Fotoreportaj din Dublin, dupa Irlanda-Italia 2-2, inaintea jocului cu Franta pentru Mondial

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate

Miliardara fara gel, demascata de nou-promovata frugala

Manchester City a aliniat o aparare inchegata din 58 de milioane lire sterline dar tot a incasat trei goluri pe teren propriu de la nou-promovata cu cel mai mic buget si din cel mai mic oras reprezentat in Premier League. Iar al treilea gol, al mijlocasului scotian Kevin McDonald, abia intrat in teren, a condamnat echipa lui Mark Hughes la a cincea remiza la rand.

3-3 acasa cu Burnley, ce incasase 17 goluri in precedentele 5 deplasari de la sosirea in elita, nu suna deloc bine pentru “miliardara” City. Cu acest bilant recent a zburat Hughes si neselectionabilii sai la loturi nationale in Dubai, pentru un intermezzo cu scop de pregatire si reincarcare a bateriilor. Prilej cu care proprietarul azuriilor, seicul Mansour, isi va vedea pentru prima oara jucaria la lucru, intr-un amical cu nationala gazda.

Hughes se va scuza in Golf cum a tot repetat in declaratiile sale, ca echipa are nevoie de timp pentru a se omogeniza. A tot repetat verbul ”to gel”. A se inchega. Gelul cu rol de ungere a relatiilor de joc nu si-a facut inca efect iar linia defensiva Zabaleta – Toure – Lescott – Bridge, cu ultimii trei alipiti in acest an argentinianului, a fost demascata de 3 scotieni ai lui Burnley.

Si nici atacul de multe karate si 72 milioane n-a punctat, Adebayor si Tevez fiind ajutati de-aceasta data de capitanul Kolo Toure si aripile Wright-Phillips si Bellamy.

City mai are timp, Hughes poate nu chiar la fel de mult, dar cert e ca banii n-aduc nici succesul instantaneu, nici fericirea, Sir Alex Ferguson parand a avea momentan dreptate: “City nu e un pericol pentru suprematia lui United”. Pasatul Tevez nu e intre golgeterii campaniei iar trupa lui Hughes are mai putine puncte si sigur mai putini admiratori pentru stilul ei de joc comparativ cu garnitura lansata ca din pusca in 2007 de Sven-Goran Eriksson, pe mai putini bani, la inceputul formei de proprietate straine, de extractie asiatica, de la City of Manchester Stadium.

Thaksin i-a cedat jucaria lui Mansour, ce a decartat sutele de milioane, dar fara ingredientul aici pe nume gel parul fanilor e inca ridicat maciuca de alde nou-promovate ca Burnley. Care cat a costat sa puna de-un unsprezece? Parca opt milioane…

Un clasic: Marathonas – Atena

In fiecare an, la inceput de noiembrie, Maratonul Clasic atrage alergatori chititi sa parcurga traseul soldatului antic atenian, purtator al vestii bune. Se intampla in anul 490 inaintea erei noastre, cand armata cetatii, mult inferioara numeric atacatorilor persi, amana cucerirea Atenei. 192 de soldati atenieni au fost rapusi, in memoria carora a fost ridicat un impozant memorial, nu departe de campul de batalie.

Pista si tribunele stadionului Panathenaic, un finish pe masura calibrului Maratonului Clasic

De la Marathonas, in noiembrie, maratonistii “taie” peninsula Attica spre sud-vest, cu destinatia Atena. Am alergat Clasicul acum doi ani si imi amintesc cu placere acea duminica de noiembrie purtandu-ne pe sub nori, prin soare, pe ploaie si incheind mangaiati de razele placute ale climatului mediteranean, odata inconjurati de marmura vechiului stadion.

Celebra Rosa Motta la start, baloanele inaltate in neant, miile de alergatori apropiindu-se incet incet de capitala Greciei. Sosirea, pe pista stadionului Panathenaic, gazda a editiei inaugurale a Jocurilor Olimpice, in 1896. O arena istorica, o atmosfera de sarbatoare la final. Si atleti africani dovedindu-si superioritatea.

Intrarea pe Panathenaic consemneaza conotatiile olimpice ale stadionului

Lucrurile n-au stat altfel nici duminica, doar timpii fiind mai modesti, datorita unui start pe vreme ploioasa. Intr-o zona devastata in vara de incendii norii s-au scuturat in 8 noiembrie, la debutul celei de-a 27-a editii a Maratonului Clasic.

La sosire, aceeasi poveste insa, cu etiopianul Belachew si japonezul Takamizawa strecurandu-se intr-un top ten dominat absolut de kenieni. A castigat Josephat Kipkurui, nascut in 1986, cu timpul de 2:13:44, fiind urmat de compatriotii Edwin Kipchom (n. 1984), la 34 secunde, si Pius Mutuku Muasa (n. 1985), la 55 secunde.

Japoneza Akemi Ozaki, in varsta de 32 ani, a castigat in intrecerea feminina, fiind urmata pe podium, in mai putin de 60 secunde, de o etiopianca si o maratonista din Belarus.

O placa memoriala in onoarea lui Gregoris Lambrakis, campion balcanic si promotor al Maratonului Clasic, efigia fiind plasata pe zidul exterior al tribunei vestice a arenei

Discobolul, postat in fata stadionului Panathenaic. Simboluri ale miscarii sportive olimpice inca de la inceputurile sale...

Tricolorul romanesc in generic

Magnatul ucrainean cu trofeul mult ravnit, antrenorul echipei fluturand fericit steagul tarii sale. O revarsare de bucurie aleasa drept generic al transmisiilor in direct din serile de UEFA Europa League.

Lucescu, prin talentul si profesionalismul sau, magnetizase trofeul pentru cei din Donetk, preferand insa sa celebreze reusita, acolo, in tumultul tribunei din Istanbul, prin a ridica deasupra capului si a agita tricolorul romanesc intr-o exuberanta bucurie adolescentina. Spune multe.

Joi, sub acelasi generic, pe itv4, Roma – Fulham 2-1 si Everton – Benfica 0-2. Nu multi telespectatori britanici stiu cine este fericitul dar nici putini cei care, sesizand trofeul, intuiesc ca trebuie sa fie vorba de ultimii castigatori ai defunctei Cupa UEFA. Mircea Lucescu a facut mai mult bine Romaniei, dinafara granitelor tarii, ridicand tricolorul pe cel mai inalt catarg in a doua competitie intercluburi a continentului, decat fac toate reprezentantele fotbalului romanesc luate la un loc.

Patru cluburi din liga lui Dumitru Dragomir, patru esecuri. O castigatoare la zi, Shakhtar, patru victorii din tot atatea jocuri. De fapt, unica grupare cu procentaj maxim in UEFA Europa League, calificata deja, la pas, si insotita mai departe conform calculului matematic de Werder Bremen, invinsa sa in finala din mai, si Galatasaray, demolatoarea lui Dinamo Bucuresti.  

Dinamo plus Steaua plus CFR plus vicecampioana Timisoara, zero puncte joi seara. Dinamovistii si clujenii, invinsi chiar acasa. Per total, 4-12. Praf si pulbere. Remiza Unirii, 1-1 cu Glasgow Rangers, poate fi cu atat mai mult vazuta cu ochi buni, clubul din Urziceni strangand 5 puncte in grupa de UEFA Champions League si pastrandu-si locul secund. Iar la cum merg lucrurile, cele mai mari sanse de calificare, dintre gruparile romanesti, pare a le avea tocmai Unirea lui Dan Petrescu, ce isi fixase initial ca obiectiv pozitia a treia si implicit prinderea unui loc in UEFA Europa League, acolo, in competitia in care Lucescu a inaltat tricolorul.

Unirea lui Petrescu n-are nici macar privilegiul sa evolueze pe teren propriu, ci in orezaria din Ghencea, si cu asta am spus totul despre circumstantele cu totul aparte ale clubului picat ca de pe alta planeta in casa de nebuni a inertei ligi a lui Mitica, aducand cu sine un aer fresh, o alta abordare, altceva… Dar, din nou, unde e talent, pasiune si profesionalism, orice handicap poate fi surmontat. In contrast izbitor, alde matusalemicele Dinamo ori Steaua, atat de roase de conflictele interne aidoma unui cancer din fotbalul nostru, sunt deconspirate in fotbalul “mare”.

De vazut cine-si va oferi un frumos cadou de Craciun.

Ancelotti se va teme de gripa cand o zbura porcul, Big Sam!

Imperiul dadea norodului paine si circ. Istoria se repeta ciclic. In mileniul trei, manipulatorii dau miliardelor paine si circ. High Definition Plasma TV si fotbal. Un cal troian.

Si inclusiv fotbalul e un vehicul prin care-si urmeaza telurile. Politica fortarii puhoiului de actiuni si legi greu digerabile si antisociale prin inocularea fricii. A baga panica in populatie in privinta gripei porcine poate avea un impact psihologic semnificativ cand stiri despre raspandirea bolii vin din iarba terenurilor de fotbal “marca” Premier League, ultramediatizata. 

Iar cate-un “specialist” le face involuntar jocul, dandu-si hilar cu parerea. Cativa fotbalisti de la Blackburn Rovers au fost loviti de viroza iar antrenorul lor, “Big” Sam Allardyce, argumentand ca jucatorii sai ar fi putut transmite microbii virali scuipand in timpul jocului cu Chelsea Londra, a opinat ca “albastrii” ar trebui consultati. De fapt, Allardyce chiar s-a aratat sigur ca scuipaturile in teren ale elevilor sai au fost contagioase pentru cei din Londra.

Carlo Ancelotti, de bun simt si firesc, si-a amintit cu umor de reteta babeasca a bunicii sale. Si de va fi nevoie, o va pune in aplicare la Stamford Bridge.  Calmo.

Gripa porcina a fost fabricata in laboratoarele industriei farmaceutice, pentru fortarea pe pielea populatiei a vaccinurilor, eventual cu ceva nanomicrocipuri inserate in varful siringii. Una dintre armele de control si slabire a rezistentei populatiei, in vederea depopularii fortate. Manipulatorii fabrica o criza si tot ei ofera solutia la efectele rezultate. Gripa si vaccinurile intra la acelasi capitol de manipulare cu asa zisa incalzire globala generata de actiunile omului, care e de fapt o racire in toata regula, pentru inrobirea umanitatii cu alte taxe si impozite, ori cu armele unora de distrugere in masa si atacuri de fapt regizate, nod in papura pentru invazii ilegitime.

Dar se mai afla cate unul in treaba. Vorba unui editorialist londonez, la cat de imprecis suteaza la poarta jucatorii lui Blackburn Rovers, nu-i nici un pericol sa-i fi periclitat cu scuipaturile lor pe cei de la Chelsea. Si chiar, a fost 5-0 pentru londoneza, care se reintalneste intr-o luna cu Rovers, in sferturile Cupei Ligii. Ii va dota oare antrenorul pe Samba&Co cu 11 batiste si masti respiratorii, de grija bunastarii baietilor lui Ancelotti? Mai stii…

Dealul 16: reportaj ilustrat din Dublin / Irlanda

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

Rege puscarias, Gers plouati spre Bucuresti

Mass-media engleza a luat foc denuntand cearta cu legea a unui atacant din Premier League iar Marlon King a sfarsit la Stalpul Infamiei. Nu mai are ce cauta in fotbal, este verdictul la ordinea zilei, azvarlit cu bolovani colturosi din aproape toate directiile, mai putin doua.

Regele King a cazut de pe tron cu ultima nelegiuire dintr-un sir de fapte reprobabile comise intr-o cariera de plimbaret profesionist prin primele divizii din Albion. I-a crapat buza si i-a turtit nasul unei tinere, la o iesire hibernala intr-un bar de noapte londonez, pentru simplul motiv ca respectiva ii refuzase avansurile. Initial agresiv doar pe cale verbala, deja un fapt cotidian normal in Regatul Unit si nu numai, regele King s-a zdrobsit la tanara, intreband-o daca stie cumva cine este Maria Sa. “Stii cine sunt eu? Sunt un milionar. Oricum nu esti in liga mea!”

Intr-adevar, regele King era in Premier League, ultima oara la Wigan Athletic, care riscase sa-l achizitioneze, platindu-i 35.000 lire saptamanal. Tanara sigur nu era in Premier League. Marlon a fost insa demis de club, contractul anulat, iar soarta sa aduce cu cea a lui Mutu, imediat dupa extirparea la care era supus de Chelsea. Un paria nu doar fotbalistic, ci si social.

Evident, e jalnic ce-a facut tatal a trei copii, un individ bine platit, activand intr-o industrie ce se doreste a fi un exemplu de fair-play, dar de fapt pe zi ce trece tot mai slinoasa. Insa toti se inghesuie acum sa infiereze actiunea sa initiala, ce i-a adus trimiterea dupa gratii, pentru 18 luni. Nimeni n-a pus deloc sub semnul intrebarii cauzele, radacinile acestei triste stari de fapt.

King s-a deconspirat prin felul in care s-a autodefinit. Drept un - atentie! - milionar si nu un sportiv profesionist. Omul Marlon s-a identificat asadar cu banii pe care i-a castigat din fotbal si nu cu profesia pe care a ales s-o practice ori, mai simplu, cu eul sau ca fiinta umana. Eul sau a fost alterat si degradat la stadiul de suma cu sase zerouri iar exemplul sau e elocvent pentru societatea materialist-consumerista, obsedata de castig si parvenire, in care ne ducem zilele. Radacina raului, a atitudinii sale profund inumane, sfidatoare si lipsite de demnitate, sta tocmai in perceptia sa sifonata despre sine. King e un caz trist.  

As extinde problema, opinand ca la baza destulor actiuni reprobabile de pe teren si dinafara lui sta si aruncarea cu geamantanul cu bani in directia unor oameni cu un anumit nivel, nu prea inalt, de educatie si civilizatie. Sportivii profesionisti nu trebuie neaparat catalogati drept inculti ori needucati dar cu certitudine veniturile lor, comparativ cu ale cadrelor universitare sa zicem ori ale altor categorii socio-profesionale, sunt invers proportionale cu gradul de educatie si anii petrecuti cu “burta pe carte”. Fotbalistii sunt recipientii unor sume fabuloase pentru omul de rand, care sume insa nu le folosesc intru slefuirea lor educational-culturala, ci le abuzeaza aidoma oricarui “consumator fericit” din zilele noastre, pe nimicuri care sa le certifice in proprii ochi si ai “cetatii” un anumit statut social. 

Doldora de bani peste noapte, pentru abilitatea de a lovi mingea si a alerga, deci cu egoul umflat la maxim, unii isi pierd capul. Banul e afrodisiac puternic. Iar pe un fond educational subred, asemenea descindere in paradisul bancnotelor ii face sa creada ca totul li se cuvine. Inclusiv sufletul unor semeni de-ai lor. Unii sunt mai egali decat altii, in opinia unor fotbalisti profesionisti. Sunt de fapt doar rezultatul lacomiei, avaritiei din societatea moderna, ce extirpeaza sinele, dezumanizeaza, si ii transforma pe multi in simpli automatoni confundandu-se cu sumele pe care le incaseaza ori bunurile ce le detin. De acolo si pana la a crede ca li se cuvine si servitudinea neconditionata a unei alte fiinte umane, iata, a mai fost doar o fraza. Si niste lovituri.

Totusi, in aceasta cascada de oprobiu gazetaresc, doua capete limpezi au catat mai departe. Dupa cele 18 luni, spune mereu sfatosul Arsene Wenger, un intelept dandu-si cu parerea in mai toate cazurile, King ar trebui curtat de cluburile ce-i considera drept utile serviciile. Gordon Taylor l-a dublat, spunand ca breasla jucatorilor, Professional Footballers’ Association, il va asista si indruma in reabilitarea dupa serviciul de penitenta. Doua luari de pozitie de bun simt, care sugereaza ca unii ar fi trebuit sa gandeasca de doua ori inainte de a arunca piatra in directia regelui puscarias.

Exista oare agresori provenind din alte categorii sociale carora li s-a interzis dupa ispasirea pedepsei sa revina in breasla? De ce ar fi fotbalul mai alb ca albul, sa nu mai reprimeasca in teren un jucator ce sfarsise in spatele gratiilor pentru un atac fizic savarsit noaptea intr-un stabiliment din oras? De ce sa i se ia borcanul cu miere, fotbalul in cazul lui King, cand altora, in pozitii de forta si putere, nu li se interzice deloc continuarea carierelor, ba din contra, ajung sa “zboare si mai sus”, chiar si dupa decizii ori initiative soldate chiar cu pierderi de vieti omenesti? Cate asemenea cazuri nu sunt printre noi. Sau mai bine zis undeva mult deasupra noastra, sus, intr-o… alta liga.

Lacrimi dupa gratii, stropi mari si grei in iarba. Glasgow Rangers va descinde plouata la Bucuresti, si la propriu si la figurat. Desi in avantaj la pauza, gratie golului lui Davis pe Tannadice Park din Dundee, Gers s-a vazut nevoita sa inghita in sec in deplasarea la United, cand arbitrul a anuntat abandonarea jocului datorita inundarii suprafetei de joc. A plouat cu caini si pisici in Scotia si avantajul de 1-0 a fost scufundat. Rejucare, la o data ulterioara.

Faza s-a petrecut duminica, inaintea meciului din UEFA Champions League cu Unirea Urziceni, de la Bucuresti. Neplacere deloc convenabila in incercarea albastrilor de a surmonta starea de spirit zdruncinata de ultimele rezultate. Unirea i-a umilit, 4-1 pe Ibrox, dupa care Hibernian a descins in Glasgow si a egalat in ultimele clipe: 1-1. Ca tacamul sa fie complet, aceeasi Hibernian a marcat golurile succesului din weekend contra lui Aberdeen in minutele 88 si 90, cu care a depasit-o pe Rangers in clasament.

In plus, situatia financiara a Gersilor s-a subrezit atat de mult, incat se vorbeste inclusiv de intrarea clubului in administratie. Dar incurcate sunt caile vietii si tocmai asemenea circumstante pot starni leul ranit sa se zbarleasca fioros, intr-o tresarire de orgoliu. Unu ix doi.

La apa sunt si finantele Wembleyului, si apoi va las. Un stadion national dat in functiune mult mai tarziu decat limita de livrare si cu bugetul lucrarilor mult depasit, se relansase practic cu stangul, estimarile amintind de anul 2014 drept punct de cotitura, de trecere de la deficit la profit. Ei bine, pentru al doilea an la rand suma deficitului operational inaintea platii taxelor trece de 20 milioane lire si administratorii se tem de intrarea la apa si imposibilitatea de a plati dobanzile pe imprumuturile facute la banca, daca abonamentele pe unul sau mai multi ani la lojele stadionului nu vor fi reinnoite de clienti.

Ca mai toate din poleita lume moderna, Wembleyul ”da” minunat la televizor dar aparentele inseala.

Recesiunea sa-i fi facut sa schimbe tacul!?

E noiembrie si nici un manager n-a fost inca demis in Premier League. O remarcabila nota de normalitate, contrastand puternic cu abordari si decizii impulsive din precedente editii. Ce sa-i fi facut oare pe diriguitorii gruparilor din elita Albionului sa fie atat de rabdatori, atat de calmi? Sau poate ca performantele angajatilor lor nu le-au dat apa la moara. Rezultatele s-or fi incadrat intre parantezele asteptarilor.

Daca e sa ne legam de strangerea pungii si chivernisirea mai judicioasa a resurselor, as inclina sa cred ca in alte conditii economice Portsmouth l-ar fi pus deja pe faras pe Paul Hart. In orice alta campanie, din anii precedenti, cand norii negri ai recesiunii nu amenintau imediat decolorarea veniturilor clubului, probabil ca Hart n-ar fi supravietuit unui start cu 5 esecuri la rand pe teren propriu. Dar vremurile s-au schimbat si cei mai nevoiasi sufla si-n iaurt.

O lectie a fost predata anul trecut, cand Newcastle United nu s-a gandit de doua ori in privinta demiterii lui Kevin Keegan, nu doar un fost Mesia al locului, atat ca jucator cat si ca antrenor, dar si un om intors cu putin timp inainte la vatra de pe St. James’ Park, dupa cativa ani inafara fotbalului, la startul carora declarase ca a rupt-o cu jocul. Ashley l-a poftit pe usa din dos si ce a urmat stie toata Europa. “Cotofenele” au retrogradat. Poate ar fi facut-o si cu King Kev, debarcat in septembrie, dar aceasta ramane doar o supozitie.

Cert e ca decizia de-atunci l-a haituit pe Ashley si dupa retrogradare, United trebuind acum sa-i achite demisului despagubirea cu sapte cifre. Un contract retezat abrupt si urmarile de rigoare. Ultima lovitura ce i-ar mai fi trebuit impovaratului descins in fotbal.

Ashley s-a ars si altii asteapta inainte sa demita un manager ce va pretinde despagubiri contractuale. Nu mai sunt atatia bani de aruncat pe fereastra iar acest fapt ar putea sa cantareasca in incetinirea caruselului antrenorilor. Asta pe de-o parte.

Altfel, nu multi manageri au calcat in strachini in acest debut de sezon. Lasandu-l la o parte pe Hart, o exceptie in fruntea unui club decimat de exodul jucatorilor sai de baza, majoritatea n-au deziluzionat. Nici macar Phil Brown, care dupa un prim sezon adus la liman cu chiu cu vai, mai degraba gratie startului ca din pusca, a revenit la locul ce-i era din start atribuit lui Hull City. Undeva la retrogradare. E pe undeva pacat de antrenorii ce reusesc promovarea si apoi isi prind beregata in latul elitei, mai ales fiind la carma unor “buturugi mici”, dar acesta e mersul lucrurilor. Iar cum un mai renumit Roy Keane a impartasit soarta antrenorului cu o promovare la activ dar care sa plateasca pretul pierderii busolei in Premier League, zilele lui Brown par cu atat mai numarate. De la Brown, realist vorbind, nu se asteptau prea multe. Cele doar 3 succese in 2009 in Premier League sunt in ton cu asteptarile. La urma urmei, in august 2008, cand “Tigrii” lui Hull debutau in premiera in elita fotbalului din Albion, mai toata lumea ii credita cu repetarea contraperformantei lui Derby County, o lamentabila nou-promovata recenta, strangand in jurul a 20 de puncte. Supravietuirea hocuspocusata de Brown a fost un succes in sine…

Soarta lui Brown ar putea fi totusi decisa in urmatoarele zile, eventual in functie de deznodamantul jocului cu Stoke City, o alta  promovata in 2008, pe care City o va primi in vizita la Hull. Iar postura lui Brown depinde si de felul cum vede lucrurile Adam Pearson, noul presedinte executiv al clubului, tocmai numit in post. La o schimbare manageriala, sunt sanse si pentru una pe banca tehnica. Bookmakers nu se sfiesc sa-l coteze pe Brown drept primul antrenor demis in elita in actualul sezon.

Cine a dezamagit putin, a fost Rafael Benitez. Si asta relativ la aspiratiile mereu majore ale “Cormoranilor”. In fond, ibericul a reconfirmat faptul ca succesele din editia trecuta contra rivalei United n-au fost intamplatoare, insa alte coji de banana, ce i-au furat practic titlul si in campania precedenta, au fost din nou Nemesisul rosilor. Cam devreme in cursul sezonului, asemenea deranjante derapaje. De aici senzatia ca spaniolul si-a pierdut nitel clarviziunea si prospetimea intuitiei, pe langa esecul de a-l pierde pe Xabi Alonso, oarecum speriat si de cota de impozitare de 50%. Ce sa-i faci, daca era regeste recompensat.

Cine dezamageste prin constanta de a nu mai cuceri trofee e Arsene Wenger, fara un triumf din 2005. Dar alsacului tocmai ajuns la 60 de ani i se accepta aceste neajunsuri, devenind un evergreen foarte stimat si respectat la Emirates. Cu o alta conducere, francezul ar fi platit poate pretul saraciei de trofee. Dar politica de transferari, consecventa sa si stilul de joc, etica “Tunarilor”, sunt colacii de salvare ai sperantei care moare intotdeauna ultima. Iar tinerii sai sunt deja in sferturile Cupei Ligii. Poate in februarie, in finala Carling Cup…

Cine-ar putea fi scrutinizat prin prisma uriaselor investitii e galezul Mark Hughes. Noroc ca nababii arabi de la carma lui Manchester City inteleg ca Roma nu a fost ridicata peste noapte, lasandu-l pe fostul jucator al lui United sa unga angrenajul cu atatea piese noi, sosite de pe-o zi pe alta. Insa altceva decat un traseu care sa o ghideze spre cupele europene, deci macar UEFA Europa League, s-ar putea sa-l coste pe vels.

In rest, destui sunt oarecum noi in post, deci scutiti momentan de griji, navigand in general in limitele asteptarilor. Iar daca rezultatele n-o vor lua razna, s-ar putea sa avem un sezon fara multe victime, copiind apele mai calme din chiar prima editie de Premier League, 1992-’93, cand doar Ian Porterfield era trimis la plimbare, de Chelsea. Mai precauti, presedintii se gandesc si la consecintele pe termen mediu, nu doar la urmarile imediate.

Dar lumea antrenorilor din Premier League ramane pe acelasi patinoar alunecos, fie sau nu in recesiune. Vorba unora ca Billy Davies ori Paul Ince, intervievati dupa demiterea recenta a lui Gareth Southgate de la Boro. Daca antrenorul unei echipe tragand la promovare e pus pe liber dupa un succes cu 2-0 acasa, ce mentine clubul in frunte, atunci ce-ar mai fi de zis?

E drept, Boro nu prea joaca iar transferurile grele ale lui Southgate au cazut in nas, insa decizia patronului Gibson spune multe despre jocul primejdios in care sunt implicati antrenorii cochetand cu ideea performantei in Premier League. La urma urmei, Gibson a fost poate prea rabdator in a simti gustul amar al retrogradarii cu acelasi antrenor care era parca sortit sa coboare pe tobogan la carma alb-rosilor. Si-atunci nu e mult mai importanta decizia investirii antrenorului potrivit in locul potrivit, deci optiunea initiala!?! Ba bine ca nu.

Dar foarte putini triumfa in aceasta loterie. Insa si daca o fac, se pot alege cu un antrenor pe vreo 25 de ani. Si imbogatind cabinetul cu trofee.

New York, New York…

A 40-a editie a ING New York City Marathon a fost adjudecata de un alergator din Statele Unite, primul din 1982 incoace. Surpriza a furnizat-o Meb Kefhlezighi, 34 ani, originar din Eritrea, medaliat cu argint in maratonul olimpic din 2004. Succesul i-a adus 200.000 dolari din trei premii cumulate, incluzand performanta de a fi “coborat” sub doua ore si 10 minute in cursa in care a stabilit un nou record personal, 2:09:15, intrecandu-l cu 41 secunde pe favoritul kenian Kheruyiot, urmat pe podium de veteranul marocan Gharib.

O alta surpriza a fost sosirea pe locul patru a unui alt maratonist din Statele Unite, si inca alb, Ryan Hall, in vreme ce brazilianul dos Santos, invingator la New York anul trecut, a abandonat cu 5 kilometri inainte de sosire.

Cursa feminina a castigat-o etiopianca de 37 ani Derartu Tulu, o medaliata cu aur la Olimpiada, in 2:28:52, lasandu-le in urma pe rusoaica Petrova si invingatoarea de anul trecut, Paula Radcliffe, ce n-a sfarsit nici macar pe podium. Locul 4 pentru englezoaica de trei ori castigatoare in Central Park, ce-i drept la doar 35 secunde in urma invingatoarei, semn al darzei lupte pentru primul loc. Paula ramane cu recordul mondial al probei dar in ritmul actual pare a se indeparta de obiectivul castigarii aurului olimpic, in 2012, tocmai la Londra.

New York, New York… Frunzele ruginite, duse de vantul puternic, ce a retezat orice sansa de noi recorduri, au anuntat si incheierea unui alt sezon de Major Five. Dupa Paris, Londra, Boston si Berlin, NY a pus punct maratoanelor majore ale anului 2009. Recordurile mondiale raman 2:03:59 la barbati, stabilit la Berlin in 2008 de Gebrselassie, respectiv 2:15:25 la femei, rezistand din 2003, cand Radcliffe “zbura” la Londra.

Bavarezi nu-s in Nigeria iar Brazilia e out!

Cel putin trei prieteni repeta de ani de zile ca nu trebuie luata de buna varsta din “buletin” a fotbalistilor africani, si inclin sa le dau dreptate, chit ca respectivii tineri se inzdravenesc si maturizeaza mai repede decat adolescenti crescuti in puf in fata monitorului ori a pianului, asa incat orice turneu final de juniori trebuie privit cu o oarecare nota de circumspectie.

Iar suspiciunile lor capata consistenta, parcurgand de exemplu lotul africanei Malawi, cu datele de nastere negru pe alb dar cu numele cluburilor de provenienta Unknown, adica necunoscut, in 16 din 21 de cazuri. Mai sa fie, cata pretizie in certificatele astea de nastere… Dar hai sa nu fim rautaciosi si sa trecem la subiect. Si predicat.

Nigeria, pe urmele Ghanei?

Abia s-au stins ecourile Mondialului sub 20 de ani, din Egipt, cucerit de Ghana intr-o finala decisa la lovituri de departajare cu Brazilia, si iata-ne deja la sfarsitul fazei grupelor in Campionatul Mondial sub 17 ani, gazduit de cea mai populata tara africana, Nigeria, care detine si titlul la aceasta categorie de varsta. Asadar noile valuri devin o afacere africana, deloc de mirare daca tinem cont de fluxul tot mai consistent de tineri fotbalisti, mai mult sau mai putin talentati, ce a luat cu asalt campionatele batranului continent in ultimele cam doua decenii.

De fapt, sa dam timpul inapoi, la Mondialul din ‘91 al acestei categorii de varsta, gazduit de Italia, unde, asadar pe taram european, Ghana cucerea titlul mondial intr-o finala cu spaniolii si ne propunea un anume Nii Odartey Lamptey.

Asa incat, cu circumspectia amintita mai sus si cu marja de subiectivism data de scrutinizarea de la distanta a unei competitii sa-i zicem secundare in peisajul fotbalului din toamna lui 2009, punctez unul, doua aspecte. 

Nemtii, fara recruti de la Bayern!

Primul tine de comprimarea unor natiuni de varf in lumea fotbalului intr-o aceeasi grupa. Daca tot e campioana mondiala en-titre si gazda a turneului final, Nigeria sa fi avut macar privilegiul unei prime faze lejere. Dar n-a fost cazul, Argentina si Germania fiind si ele ingramadite in Grupa A.

De fapt, cand cucerise editia inaugurala a C.M. sub 17 ani, in ‘85, in China, Nigeria dispusese in finala tocmai de Germania, cea Federala, Brazilia urcand atunci si ea pe podium… Nemtii au mai smuls ei si bronzul, acum doi ani, in Coreea, de unde nigerienii se intorceau din nou incoronati de pe taram asiatic, cum o faceau si din Japonia, in ‘93, dupa o finala africana cu Ghana. Deci numai FIFA trebuie ca stie cum s-au nimerit aceste forte laolalta, in conditiile in care o alta grupa reuneste alde Burkina Faso, Noua Zeelanda si Costa Rica.

“Elvetianul” Ben Khalifa elimina Brazilia de la Mondial!

Aruncata leilor in jungla este insa o victima surpriza a Grupei B, in care a pierdut cu 1-0 meciurile cu Mexic si Elvetia. Nassim Ben Khalifa a impus Tara Cantoanelor in fata Braziliei, care, uimitor, n-a marcat vreme de 180 de minute. Unde e flerul de-alta data, de pe plajele Copacabanei?

Selectionata din Tara Cafelei a cucerit de trei ori titlul, in 1997, ‘99 si 2003, fiind in alte doua randuri finalista, o data in 1995, cand a cedat Ghanei, respectiv acum patru ani, cand s-a inclinat mexicanilor, asa incat esecurile din Nigeria surprind din plin. 

Dar ma intorc la nemti. Pentru a observa ca Panzerele ce n-au cucerit niciodata lumea la aceasta categorie de varsta n-au in lot nici un jucator de la Bayern Munchen. Remarca isi are rostul pentru ca, oricate ar fi cluburile de prestigiu din Germania, cel bavarez ramane totusi giuvaerul din coroana Bundesligii. Intre cei 21 de tineri selectionati de Marco Pezzaiuoli, nume ca Basala, Mustafi, Yabo, Kargbo, Malli ori Avevor, dar nici unul cu sonoritate teutonica de la Bayern. Ar fi cazul sa fim deja complet adaptati noii coloraturi a fotbalului european dar nu putem sa nu fim surprinsi ca TSV Munchen 1860 este unul dintre cele 5 cluburi oferind doi selectionabili, alaturi de Moenchengladbach, Stuttgart, FC Koln si Werder, izvoare traditionale de talent, pe cand mai sus pusa concitadina slefuieste jucatori mai modesti.

Si pentru ca tot suntem la nemti, Germania cea invinsa de Argentina si egalata la trei de Nigeria, dupa ce condusese cu 2-0, propune si doi baieti descinsi la Liverpool. Buchtmann, mignonul mijlocas din grija lui Benitez, si Skhodran Mustafi, fundas la Everton.

Fabregas si Vela “Tunari”, Pongolle ratacit pe drum…

Ce va urma in optimi, de miercuri incolo, ramane de vazut. Cert e ca europenii n-au palmares la aceasta categorie, doar Uniunea Sovietica, in 1987, si Franta, in 2001, triumfand la Mondialul sub 17 ani. Care natiuni nici nu s-au aliniat acum la start, ci Spania, invinsa in doua din ultimele trei finale, dintre care in 2003 il propunea golgeter al turneului pe un anume Cesc Fabregas, Italia, Germania, Elvetia, Olanda si Turcia. Sase din 24, numar crescut de la 16 cu ocazia editiei trecute, din Coreea de Sud.

Dar poate ca rezultatele la aceasta categorie nici nu sunt concludente ori sa ofere un indiciu de perspectiva. Si spun asta lecturand tocmai lotul triumfator al “Cocosului Galic”, din 2001, cu Florent Sinama Pongolle varf de generatie, inscriind noua, adica jumatate din golurile Frantei. De el auzim acum, la 25 de ani, dar restul n-au rupt inca deloc inima targului. Cat despre valuri mai proaspete, este prematur sa dam un verdict, cert fiind ca starul invingatoarei din 2003, Mexic, a fost inhatat de descoperitorul de talente Arsene Wenger. Iar Carlos Vela inscrie deja pentru “Tunari”.

De fapt, e si de mirare ca Arsenal are un singur reprezentant in Nigeria, pe “elvetianul” Sead Hajrovic, pe cand Turcia, sa amintesc doar o alta tara, are doi selectionabili londonezi, dar nu slefuindu-si talentul la Emirates. Poate ca o masura a potentialului de viitor al baietilor implicati in aceste zile la Mondial va fi dat tocmai de transferurile perfectate la vara de mai marile europene, pe cand acesti jucatori vor roi in jurul varstei de 18 ani.

Olanda, rezervor de tinere talente, eliminata de… Iran

Ca o concluzie dupa faza grupelor, Brazilia si Olanda, cu cate doua esecuri si golaveraj identic (3-4), au fost eliminate din cursa, in vreme ce Spania si Elvetia au defilat cu cate trei succese, ibericii inscriind chiar 9 goluri. Calificata surpriza e Noua Zeelanda, si ea fara esec: trei remize. Olandezii, abia la a doua prezenta la turneul final U-17, si-au facut-o cu mana lor, cedand in ultimul meci in fata Iranului. S-a intors lumea cu fundul in sus!?

Sita va cerne si suntem curiosi sa aflam ce noi staruri va propune Mondialul nigerian… Dar iata jocurile din optimi:

Argentina – Columbia , Turcia – Emiratele Arabe Unite , Elvetia – Germania si Italia – SUA (toate miercuri) si Spania – Burkina Faso, Iran – Uruguay , Mexic – Coreea de Sud si Nigeria – Noua Zeelanda, toate joi.