, Grimsby Town. Şi poate o explicaţie în editorialul său de joi din Southwark News, ziarul zonei.

Un gând învingătoarei calificate. Fondată în 1896, Margate joacă din 1929 pe Hartsdown Park, unde, în direct pe Sky Sports, pierdea cu 2-1 în faţa Fulhamului lui Keegan şi Wilkins, în turul întâi al Cupei Angliei, în noiembrie 1997. Acuş sunt zece ani. Iar Margate e acum la doar doi paşi de acelaşi tur I, în care în 2002 chiar câştiga în dauna profesionistei londoneze Leyton Orient. Iar fundaşul-antrenor Robin Trott, ajuns şi pe la Hong Kong Mansion, are istoria sa, drept căpitan şi paznic al lui Alan Shearer, în ianuarie 98, în bomba 1-1 dezamorsată abia la rejucarea turului trei al FA Cup, Stevenage – Newcastle.

Farmecul inegalabil al Cupei Angliei…

 7 noiembrie
Bristol Rovers                    2-3 Southampton
Huddersfield Town          6-1 Dagenham & Redbridge
Notts County                      2-1 Bradford City
[in 6, vineri]
Accrington Stanley         2-1 Salisbury City
Aldershot Town                2-0 Bury
Barnet                                   3-1 Darlington
Barrow                                  2-1 Eastleigh
Bromley                               0-4 Colchester United
Cambridge United           4-0 Ilkeston Town
Carlisle United                  2-2 Morecambe
Chesterfield                        1-3 Bournemouth
Forest Green Rovers      1-1 Mansfield Town
Gateshead                           2-2 Brentford
Gillingham                          3-0 Southend United
Grimsby Town                  0-2 Bath City
Hartlepool United          0-1 Kettering Town
Hereford United              2-0 Sutton United
Luton Town                       3-3 Rochdale
Milton Keynes Dons       1-0 Macclesfield Town
Northampton Town       2-1 Fleetwood Town
Nuneaton Town               0-4 Exeter City
Paulton Rovers                0-7 Norwich City
Oldham Athletic              0-2 Leeds United
Oxford United                  1-0 Yeovil Town
Port Vale                            1-1 Stevenage Borough
Rushden & Diamonds    3-1 Hinckley United
Shrewsbury Town           0-1 Staines Town
Stockport County           5-0 Tooting & Mitcham United
Stourbridge                       0-1 Walsall
Swindon Town                  1-0 Woking
Telford United                 1-3 Lincoln City
Torquay United              3-1 Cheltenham Town
Tranmere Rovers            1-1 Leyton Orient
Wrexham                             1-0 Lowestoft Town
Wycombe Wanderers     4-4 Brighton & Hove Albion
York City                             3-2 Crewe Alexandra
[duminica, in 8] :
Burton Albion                   3-2 Oxford City
Northwich Victoria         1-0 Charlton Athletic
Wealdstone                         2-3 Rotherham United
[iar in 9]
Millwall                                4-1 Wimbledon

9 noiembrie

 Gata cu tururile preliminare şi de calificare. Mai sunt doar şapte paşi până la Wembley. Cupa Angliei şi-a intrat în drepturi depline în weekend, când în cele 40 de jocuri ale turului întâi au luat startul în competiţie şi cele câte 24 de cluburi din ligile a treia şi a patra, alăturate grupărilor nonprofesioniste din aşa-zisa Non-League, şi anume 17 din Blue Square Premier, eşalonul cinci, opt din seriile de nord respectiv sud ale diviziei a şasea, şi alte şapte din ligile regionale sau locale.

Dintre aceste „buturugi mici”, Billericay, din estul Londrei, evoluând în Ryman Premier, la nivelul şapte, a avut sorţii cei mai potrivnici, întâmpinând-o pe Swansea, acum în liga a treia şi cândva cutreierând Europa în Cupa Cupelor pentru Ţara Galilor. Profesioniştii de la City s-au calificat, scor 2-1, dar gazdele amatoare intraseră la vestiare  în avantaj!

Balul l-a deschis vineri seara, în transmisie directă pe Sky Sports, învingătoarea din 1972, Leeds United, pe-atunci triumfând în finala de pe Wembley cu Arsenal graţie loviturii de cap a lui Allan Clarke, acum aliniindu-se pentru prima oară în 82 de ani deja în turul întâi al F.A. Cup.

În deplasarea la Hereford, jucând sub spectrul celor cinci eliminări în precedentele şase ediţii deja în turul trei al Cupei Angliei, primul după Anul Nou, înaintea şaisprezecimilor de finală din aceeaşi lună ianuarie, Leeds doar a remizat alb.

Numai trei jocuri au opus cluburi de liga a treia, dintre care unul, Leyton Orient – Bristol Rovers, între nou-promovate, s-a disputat în districtul est-londonez E10, pe arena Matchroom Stadium, despărţită de şantierul Satului Olimpic 2012 de linia ferată ce sfârşeşte în terminalul Saint Pancras, reinaugurat săptămâna trecută drept staţie terminus a Eurostar.

E noiembrie, se întunecă mai iute. Nu e încă ora trei dar, deja de la ieşirea din staţia de suprafaţă Leyton a tronsonului de metrou Central Line, reflectoarele instalaţiei de nocturnă îţi indică unde e amplasat Matchroom Stadium, înghesuit între casele de pe străzile Brisbane, Buckingham, Windsor şi Oliver. Nume cu conotaţii regale însă feeria capitalei e undeva departe. Aici, unde Leyton Orient e cârmuită de promotorul de box Barry Hearn, nu se umblă cu mânuşi. Cu toate acestea, Orient, clasată pe podium în Coca-Cola League One, la egalitate cu Nottingham Forest şi la doar un punct în urma liderei Carlisle, pare a fi o gazdă moale, cu mai multe goluri încasate decât marcate pe teren propriu. Îşi va găsi oare beleaua în faţa trupei de pe locul 18, Bristol Rovers, venită după un 1-0 la Northampton, care i-a adus al treilea succes şi un golaveraj pozitiv în primele opt deplasări? Pare pe muchie…

Un joc de F.A. Cup la startul campaniei. Alde Chelsea, Liverpool, Arsenal şi Man United, învingătoarele ultimelor patru ediţii, intră în focuri abia peste opt săptămâni.

În faţa noii tribune principale, West Stand, de pe Oliver Road, autocarul gri al oaspeţilor din Bristol. În preajmă, fani încolonaţi la ghişeele de bilete, alţii cu berea în mână în faţa clubului suporterilor. Predomină roşul. Intru în magazinul de prezentare şi roşul inundă şi ecranul din colţ. Sunderland chiar a deschis scorul în derbyul televizat al nord-estului, cu Newcastle. Delir!

Tricouri retro roşii cu mâneci lungi şi dragonii în piept, la 40 de lire. Cele actuale, marca vandanel, cu sponsor firma de pariuri online PartyPoker.com. Postere cu Orient, cu antrenorul Martin Ling, cândva în prima ligă cu Swindon, acum între roşii, în rândul de jos. Şi o carte, „They took the lead”, în traducere, au preluat iniţiativa, despre jucătorii profesionişti înrolaţi în primul război mondial, în batalionul 17 al Regimentului Middlesex, răspunzând astfel acuzelor împotriva lumii fotbalului de a nu fi întrerupt competiţia pe timpul conflagraţiei.

Deasupra ghişeelor, o placă explicativă a Consiliului Local Waltham Forest, despre partimoniul pe nume Leyton Orient FC. Club fondat în 1881 sub numele de Glyn Cricket, devenit în 1888 Orient, după denumirea unui port-container de linie, iar mai apoi Clapton Orient, în 1898. Din 1937 pe arena din Brisbane Road, iar după cel de-al doilea război mondial rebotezată Leyton Orient. The O’s.

FA Cup First Round Proper e explicaţia de pe tichetul de intrare. Proper de la propriu-zis, pentru a se evita confuziile, căci primul tur, fie el calificant, fie el preliminar, n-a trecut de multă vreme. Iar biletul ne mai reaminteşte şi că Brisbane Road is a smoke free stadium. Nu tutunului. Douăzeci şi două de lire, cu două în plus faţă de un joc de campionat. Intru în West Stand pe poarta G şi mi se înfăţişează un stadion cu patru tribune separate, colţurile fiind umplute, inedit, cu patru blocuri de locuinţe identice, a câte cinci etaje. În unele balcoane, fani în roşu. West Stand, tribuna principală, care încorporează şi vestiarele, e cea mai semeaţă, cu rânduri până la litera R. Peluzele, North şi South, şi ele noi, arborează steaguri ale lui Orient. Doar trei. Tribuna estică, fostă principală, mai micuţă, de pe Brisbane Road, are acoperişul de pe vremuri, cu un ţugui cu litere de-o şchioapă roşii LEYTON ORIENT, şi cu trei piloni de susţinere. Ciudat, ţuguiul nu-i în dreptul liniei de centru a terenului, ci mai de lături. Vechea tribună şi-a tras partea în prima repriză, arestând două mingi pe burlanul acoperişului…

Începe. Dar tribuna veche, cu excepţia sectorului ocupat de fanii lui Bristol Rovers, e aproape goală, iar în South Stand se poate descifra conturul literelor ORIENT, pictate pe scaune în contrast alb la roşul predominant al scoicilor. Ce să fie? Vecinul de scaun îmi spune că la jocurile de ligă vin de două ori mai mulţi oameni. Ar fi şi cazul, pentru a acoperi cele 2.000-3.000 lire pe săptămână încasate de jucători. Suntem în liga a treia, nu la zecile de mii din elită.

Roşu contra verde-negru. Şi o centrare de pe flancul stâng, a lui Demetriou, Wayne Gray, nouarul de culoare, reluând cu capul de la 7 metri: 1-0 în minutul 15. Clasic. Jocul însă va trena, caracterul eliminatoriu al disputei dând partidei o tentă defensivă.

Pauză. În frunte cu o suporteră îmbrăcând tricoul reprezentativei de Rugby League, profesionist, în 13 jucători, a Marii Britanii, cu numele Jonas pe spate, patru spectatori purtând coroane de flori au luat poziţii la cercul din centrul terenului. Luni e Remembrance Day în insulă, ziua comemorării celor căzuţi în conflicte, iar Leyton Orient nu i-a uitat pe cei trei fotbalişti ai lui Clapton Orient din batalionul 17, răpuşi în vara lui 1916 în tranşeele de pe Somme. S-au citit consemnările unuia dintre ei, căpitanul de echipă Richard McFadden, referitoare la ultimele cuvinte ale colegului de club şi tranşee William Jonas: “Îmbrăţişează-i pe cei de la Orient”. Ultimul său cuvânt a fost Orient. Trei trompetişti, un minut de reculegere, şi apoi patru cimpoieri.

La reluare, Rovers a preluat iniţiativa, cu Ricky Lambert ochind transversala şi ratând apoi de puţin colţul lung, tot el egalând, în minutul 81, cap în urma unui corner. Orient reacţionează, un blond mijlocaş central Terry, fratele mai celebrului fundaş John Terry, lăsându-i locul vârfului Echianomi, al cincilea jucător de culoare pentru gazde. Dar rămâne unu – unu şi deci rejucare, la Bristol, în marţea din preziua jocului Anglia – Croaţia.

Rovers sau Orient în turul doi? O fetiţă cu fular albastru-galben şi anul 1883 inscripţionat îmi face semnul victoriei. Două degete de la turul doi pentru Bristol? Dar roşii sunt şi ei buni în deplasare…

11 noiembrie

S-a întâmplat într-o sâmbătă. Prima zi de fotbal din istoria Cupei Angliei. Data, 11 noiembrie 1871. Şi patru meciuri. Upton Park – Clapham Rovers 0-3, Crystal Palace – Hitchin 0-0, Maidenhead – Marlow 2-0 şi Barnes – Civil Service 2-0. Câştigătoarele au mers mai departe. Alte trei dispute, Wanderers – Harrow Chequers, Royal Engineers – Reigate Priory şi Queen s Park – Donnington School, şi-au desemnat calificatele la masa verde, datorită forfaitului vizitatoarelor. Iar Hampstead Heathens, fără pereche la tragerea la sorţi, s-a calificat direct…

17 noiembrie

 Rejucarile remizelor din turul I. Conform regulamentului, oaspetii au devenit gazde si invers…
Rochdale                        0-2 Luton Town (s-a jucat in 11 noiembrie)
Brentford                       5-2 Gateshead
Leyton Orient              0-1 Tranmere Rovers
Mansfield Town           1-2 Forest Green Rovers
Morecambe                  0-1 Carlisle United
Stevenage Borough    0-1 Port Vale
In 18: Brighton & Hove Albion     2-0 Wycombe Wanderers

28 noiembrie

A venit si randul turului doi…

Cambridge                          1-2 York City

Accrington Stanley         2-2 Barnet                    
Bath City                             1-2 Forest Green Rovers
Bournemouth                   1-2 Notts County
Brentford                            1-0 Walsall
Brighton & Hove Albion3-2 Rushden&Diamonds

Carlisle United                 3-1 Norwich City
Gillingham                         1-0 Burton Albion             
Hereford United             0-1 Colchester United
Milton Keynes Dons      4-3 Exeter City
Northampton Town       2-3 Southampton
Northwich Victoria         1-3 Lincoln City
Oxford United                    1-1 Barrow
Port Vale                             0-1 Huddersfield Town
Rotherham United           2-2 Luton Town
Staines Town                      1-1 Millwall        
Tranmere Rovers            0-0 Aldershot Town            
Wrexham                             0-1 Swindon Town               
In 29 s-a jucat:
Kettering                             1-1 Leeds United
Iar in 15 decembrie:
Stockport County           0-4 Torquay United         

2 decembrie

Fetiţa cu fular albastru-galben Bristol Rovers 1883 a făcut semnul victoriei. Acolo puneam punct poveştii remizei lui Rovers la Londra, 1-1 în jocul cu Leyton Orient, din turul întâi al F.A. Cup. Tur care a oferit deja Cupei Angliei o mare surpriză, Hereford eliminând-o pe Leeds United chiar la Elland Road!

Marţea trecută, în meci rejucare, pe Memorial Ground din Bristol, 2-2 iar apoi 3-3 după prelungiri şi 6-5 la loviturile de departajare. Într-adevăr, victorie pentru Rovers şi suportera şcolăriţă şi o calificare în turul doi al F.A. Cup, derulat în weekend.

În aceeaşi seară în care era eliminată din competiţie, londoneza Orient pierdea şi şefia ligii a treia, în favoarea galezei Swansea City, căţărată de pe locul patru graţie unui 1-0 acasă cu Hartlepool.

Peste doar trei zile, vineri seară, în transmisie televizată pe Sky Sports, uvertura celor 20 de jocuri din turul secund al Cupei Angliei a avut-o protagonistă pe proaspăta lideră Swansea City, în deplasare undeva în sud-vestul Londrei, la Horsham, o echipă din Ryman League Premier, eşalonul şapte.

Amatori contra profesionişti într-un duel pentru un loc în turul trei al F.A. Cup, de luna viitoare, din primul weekend după Anul Nou, când intră în focuri şi cluburile din Premier League şi Championship, liga secundă.

Şi uvertura turului întâi a avut-o pe ecrane tot pe Swansea, calificată cu 2-1 undeva în estul Londrei, deşi fusese condusă de localnicii amatori Billericay Town. Trupă forte în deplasare, Swansea s-a cocoţat în fruntea Coca-Cola League 1 mai ales datorită celor şase succese şi 20 de goluri marcate în primele nouă ieşiri.

Patru eşaloane mai sus şi dezinvoltă pe terenuri adverse, Swansea pornea aşadar favorită la Horsham. Iar Guillem Bouza, internaţionalul de tineret marcator şi marţi contra lui Hartlepool, a confirmat transferul sub formă de împrumut de la Espanyol, înscriind în minutul 40 pentru o trupă cu alţi doi spanioli în componenţă, mijlocaşul Andrea Orlandi, adus de la Barcelona, şi fundaşul dreapta Angel Rangel. 1-0 la Horsham pentru legiunea spaniolă a lui Swansea, cu un unic galez în echipă!

Iar conexiunea iberică e completată de antrenor… Ex-căpitan al echipei în 2003, cu 122 meciuri jucate pentru City, iscusitul tânăr manager spaniol Roberto Martinez a revenit în Ţara Galilor, pentru a prelua timona lui Swansea, după ce se retrăsese din cariera de jucător la Chester. Intrarea în Albion şi-a făcut-o cu şase ani plini la Wigan.

Amatorii din comitatul Sussex, cărora le-au trebuit şase meciuri, inclusiv o rejucare, pentru a ajunge în premieră în turul doi în istoria de 126 ani a clubului, au luptat însă până la capăt. Iar achiziţia record a lui Horsham, atacantul surdo-mut Lee Farrell, adus pe 2.000 lire sterline, a smuls un penalty în minutul 84. Lewis Taylor l-a păcălit pe galezul Dorus De Vries şi… bombă: Horsham – Swansea 1-1!

Nişte amatori având în echipă câţiva grădinari sau un salvamar, de la egal la egal cu noua lideră a ligii a treia. Farmecul Cupei Angliei. Remiză în faţa a 2.731 spectatori plouaţi până la os pe arena Queen Street şi o rejucare la mijlocul săptămânii viitoare, la Swansea, pe moderna arenă cu 12.720 locuri Liberty Stadium, având la intrare statuia eroului locului, Ivor Allchurch.

Dacă Horsham trăieşte momentul de vârf al istoriei sale, în schimb Swansea ştie drumul dus-întors de la agonie la extaz. Pentru Horsham e simplu. Două promovări în ultimii şapte ani, de când la cârma echipei e John Maggs, cândva de cinci ori în poarta selecţionatei şcolare a Angliei, acum făcând şi pe directorul comercial şi îngrijitorul terenului. Şi mai devotat este Frank King, preşedintele amatorilor şi de 63 de ani fan al galben-verzilor din Horsham. Nimeni nu şi-ar fi imaginat la startul campaniei, când cu un 7-1 contra lui Arundel, urmat printre altele de un 5-4 la penalty-uri în rejucarea cu AFC Wimbledon, şi un sec 4-1 în turul I contra lui Maidenhead, că Horsham va avea o a doua şansă de a intra în turul următor, unde, se ştie deja, adversară i-ar fi Havant & Waterlooville, altă amatoare. Horsham visează frumos, nu doar la cele 75.000 lire oferite în F.A. Cup calificatelor în turul trei.

Dar Swansea are mândria ei. Şi statuia lui Allchurch, cu 68 de selecţii pentru Ţara Galilor şi 164 de goluri în 445 jocuri pentru City, timp de 14 ani. Şi zece triumfuri în Cupa Ţării Galilor, debutând încă din 1961 în Cupa Cupelor. Nume sonor, Giorgio Chinaglia pornea şi el de la Swansea…

Vetch Field, timp de peste nouă decenii stadion al lui Swansea, a fost martor mut al umilinţei retrogradării din fotbalul profesionist dar şi al bucuriei reprimirii în Football League, în 1975. Urma o ascensiune ca-n poveşti, cu John Toshack la timonă, culminând cu promovarea în prima ligă a fotbalului englez, în 1981. Plus locul şase în 1982. De la extaz, înapoi la agonie: faliment la 20 decembrie 1985. De-atunci, Swansea n-a mai avut somn liniştit dar iată, tocmai acum trage la promovarea în Championship.

În paralel, pe frontul Cupei Angliei, Swansea a dat însă la debut de o „buturugă mică”: Horsham. Ca şi Horsham, echipele amatoare Oxford United, Chasetown şi Burton Albion, antrenată de Nigel Clough, au o a doua şansă în rejucări.

Sâmbătă 1 decembrie a fost ziua cea mare pentru amatoarea Havant & Waterlooville, calificată în minutul 86 în deplasare la Nottingham. Cambridge United, altă trupă amatoare, încă în liga secundă în deceniul trecut, o însoţeşte în turul trei. Nu însă şi Staines, din vestul Londrei, avându-l în conducere pe Sasha Baron Cohen alias Borat, spulberată de Peterborough, trupă antrenată de Darren Ferguson, nimeni altul decât fiul lui Sir Alex. Craig Mackail-Smith a marcat de patru ori, adăugând hat-trickului din turul întâi, contra lui Wrexham.

BBC1 TV, sperând într-o surpriză din partea echipei de liga a opta Harrogate Railway, s-a axat duminică la amiază pe jocul „feroviarilor” cu codaşa eşalonului patru Mansfield Town. Trupa profesionistă însă s-a calificat. Totuşi, 75.000 lire din drepturi de televizare pentru micuţa Railway… Tot cu 3-2, dar în deplasare, a fost eliminată şi o altă formaţie amatoare, Forest Green Rovers, echipă sătească de pe locul şase în Blue Square Premier, liga a cincea, înfrântă de gruparea de liga a treia Swindon abia în minutul 88, marcator fiind Blair Sturrock, abia intrat în joc, nimeni altul decât fiul ex-internaţionalului scoţian Paul Sturrock, care părăsise banca tehnică a echipei tocmai la începutul săptămânii!

Lee Farrell, atacantul surdo-mut al lui Horsham, a preluat de două ori conducerea pentru gruparea amatoare în meciul rejucare, în deplasare la Swansea, clubul de liga a treia câştigând finalmente detaşat.

Surpriza partidelor rejucare, de marţi 11 decembrie 2007, a furnizat-o însă Chasetown, o formaţie amatoare din British Gas League Midland Division, liga a opta engleză, care a eliminat-o din competiţie pe Port Vale Stoke, din eşalonul trei, graţie golului studentului Danny Smith, în minutul 89. Rodgers, căpitanul oaspeţilor, ratase două lovituri de pedeapsă în doar opt minute în repriza a doua. Notabil, Chasetown a pornit la drum în actuala ediţie în 1 septembrie, contra lui Oadby Town. După un 4-1, a învins apoi şi cu 1-0 la Rochester, în 15 septembrie, cu 2-1 în rejucarea din 2 octombrie cu Cambridge City, după 1-1 în jocul iniţial din deplasare, în 29 septembrie, trecând apoi cu 2-0 de Rainworth MW, cu 2-1 de Nuneaton Borough şi cu 2-0 în deplasare de Team Bath, în 10 noiembrie.

Chasetown, fondată în 1954 cu numele Chase Terrace Old Scholars Youth Club, este echipa unei foste comune miniere cu 4.000 locuitori din sudul comitatului Staffordshire, o zonă în centrul Angliei. Pentru antrenorul amatorilor, Charlie Blakemore, în vârstă de 40 de ani, manager a 1.400 angajaţi în cinci uzine ale firmei BAE Systems, turul trei înseamnă un meci pe teren propriu, la stadionul cu 3.000 locuri Church Street, împotriva galezilor de liga secundă Cardiff City.

 8 decembrie

Din nou destule rejucari, cu miza sporita. O bila in urna turului III, laolalta cu Chelsea si United…

Aldershot Town             1-2 Tranmere Rovers        
Barnet                                0-1 Accrington Stanley 
Barrow                               3-1 Oxford United            
Leeds United                   5-1 Kettering                  [dupa prelungiri!]     
Luton Town                     3-0 Rotherham United     
In  9 decembrie, Millwall 4-0 Staines Town         

2 ianuarie

De Anul Nou, in arena au intrat si granzii, cu ocazia turului trei. Iar Man United a si iesit pe cat de repede a “intrat”…

Aston Villa                3-1 Blackburn Rovers
Blackpool                  1-2 Ipswich Town
Bolton Wanderers  4-0 Lincoln City
Everton                       3-1 Carlisle United
Fulham                        1-0 Swindon Town
Huddersfield Town 0-2 West Bromwich Albion
Leicester City            2-1 Swansea City
Middlesbrough         0-1 Manchester City
Millwall                        1-1 Derby County
Milton Keynes Dons1-2 Burnley
Nottingham Forest   0-0 Birmingham City
Plymouth Argyle        0-0 Newcastle United
Portsmouth                   1-1 Coventry City
Preston North End      7-0 Colchester United
Reading                             1-1 Liverpool
Scunthorpe United       1-0 Barnsley
Sheffield Wednesday    1-2 Crystal Palace
Southampton                   1-0 Luton Town
Stoke City                          3-1 York City
Sunderland                       3-0 Barrow
Torquay United             0-1 Brighton & Hove Albion
Tottenham Hotspur      4-0 Peterborough United
Wigan Athletic                4-1 Hull City

3 ianuarie
Chelsea                                 5-0 Watford
Manchester United          0-1 Leeds United
Sheffield United                1-1 Queens Park Rangers
Tranmere Rovers            0-1 Wolverhampton Wanderers
West Ham United            1-2 Arsenal
12 ianuarie: Bristol City 1-1 Cardiff City [Williams 90+2; Chopra 76]

19 ianuarie: Accrington Stanley1-0 Gillingham [Miles 81]; Brentford 0-1 Doncaster Rovers [O'Connor 87] ; Notts County 2-1 Forest Green Rovers [Hunt 50, Hughes 64; Rankin 63]

Rejucarile turului III [12 ianuarie]
Birmingham City 1-0 Nottingham Forest [Ferguson 62]; Coventry City 1-2 Portsmouth [Best 22; Wright 90og, Mokoena 121]; Derby County 1-1 Millwall [dupa prelungiri, 5-3 pen] [Davies 114; Morison 108]; Queens Park Rangers 2-3 Sheffield United [Buzsaky 71pen, Stewart 88; Williamson 19, Ward 68, Cresswell 70]    
In 13 ianuarie: Liverpool 1-2 Reading [Bertrand 45og; Sigurdsson 90+4pen, Long 110]; Newcastle United 3-0 Plymouth Argyle [Lovenkrands 10, 40, 72]  
In 19 ianuarie: Cardiff City 1-0 Bristol City [Orr 74og]         

6 ianuarie

Primele jocuri disputate duminica în Cupa Angliei s-au consemnat în 6 ianuarie 1974, cu ocazia turului trei. Atunci au fost doar patru meciuri. Peste ani, a devenit obişnuinţă…

23 ianuarie

16-imile se joaca tot in ianuarie, la 3 saptamani dupa turul III…

Accrington Stanley 1-3 Fulham
Aston Villa 3-2 Brighton & Hove Albion
Bolton Wanderers 2-0 Sheffield United
Cardiff City 4-2 Leicester City
Derby County 1-0 Doncaster Rovers  
Everton 1-2 Birmingham City
Notts County 2-2 Wigan Athletic            
Portsmouth 2-1 Sunderland
Preston North End 0-2 Chelsea
Reading 1-0 Burnley
Southampton 2-1 Ipswich Town
Tottenham Hotspur 2-2 Leeds United
West Bromwich Albion 4-2 Newcastle United
Wolverhampton Wanderers 2-2 Crystal Palace
 24 ianuarie:
Scunthorpe United 2-4 Manchester City
Stoke City 3-1 Arsenal

Rejucarile, in 2-3 februarie
Crystal Palace  3-1 Wolverhampton Wanderers ; Wigan Athletic 0-2 Notts County; Leeds United 1-3 Tottenham Hotspur.         

5 februarie

Una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei s-a consemnat la 5 februarie 1972, într-o zi rezervată turului patru al Cupei Angliei, dar în care formaţia amatoare Hereford United a primit la Edgar Street, în meci rejucare din turul trei, vizita prim-divizionarei Newcastle United. Remiza de pe St James Park, 2-2, a fost un prim semnal de alarmă pentru „Coţofene”. Ronnie Radford a deschis scorul pentru „buturuga mică” printr-un şut de la 30 de metri, rămas generic TV cu ocazia turului trei al F.A. Cup iar Ricky George, astăzi cunoscut ziarist având rubrica sa rezervată fotbalului amator într-un prestigios cotidian, a adus calificarea lui Hereford: 2-1.

Loviturile de departajare şi-au făcut debutul în Cupa Angliei cu ocazia meciului pentru locul trei dintre Birmingham City şi Stoke City, cam tot pe-atunci, în anul 1972. Cum însă respectivele jocuri de consolare a semifinalistelor învinse n-au avut sare şi piper, renunţându-se la ele doi ani mai târziu, după ce experimentul demarase în 1970, tot aşa au dispărut din scenă şi penalty-urile. La care s-a apelat din nou în sezonul 1991-1992, întru evitarea unei al doilea potenţial meci rejucare. Conform noului regulament, după 1-1 la Anfield şi 0-0 în urma prelungirilor la Fratton Park, Portsmouth şi Liverpool au trecut la executarea loviturilor de departajare. Divizionara secundă, având printre executanţi un tânăr Darren Anderton, n-a rezistat presiunii psihice, Liverpool calificându-se în finală.

13 februarie

Optimile… Chelsea 4-1 Cardiff City; Derby County 1-2 Birmingham City; Manchester City 1-1 Stoke City; Reading 2-2 West Bromwich Albion ; Southampton 1-4 Portsmouth
In 14 februarie: Bolton Wanderers 1-1 Tottenham Hotspur ; Crystal Palace 2-2 Aston Villa; Fulham 4-0 Notts County.            

Rejucarile, in 24 februarie… Aston Villa 3-1 Crystal Palace ; Stoke City 3-1 Manchester City [d.p.]; Tottenham Hotspur 4-0 Bolton Wanderers ; West Bromwich Albion 2-3 Reading [d.p.]      

6 martie

Daca e martie, e sambata sferturilor de finala… Fulham 0-0 Tottenham Hotspur  (1-3 la rejucare, in 24 martie); Portsmouth 2-0 Birmingham City
Iar in 7 martie, Chelsea 2-0 Stoke City si Reading (singurul club dinafara Premier League ramas in cursa) 2-4 Aston Villa

9 martie

După cel de-al doilea război mondial, o sfâşietoare tragedie a lovit competiţia Cupei Angliei, în 9 martie 1946, cu ocazia manşei a doua din turul şase, de pe Burnden Park din Bolton, Wanderers contra lui Stoke City. Circa 65.000 spectatori s-au îngrămădit să-l vadă, printre alţii, pe Stanley Matthews, aripa lui Stoke. În învălmăşeală, 33 de suporteri şi-au pierdut viaţa iar alţi peste 500 au fost răniţi.

Bolton Wanderers a fost protagonista unei alte finale epice, aidoma celei a calului alb, din 1923. Un alt ultim act rezervat cluburilor din comitatul Lancashire: Blackpool, sosită de la malul Mării Irlandei, şi Bolton. În vârstă de 38 de ani, Stanley Matthews spera la un deznodământ fericit în tricoul lui Blackpool, după finalele pierdute în 1948 şi 1951. Însă Bolton a preluat conducerea încă din minutul doi, intrând în avantaj la vestiare, scor 2-1, şi chiar desprinzându-se la 3-1. Însă dubla lui Stan Mortensen, a cărui statuie străjuie arena Bloomfield Park din Blackpool, a adus egalarea în minutul 87 iar Bill Perry a fructificat în prelungiri centrarea lui… Matthews. 4-3 pentru Blackpool şi un triumf pentru vrăjitorul de pe extremă.

1 aprilie

Cluburile – inclusiv cele profesioniste şi din elită – au obligaţia de a înainta până în 1 aprilie cererile de înscriere în viitoarea ediţie a Cupei Angliei.  

10/11 aprilie

Semifinalistele au descins in zile consecutive de weekend pe gazonul destelenit si desfundat al Wembleyului. Iar Pompey a profitat, desprinzandu-se in prelungiri de favorita Spurs…

Chelsea – Aston Villa 3-0 , sambata, si Tottenham – Portsmouth 0-2 dupa prelungiri, a doua zi.
 

15 aprilie

15 aprilie 1989 rămâne fără îndoială ziua cea mai neagră din istoria Cupei Angliei. În peluza Leppings End Lane a arenei Hillsborough din Sheffield, 95 suporteri ai lui Liverpool mureau striviţi în învălmăşeala generată de dorinţa fanilor de a intra la meciul din semifinală cu Nottingham Forest. O tragedie care a schimbat pentru totdeauna faţa fotbalului englez.

28 aprilie

28 aprilie 1923 este o dată de referinţă în istoria competiţiei. Wembley avea să găzduiască în premieră o finală a Cupei Angliei, poreclită a calului alb. Aproape 200.000 iubitori ai fotbalului au luat cu asalt noul stadion, pentru a asista la jocul dintre londoneza West Ham United şi Bolton Wanderers. Cu greu au fost ţinuţi spectatorii la marginea terenului, un rol primordial în liniştirea spiritelor avându-l Billy, calul alb al Poliţiei Metropolitane. Jack avea să fie întâiul marcator într-o finală pe Wembley, câştigată cu 2-0 de Bolton. Peste ani, în mai 2005, în urma unui vot public, un pod pietonal de la Wembley avea să fie denumit The White Horse Bridge.

Următoarea finală, din 1924, l-a avut în teren pe cel mai în etate jucător din istoria ultimelor acte ale competiţiei. Fundaşul dreapta Wally Hampson a cucerit trofeul în tricoul lui Newcastle United, graţie unui 2-0 cu Aston Villa, la vârsta de 41 ani şi opt luni.

Mai inainte, la inceputul secolului XX, istoria s-a scris cam asa… Bury se chinuie în liga a patra în zilele noastre dar continuă să deţină victoria record a finalelor Cupei Angliei, 6-0 contra lui Derby County, în 1903. Bury n-avea să încaseze nici un gol de-a lungul campaniei triumfătoare!

Finala din 1911, câştigată cu 1-0 la rejucare de Bradford, în dauna lui Newcastle United, a inspirat imaginaţia suporterilor celor două echipe, care de-atunci, timp de-aproape un secol, păstrează tradiţia de a organiza un meci opunând grupări ale fanilor de fiecare dată în ziua finalei Cupei Angliei, în tricouri identice celor purtate în respectivele vremuri.

Coincidenţa a făcut ca tocmai Bradford City să cucerească noul trofeu, al treilea folosit în Cupa Angliei, făurit de Fattorini & Sons, producători din… Bradford. Actualul trofeu, ridicat deasupra capului de John Terry în mai 2007, este copia exactă a celui lansat cu ocazia finalei din 1911 şi retras pe motive de… bătrâneţe după finala din 1991.

Un an mai târziu, în 1912, acelaşi deznodământ, cu divizionara secundă Barnsley triumfând cu 1-0 în rejucarea finalei cu West Bromwich Albion, după 0-0 în primul meci. Avea să fie a şasea remiză albă în cele 12 jocuri ale campaniei lui Barnsley, dintre care trei au necesitat reprize de prelungiri.

După trei finale la rând necesitând rejucări, ultimul act din 1913 a fost prevăzut cu reprize de prelungiri. Aston Villa avea să se impună abia în minutul 120, 1-0 cu Sunderland. Şi două premiere. Nu se mai întâmplase ca finalistele să fie şi primele două clasate la sfârşitul stagiunii în campionat respectiv ca un penalty să fie ratat în ultimul act. Erou negativ, aripa dreapta Charlie Wallace, din a cărui centrare Villa avea însă să obţină victoria. Şi când te gândeşti că s-au derulat două decenii de Cupa Angliei înainte ca lovitura de la 11 metri să fie introdusă în regulament…

Finala din 1914 a fost a trandafirului roşu, purtat de regale King George V în cinstea combatantelor Burnley şi Liverpool, reprezentând acelaşi comitat nord-vestic Lancashire. Tommy Bale, căpitanul lui Burnley, avea să înscrie unicul gol al finalei.

După primul război mondial, în 1919, au fost voci împotriva admiterii în continuare a cluburilor amatoare în Cupa Angliei. F.A. Cup într-un format reunind doar cele 64 de grupări din Football League, fotbalul profesionist, şi-ar fi pierdut însă farmecul. Raţiunea şi tradiţia au prevalat…

Cardiff City, unica grupare non-engleză triumfătoare în F.A. Cup, poate să-i ridice o statuie compatriotului galez Dan Lewis, portar al lui Arsenal căruia i se prelingea decisiv printre mîini balonul şutat de Hugh Ferguson în minutul 73 al finalei din 1927. 1-0 pentru Cardiff. A fost prima transmisă în direct la radio, comentatorul George Allison devenind peste ani manager al “Tunarilor”. Finala precedentă, avându-le protagoniste pe Bolton Wanderers şi Manchester City, fusese primul joc din istorie transmis radiofonic, aria de recepţie limitându-se doar la halele publice din localităţile de reşedinţă ale echipelor.

În finala din 1929, Dick Pym păstra din nou intactă poarta lui Bolton Wanderers, după triumfurile din 1923 şi 1926. Remarcabil, Wanderers a recoltat tripleta de trofee apelând la doar 17 jucători.

Finalistele aveau să iasă pentru prima oară cot la cot, în paralel, de la vestiarele arenei Wembley, cu ocazia ultimului act din 1930, disputat de londoneza Arsenal şi Huddersfield Town. Un gest în onoarea lui Herbert Chapman, manager al “Tunarilor” sosit de la cârma adversarei din Huddersfield.

Dispunând cu 2-1 de concitadina Birmingham City, West Bromwich Albion devenea în 1931 întâiul club învingător în finala Cupei Angliei în anul promovării. Billy Bassett, preşedintele grupării, simţea în 1888 şi 1892 gustul victoriei ca jucător în F.A. Cup, tot cu West Brom, la The Oval.

Numerele pe tricouri au fost introduce cu ocazia finalei din 1933, dintre Everton şi Manchester City. De la unu la 22…

Sir Stanley Rous, peste decenii preşedinte al FIFA, timp de 13 ani, îşi inaugura rolul de secretar al The Football Association, onorat între 1934 şi 1961, cu oficierea la centru a finalei Cupei Angliei din 34.

Mai apoi, în 1938, o primă finală în transmisie directă televizată: Preston North End – Huddersfield Town. Şi doar 1-0, gol George Mutch, din penalty, sub bara transversală, în ultimul minut al prelungirilor. Finala precedentă, dintre Sunderland şi Preston North End, fusese televizată parţial.

The League Cup, cupa ligii, a fost înfiinţată în anul 1960, fiind rezervată exclusiv cluburilor profesioniste din Football League. Arsenal, Tottenham Hotspur, West Bromwich, Albion, Wolverhampton Wanderers şi Sheffield Wednesday n-au agreat apariţia unei a doua competiţii knock out în calendarul competiţional, declinând participarea la prima sa ediţie.

Dennis Law a marcat toate cele şase goluri ale lui Manchester City într-un joc cu Luton Town din turul patru al ediţiei 1960-1961. La scorul de 6-2, „Pălărierii” au fost însă salvaţi de furtună, meciul fiind abandonat datorită vitregiei naturii. La rejucare, deşi a înscris din nou pentru City, scoţianul a sfârşit învins şi eliminat din Cupa Angliei: 3-1 pentru Luton.

Accidentat încă din minutul 18 al finalei din 1961 dintre Tottenham Hotspur şi Leicester City, fundaşul dreapta al „Vulpilor”, Len Chalmers devenea al şaptelea jucător în ultimele nouă finale care să-şi lase echipa în inferioritate numerică. Nu e de mirare că Spurs s-a impus. Regulamentul avea să fie modificat în 1968, odată cu introducerea utilizării jucătorilor de rezervă.

utilizarea jucătorilor de rezervă în ultimul act a fost posibilă abia în 1968, când Dennis Clarke, intrat în joc pentru West Bromwich Albion Birmingham, devenea primul înlocuitor din istoria finalelor Cupei Angliei.

O singură dată, dintr-o eroare a organizatorilor, cu ocazia finalei din 1964, s-a întâmplat să nu se respecte regula de a rezerva vestiarul nordic al stadionului Wembley primei echipe în ordine alfabetică dintre combatantele ultimului act. West Ham a fost repartizată acolo, în vreme ce vestiarul sudic, considerat mai norocos, şi de unde peste ani au ieşit învingătoare 70% dintre finaliste, inclusiv „buturugile mici”, a fost rezervat lui Preston North End. Chiar şi aşa, „Ciocănarii” au învins cu 3-2.

Întâiul meci de Cupa Angliei transmis în direct în cadrul emisiunii BBC Match of the Day s-a consumat pe Anfield Road, în turul trei, în 1966, Chelsea întorcând rezultatul graţie lui Peter Osgood şi Bobby Tambling, după ce Roger Hunt deschisese scorul pentru Liverpool.

Prima finală transmisă direct color a fost cea din 1968, dintre Everton şi West Brom, echipa din Birmingham, echipată în alb, câştigând prin golul lui Jeff Astle.

Sorţii i-au hărăzit lui Arsenal să dispute în deplasare toate jocurile campaniei 1970-1971. „Tunarii” nu s-au oprit însă decât pe Wembley, finalmente realizând eventul campionat – Cupa Angliei. Istoria s-a repetat până la un punct în ediţia următoare, nord-londonezii neavând şansa de a juca măcar un meci de Cupa Angliei la Highbury. Chiar şi aşa, s-au calificat din nou în finală, cedând însă în faţa lui Leeds United.

Puţini şi-ar fi imaginat în 8 ianuarie 1975, când Neil Martin înscria pentru Nottingham Forest golul calificării, unicul al meciului rejucare din turul trei contra lui Tottenham Hotspur, că în doar patru ani „Pădurarii” vor pune mâna pe titlu. În acea zi de ianuarie, Brian Clough, investit în funcţie cu doar două zile înainte, debuta pe banca tehnică a divizionarei secunde, care în 3 ianuarie, fără antrenor, remizase în meciul iniţial cu Spurs.

West Ham United, învingătoare cu 2-0 în faţa concitadinei Fulham în finala din 1975, a fost ultima echipă care să alinieze pe Wembley doar jucători englezi. Est-londonezii au câştigat în formula Day – McDowell, T Taylor, Bonds, Lampard – Lock, Paddon, Brooking, Holland – A Taylor, Jennings.

Supliciul scoţianului Tommy Docherty a luat sfârşit în 1977. Învins în calitate de jucător al lui Preston North End în finala din 1954 iar apoi ca manager al lui Chelsea, în 1967, respectiv Manchester United, în 1976, tehnicianul a triumfat finalmente cu „Diavolii roşii”, în finala din 1977 contra rivalei Liverpool.

Arsenal şi Liverpool s-au duelat de patru ori pentru stabilirea uneia dintre finalistele din 1980 a Cupei Angliei. Mai întâi a fost 0-0 la Hillsborough, în Sheffield, apoi 1-1 în prima rejucare, pe Villa Park din Birmingham, cu David Fairclough marcator pentru „Cormorani” şi Alan Sunderland egalând pentru londonezi, apoi din nou 1-1, cu Sunderland înscriind de data aceasta încă în secunda 15 iar Kenny Dalglish egalând în minutele de prelungire, şi finalmente, pe Highfield Road din Coventry, 1-0 şi calificare pentru Arsenal, graţie lui Brian Talbot, marcator în minutul 12. După asemenea maraton, nu e de mirare că „Tunarii” s-au văzut învinşi pe Wembley de West Ham.

9 mai

Manchester City şi Tottenham Hotspur au disputat finala centenară a Cupei Angliei în 9 mai 1981, ocazie cu care căpitanii a 30 de foste câştigătoare ale trofeului au fost prezentaţi publicului pe Wembley.

La 18 ani şi 19 zile, nord-irlandezul Norman Whiteside a devenit cel mai tânăr marcator într-o finală de Cupa Angliei, înscriind cu capul în succesul cu 4-0 al lui Manchester United în faţa lui Brighton & Hove Albion. Peste alţi doi ani, Whiteside puncta şi în prelungiri, în dauna lui Everton.

Reginald Dwight, cunoscut sub numele de scenă Elton John, a păşit pe gazonul Wembleyului în calitate de proprietar al clubului londonez Watford, cu ocazia finalei din 1984 cu Everton Liverpool. N-a fost să fie ziua sa, tot aşa cum unchiul său Roy Dwight, care deschidea scorul în finala din 1959 dintre Nottingham Forest şi Luton Town, câştigată cu 2-1 de „Pădurari”, avea să iasă din scenă deja în minutul 30, cu piciorul rupt.

Cu ocazia finalei câştigătoare din 1986, an în care a realizat eventul campionat – Cupa Angliei, Liverpool a aliniat pe Wembley un singur jucător născut în Anglia, şi anume internaţionalul irlandez Mark Lawrenson, care a văzut lumina zilei la Preston, tot în comitatul Lancashire, de care aparţine portul de pe estuarul lui Mersey.

Finala din 1986 a fost şi prima între rivalele locale Liverpool şi Everton. Campioana Liverpool a câştigat cu 3-1, graţie dublei lui Ian Rush şi australianului Craig Johnston, după ce Gary Lineker deschisese scorul pentru vicecampioni. Galezul Rush avea să mai înscrie o dublă şi în finala din 1989 şi încă un gol în ultimul act din 1992. Ca o curiozitate, Gary Ablett este singurul localnic, născut în Liverpool, care să fi cucerit Cupa Angliei cu ambele cluburi, în 1989 în tricoul lui Liverpool iar apoi în 1995 pentru Everton, contra lui Manchester United.

Părea o formalitate. Clive Goodyear l-a faultat în careu pe Aldo, care şi-a asumat responsabilitatea execuţiei. Irlandezul nu ratase nici una dintre cele 11 lovituri de la 11 metri pe care le luase în seama sa la Liverpool şi nici un alt jucător nu ratase vreodată un penalty într-o finală de Cupa Angliei disputată pe Wembley. Dar John Aldridge a fost ghicit de masivul Dave Beasant, care a menţinut scorul la 1-0 cu un plonjon pe umărul său stâng, finalmente Wimbledon Londra furnizând una dintre cele mai mari surprize din istoria finalelor Cupei Angliei, cucerind trofeul în dauna marii favorite Liverpool. S-a întâmplat în 1988, la doar 11 ani după ce Wimbledon accesese în premieră în Football League, fotbalul profesionist englez. Pentru performanţa sa, Beasant a fost primul portar căruia să-i fie înmânat trofeul Cupei Angliei la finele ultimului act de pe Wembley. Golul lui Lawrie Sanchez şi paradele lui Beasant vor rămâne în legendă, Wimbledon triumfând deşi fusese cotată cu şanse de 33-1 la câştigarea finalei. Wimbledon este de altfel ultimul club care să se fi alăturat pe lista câştigătoarelor preţioasei F.A. Cup. Au trecut două decenii şi nici o altă formaţie fără vreun trofeu de Cupa Angliei în palmares n-a mai cucerit premiul.

Peste câteva luni, în ianuarie 1989, în turul trei, sud-londoneza Sutton United a devenit a patra şi ultima grupare amatoare care să elimine din competiţie o prim-divizionară. A fost 2-1 în dauna lui Coventry City. După cel de-al doilea război mondial, asemenea performanţe reuşiseră doar Yeovil Town, 2-1 contra lui Sunderland în turul patru din 1949, Hereford United, 2-1 după prelungiri, în meci rejucare din turul trei, în 1971, cu Newcastle United, şi Wimbledon, 1-0 în deplasare la Burnley, în turul trei, în 1975.

În turul trei din 1992 s-a întâmplat pentru prima şi ultima oară ca gruparea încheind ultima în Football League, lanternă roşie a ediţiei precedente în liga a patra, să elimine campioana en-titre. Mickey Thomas şi Steve Watkins au marcat în ultimele şapte minute ale jocului Wrexham – Arsenal, după ce Alan Smith deschisese scorul pentru londonezi. Calificare pentru galezi!

Introduse în sezonul 1991-1992 pentru stabilirea calificatei în urma rejucării cu eventuale prelungiri, loviturile de departajare au luat primul scalp din elită tocmai pe Old Trafford din Manchester. După 0-0 la The Dell, în meciul iniţial cu Southampton, trupa lui Sir Alex Ferguson s-a văzut condusă cu 2-0 în minutul 21, Stuart Gray şi Alan Shearer marcând pentru „Sfinţi”. Kanchelskis şi McClair au marcat în cele două reprize, scoţianul chiar în minutele de prelungire, şi după 2-2 s-a ajuns la penalty-uri. Tim Flowers l-a intuit pe Neil Webb iar Ryan Giggs a ratat şi el, în vreme ce Southampton a transformat toate cele patru lovituri, expertul Matt Le Tissier, al cincilea pe listă, fiind scutit de corvoadă.

O altă noutate, cu ocazia finalei din 1992, ca învinşii să primească primii medaliile, a sfârşit pe dos. Sunderland, divizionara secundă, care cedase cu 2-0 în faţa lui Liverpool, a urcat prima cele 39 trepte spre loja de pe Wembley, primind însă medaliile învingătorilor. Eroarea s-a reparat mai apoi, pe gazon…

Littlewoods Pools, o companie de pariuri, a devenit în 1994 întâiul sponsor al competiţiei Cupei Angliei, achitând organizatorilor 20 milioane lire sterline.

Tot în 1994 Kidderminster Harriers a devenit a cincea şi ultima formaţie din fotbalul amator care să se califice după război până în optimile competiţiei, pierzând însă acasă cu 1-0 în faţa lui West Ham. Colchester ceda cu 5-0 în 1948, la Blackpool, apoi Yeovil Town pierdea cu 8-0 în 1949 la Manchester United, Blyth Spartans era eliminată acasă de Wrexham, 2-1 în meci rejucare în 1978, după 1-1 pe tărâm galez, iar Telford ceda cu 3-0 în 1985 la Everton.

Înscriind al 42-lea său gol în Cupa Angliei în jocul Liverpool – Rochdale din turul trei al ediţiei 1995-1996, încheiat cu 7-0 pentru gazde, galezul Ian Rush dobora recordul postbelic deţinut de scoţianul Law. Rush avea să mai marcheze un gol în Cupa Angliei, în tricoul lui Newcastle United.

Dan Petrescu a cucerit Cupa Angliei în 1997 alături de alţi jucători străini aliniaţi de Chelsea Londra. Grodas, Leboeuf, Zola, Di Matteo şi Vialli s-au numărat printre învingători, piemontezul Gianluca Vialli devenind la rândul său primul antrenor non-britanic câştigător al trofeului. Mai mult, Roberto Di Matteo a stabilit recordul celui mai rapid gol marcat în finalele Cupei Angliei, înscriind în secunda 43. Învinşii cu 2-0 din finală, Middlesbrough, au apelat la chiar mai mulţi fotbalişti de peste hotare: Festa, Kinder, Juninho, Emerson, Ravanelli şi Beck. Boro era al patrulea club care să piardă finala în anul retrogradării, după amarul încercat de Manchester City în 1926, Leicester City în 1969 şi Brighton în 1983. Şi apropo de Leicester City, clubul din Midlands este cap de listă, cu patru finale pierdute, între grupările care au jucat cu trofeul pe masă dar nu îl au în palmares. Queen s Park din Glasgow şi Birmingham City au la activ două finale pierdute iar alte 12 echipe câte una.

Optând în schimb pentru participarea la World Cup Championship din Brazilia, Manchester United a stabilit nedoritul precedent de a declina înscrierea în sezonul 1998-1999 al Cupei Angliei. Decizia „Diavolilor roşii” a stârnit furori însă micuţa Darlington a avut de profitat de pe urma nealinierii lui United în turul trei, fiind readmisă în competiţie, în urma unei trageri la sorţi a învinselor din turul doi, deşi se văzuse eliminată în faza precedentă.

Lawrie Sanchez, marcator pentru Wimbledon în finala victorioasă din 1988 contra lui Liverpool, a condus-o pe Wycombe Wanderers, din liga a patra, până în semifinalele Cupei Angliei din 2001. I-au căzut pradă „buturugii mici” Grimsby, Wolves, Wimbledon şi Leicester City. În penultimul act, pe Villa Park, Liverpool s-a impus nu fără emoţii cu 2-1.

Anul 2001, cu ocazia finalei dintre Liverpool şi Arsenal, disputată în Ţara Galilor, la Cardiff, a consemnat despărţirea pentru o vreme de tradiţionala gazdă Wembley. Din anii 1920-1922, când finalele se disputaseră pe Stamford Bridge, astăzi arenă a lui Chelsea, în vestul Londrei, F.A. Cup nu se mai despărţise de Wembley.

După Kenny Dalglish în 1986, învingător cu Liverpool în dauna lui Everton, Glenn Hoddle în 1994, pierzător cu Chelsea în faţa lui Manchester United, şi Gianluca Vialli, câştigător cu aceeaşi Chelsea în 1997, în faţa lui Boro, Dennis Wise a devenit în anul 2004 al patrulea antrenor-jucător care să-şi conducă din teren formaţia finalistă. Millwall a cedat însă cu 3-0 pe Millennium Stadium din Cardiff, în faţa lui Manchester United, într-un joc în care trupa de liga a treia din Londra i-a oferit debutul celui mai tânăr finalist din istoria competiţiei. La 17 ani şi 119 zile, Curtis Weston l-a înlocuit în teren tocmai pe Wise. Tot atunci, Wise s-a alăturat altor trei nume pe lista fotbaliştilor care să fi evoluat pentru trei cluburi diferite în finale cu trofeul pe masă. Wise jucase şi pentru londonezele Wimbledon şi Chelsea, după ce Harold Halse apăruse în finală cu Manchester United, Aston Villa şi Chelsea, Ernie Taylor cu Newcastle, Blackpool şi Manchester United iar John Barnes cu Watford, Liverpool şi Newcastle.

Gary şi Phil Neville au cucerit de trei ori Cupa Angliei cu Manchester United, în 1996, 1999 şi 2004. Alţi fraţi care să se alinieze în finală şi să învingă au fost Brian şi Jimmy Greenhoff, şi tot pentru United, în 1977.

Yeovil Town, promovată abia în anul 2005 în Football League, fotbalul profesionist, a fost cea mai surprinzătoare grupare amatoare, în decursul anilor eliminând nu mai puţin decât 20 de cluburi profesioniste.

În anii 1870 şi 1880, Lord Kinnaird evolua în nouă din 11 finale consecutive ale Cupei Angliei. În perioada postbelică, irlandezul Roy Keane a strâns cele mai multe finale la activ, şapte, dintre care una pentru Nottingham Forest, în 1991, iar celelalte pentru Manchester United, în 1994, 1995, 1996, 1999, 2004 şi 2005.

Tot cu ocazia finalei din anul 2005, şi Sir Alex Ferguson a atins cota de şapte finale de Cupa Angliei la cârma lui Manchester United, dintre care cinci triumfătoare, în 1990, 1994, 1996, 1999 şi 2004 şi două încheiate pe scut, în 1995 şi 2005. Recordul îi aparţinuse lui Frank Watt, cu şase finale de F.A. Cup la timona lui Newcastle United. Remarcabil, scoţianul Ferguson o condusese la succes şi pe Aberdeen, în Cupa Scoţiei, în 1983, 1984 şi 1986.

Finala din 2005 a fost prima decisă la lovituri de departajare. Manchester United a dominat copios şi a ratat cu carul iar Arsenal, smulgând remiza albă, a cucerit trofeul de pe punctul cu var. Lauren, Ljungberg, Van Persie, Ashley Cole şi Vieira, al zecelea şi ultimul executant, au marcat pentru londonezi. Van Nistelrooy, Ronaldo, Rooney şi Keane au înscris pentru United, Scholes ratând însă a doua lor execuţie.

15 mai

Marea finala, a celei de-a 129-a editii… Chelsea – Portsmouth 1-0 (Drogba; pe cand Lampard a ratat primul penalty intr-o finala dupa 97 ani!). Proaspat incoronata, campioana lui Ancelotti si-a pastrat trofeul The F.A. Cup, repetand eventul campionat-Cupa reusit de United in 1996, ’99 precum si de “Tunarii” in ’98 si 2002.

Trofee cucerite (1871 – 2010)

11 Manchester United       

10 Arsenal Londra              

 8 Tottenham Hotspur        

 7 Aston Villa ; Liverpool                            

 6 Blackburn Rovers ; Chelsea ; Newcastle United             

 5 Everton Liverpool ; West Bromwich ; The Wanderers                  

 4 Manchester City ; Wolverhampton ; Bolton Wanderers ; Sheffield United                

 3 West Ham United ; Sheffield Wednesday      

 2 Sunderland ; Nottingham Forest ; Preston North End ; Bury; Old Etonians ; Portsmouth                       

  1 alte 19 cluburi                  

Finale disputate

Manchester United  18  26*

Arsenal Londra          17  26

Liverpool                      13  22

Newcastle United       13  17

Everton Liverpool      13  24

Aston Villa                     10  20

West Bromwich            10  19

Tottenham Hotspur      9  18

Blackburn Rovers          8  18

Chelsea Londra                    10

Manchester City                   8

Wolverhampton                   8

Bolton Wanderers                7

Preston North End               7

* numărul semifinalelor disputate

 

Un răspuns to “e-CARTE: “DRUMUL SPRE WEMBLEY” – FA CUP”

  1. Cosmin Says:

    Superb. , nu era mai ok sa-o faci in pdf sau altceva sa o putem deschide mai repede.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: